Editura Global Info / Literatură |
Ion Pillat
Ulița satului
Un drum de care mi-a dat brânci în sat —
Și am pornit să văd pe-aici cum este.
Când plouă sui costișul apăsat,
Și vara colbăit mă urc pe creste.
La han, la primărie, fac popas
Și la biserică, sub țigle roșii.
Căruțele îmi zvârlă prafu-n nas,
Dar mă iubesc purceii și cucoșii.
Din volumul "Satul meu" 1925