Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Iuliu Cezar Săvescu

    Să nu vă bucuraţi

    Să nu vă bucuraţi, prieteni,
    Că astăzi râd şi eu cu voi.
    Eu râd, cum râde vinovatul
    La judecata de apoi.

    Eu râd, că nu-mi rămâne-n lume
    Nimic de care să mă tem;
    Chiar moartea fuge îngrozită,
    De câte ori voiesc s-o chem.

    Sunt părăsit şi de satana,
    Precum am fost de Dumnezeu.
    Stăpân nu am, dar n-am nici lege,
    Stăpân şi lege sunt chiar eu.

    Voi ştiţi, am plâns viaţa-ntreagă,
    Durerea tuturor am strâns;
    Lăsaţi-mă să râd acuma,
    Nimica nu mai am de plâns!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA