Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Pillat

    Toaca

    Pe curtea mănăstirii îmi deschid
    Ca peste visul sufletului, geamul.
    Tăcerea e de piatră: un molid
    Și-a-ncremenit în luna plină ramul.

    Biserica de bârne s-a-nchinat
    La steaua cea dintâi, ca la icoană.
    Un înger că un nor îndepărtat,
    Proptit de munți, se roagă alb în strană.

    Ce-i om s-a stins — ce-i sunet a murit...
    Trăiește numai schitul și copacul.
    Tăcerea cerului a țintuit
    Cu stele grele de oțel capacul...

    Dar clar o picătură a căzut,
    Spărgând oglinda timpului în două —
    Și-ascult în piept și-aud în schitul mut
    Mărgăritarele cum plouă.

    E toaca Ta! A început să bată
    Sub cer, prelung, cu inima deodată.


    Din volumul "Biserica de altădată" 1926




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA