Editura Global Info / Literatură |
Iuliu Cezar Săvescu
Prima vera
În turnul de gheaţă, cu porţi zăvorâte
De mult primăvara închisă plângea,
Iar zeul zăpezii cu plete-ncâlcite
De ţurţuri de gheaţă, scârşnind o păzea;
Mantaua lui albă de vifor ţesută
Ascunde cojoace o sută.
Dar, iată, se simte o caldă-adiere,
Şi Marte, războinic cu spada în vânt,
Soseşte, izbeşte în zeu cu putere,
Şi-n două îl lasă întins la pământ.
Apoi, pe fugaru-i suindu-o, plecară,
Şi florile-ncep să rasară.
Şi totul prin farmec începe să cânte,
Zefirul în frunze şi îngerii-n cer,
Zglobii musculiţe la orice răspânte
S-adună şi dreptul la viaţă îşi cer.
Iar fluturi-n haine cu sute de feţe
Aripile-ncep să-şi înveţe.
Da, cântec şi viaţă e-ntreaga natură!
O lebădă albă pe lac a trecut
Şi papura-atinsă de zefiri murmură:
"Veniţi, albe lebezi, viaţa a-nceput";
Iar barza-şi înmoaie adânc pliscu-n apă
Şi puii pe-un turn îşi adapă.
"Şi tu simţi viaţa, îmi zise o floare,
Cunosc de la tine un cântec de mult,
Mai cântă-l o dată, aş vrea să-l ascult."
Şi codrul răspunse: "Să-l cânte, e soare,
Şi dânsul e tânăr şi bine îl prinde
Cântarea ce-n el se aprinde".
Să cânt, da, sunt tânăr, să cânt veselia
Cu amfora-n mână ca zeii antici,
Ce-mi pasă de dânsa, de mult nu-i aici.
Să cânt, da, sunt tânăr, să-nceapă orgia,
Dar ce fac cu plânsul ce-n sufletu-mi port,
Cântare-aş un cântec de mort!