Editura Global Info / Literatură |
Iuliu Cezar Săvescu
În cetatea morţilor
În cetatea morţilor
Linişte şi pace,
Iar deasupra porţilor,
În cetatea morţilor,
Crucea strâmbă zace.
Pe cărarea stelelor
Trece trista lună,
Şi-n tăcerea sferelor
Pe cărarea stelelor,
Sufletele-adună.
Iar din sânul norilor,
Lacrimile nopţii,
În surâsul zorilor,
Cad pe sânul florilor
Lacrimile nopţii.
1890