Editura Global Info / Literatură

Iuliu Cezar Săvescu

Prieteni

Şi miezul nopţii negre era de caraulă,
Şi dealurile sure în zare fumegau,
Şi greu dormea pământul, ira luna, somnambulă,
Da umbrelor viaţă şi umbrele mişcau,
Iar dealurile sure în zare fumegau.

Grădina, sub ferestre, dormea în nemişcare;
Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise,
Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare,
Iubita, ostenită, pe braţe-mi adormise,
Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise.

Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura;
Strângând la sân comoara de scumpă fericire,
Cu ochii-nchişi spre ceruri, simţeam cum mă fura
Un vis frumos. În zare zburam la nemurire,
Strângând la sân comoara de scumpă fericire!

Dar fericirea-i scurtă şi visul schimbător!
Din raze, din lumină, din viaţă fericită,
Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor,
Cu buzele-ngheţate, cu mâna-nţepenită,
Din raze, din lumină, din viaţă fericită!

La creştetu-mi iubita plângea îngenunchiată,
Şi blestemându-şi soarta, cosiţele-şi smulgea,
Se repezea nebună la fruntea-mi îngheţată,
Sub mutele icoane plângând îngenunchia,
Şi blestemându-şi soarta, cosiţele-şi smulgea.

Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre,
Cu feţele ascunse sub măşti îngrozitoare,
Îmi înconjoară masa, de sub mantale sumbre
Trăgeau cu nepăsare cuţite şi topoare,
Cu feţele ascunse sub măşti îngrozitoare.

Şi toţi se repeziră ca fiarele turbate,
Şi braţele-n cadenţă pe trupul meu cădeau,
Mă străpungeau cuţite din piept şi până-n spate,
Iar unii din picioare şi oase-mi ciopleau,
Şi braţele-n cadenţă pe trupul meu cădeau.

Dar când mă ciopârţiră în mii de bucăţele,
Cu mâni de sânge ude când măştile şi-au scos,
Erau ai mei prieteni, la vestea morţii mele
Ne mai putând din mine să tragă vr’un folos,
Cu mâni de sânge ude ei măştile şi-au scos.

1890

TE-AR MAI PUTEA INTERESA