Editura Global Info / Literatură

Jean Bart

La conferinţă

Prietenul F... are o manie ciudată: face colecţie de discursuri româneşti. De aceia urmăreşte cu patimă şi poate rezista la toate discursurile ce se rostesc în corpurile legiuitoare, la toate întrunirile politice, congresele anuale, conferinţele didactice şi administrative, întrunirile meseriaşilor şi ale muncitorilor, în sfârşit la orice adunare românească, la care, după proclamarea preşedintelui, vice preşedintelui şi secretatului, e sigur că se va face oarecare cheltuială de vorbă.

Având adunat un material foarte bogat şi observaţii originale, cred că ar putea întocmi un interesant studiu critic asupra elocvenţii române din această jumătate de secol.

Întâmplarea mi l-a scos în cale acum câteva zile într-un orăşel din Dobrogea. Se întorsese dintr-o călătorie din Scandinavia şi îmi istorisea impresia ciudată care i-a făcut-o parlamentul norvegian, unde nu se cunoaşte aceia ce noi numim oratorie parlamentară.

„Te crezi, spunea el, la o adunare compusă din negustori, care pun la cale oarecare daraveri comerciale! Pe când la noi fiecare om care calcă pragul unei săli, în care se găseşte un public mai numeros de trei persoane, se simte cuprins de fiorii emoţiei unui aşteptat succes, îl apucă mâncărimea de limbă, căci se crede dator a rosti măcar un discurs mai mult sau mai puţin bine simţit. Dacă ai vreme şi vrei să te convingi, adăugă el, hai cu mine la subprefectură. E o conferinţă administrativă, cu scop cât se poate de practic, pentru combaterea holerei. – Însă te rog să fi atent şi să iei note”.

După ce mi-am ascuţit creionul, am plecat împreună.

Sala era plină de lume. Toate autorităţile comunelor din plasă erau prezente. Primarii, notarii, jandarmii, învăţătorii, învăţătoarele, agenţii sanitari, moaşele, preoţii şi o bună parte dintre fruntaşii satelor.

În aşteptarea subprefectului, o linişte solemnă stăpânea toată acea împestriţată populaţie dobrogeană, care prezintă o mare varietate de tipuri. Toate figurile acele aşa de deosebite erau îmbujorate de căldura chinuitoare a miezului zilei de Iulie.

Uşa se deschise cu putere şi, când apăru subprefectul cu statul său major, începu o hârâială nesfârşită de scaune, căci toată lumea se ridicase în picioare.

Subprefectul, un tânăr simpatic cu părul negru frizat, cu o bărbuţă tăiată în formă de coadă de rândunică, în drumul său spre fundul sălii, unde îl aştepta paharul de apă pe o măsuţă aşezată în chip de tribună, dădu mâna cu voioşie tuturor la rând, apăsându-i prietenos pe umeri pentru a-i aşeza din nou pe scaune.

După ce îşi descheiă nasturii redingotei, lăsând să i se vadă o frumoasă jiletcă fantezie scrobită proaspăt, subprefectul îşi începu cuvântarea cu o voce clară, într o formă corectă, cu gesturi bine studiate.

Domnilor!...

V-aţi întrebat oare pentru ce ne aflăm strânşi? Pentru ce aţi părăsit căminurile voastre şi v-aţi îndrumat încoace, voi toţi care reprezentaţi autorităţile satelor, voi învăţători şi cuvioşi părinţi, luminători ai poporului?

Care este motivul care v-a determinat de a vă adună laolaltă aici în acest local?

Holera, acest flagel groaznic, bate la frontiera ţării noastre, pe care suntem datori a o apăra în orice împrejurare.

Guvernul, în înalta sa înţelepciune, a ordonat ca cu toţii, cu puteri unite, să luptăm împotriva acestei primejdii care ne ameninţă.

Holera pustieşte astăzi întreaga Rusie, ţara în care după cum v-am spus şi altădată, nu domneşte decât întunericul şi sclavia. Pentru a ne împotrivi acestei epidemii trebuie să aplicăm cele mai energice şi drastice măsuri higienice.

Holera are o origină asiatică, mai bine zis indiană, căci pe malurile îndepărtate ale Gangelui a apărut pentru prima oară microorganismul specific acestei boli.

Istoria ne arată ravajele, pe care această epidemie le a făcut pe continentul nostru aruncând în doliu familii, sate, oraşe, ţări întregi.

Se pot urmări pe hartă drumurile urmate de marile epidemii, care venind din Asia prin Marea Roşie, canalul de Suez, cuprindeau basenul Mediteranian.
..................................

În loc de a urmări harta sau pe orator, începui a urmări impresia ce făcea această disertaţie academică asupra chinuitului auditor.

Vreo doi lipoveni pescari, cu pletele bălane linse pe tâmple, cu bărbile încâlcite, abia se ţineau pe scaune picurând de somn, cu ochii lor albaştri închişi pe jumătate.

Un jandarm rural strâns în tunica lui albă cu nasturi lucitori, căta în jos, aşa că nu se cunoştea dacă doarme sau îşi admiră jambierile noi de piele roşie.

Un preot bătrân, care aţipise puţin cu mânile încrucişate pe antereul înverzit, se sculase împins de cotul vecinului şi căta speriat ca şi trezit dintr-un vis urât.

Un primar de lângă mine, voluminos, bine hrănit, îşi lăsase capul în piept şi răsufla din greu. Fără să sforăe scotea pe nas un fel de fluerătură uşoară, discretă, ca bâzâitul unui bondar.

O învăţătoare, care-şi ascunsese figura sub o enormă pălărie încărcată cu o mare varietate de flori, strânsă prea tare în corset, respira adânc, manevrându-şi evantaliul, cu atâta viteză, încât îi flutura barba stufoasă a unui preot de alături.

Numai cei patru turci negustori, gravi, neclintiţi, suportau căldura sălii şi conferinţa subprefectului cu o resemnare de admirat.

Cu batista de mătasă roşă făcută ghem în mâna dreaptă, oratorul îşi ştergea din când în când sudoarea de pe frunte şi o luă iar înainte purtându-ne în lungul şi în latul Europei, pe căile urmate de holeră în călătoriile ei în cursul veacurilor răscolite.

După mlădierele glasului, din ce în ce mai însufleţit, simţii că se apropie sfârşitul conferinţii.

„Şi acum, duceţi vă la căminurile voastre, în satele voastre, şi imediat ce veţi primi instrucţiunile higienice trimise de serviciul sanitar, veţi face tot posibilul de a le da o publicitate cât mai largă pentru ca toţi cetăţenii să ia cunoştinţă de ele.

Luminaţi pe fraţii voştri, sfătuiţi-i, spuneţi-le la rândul vostru tot aceia ce noi vă spunem. La d-voastră, cuvioşi părinţi, mă adresez în special, şi vă pretind ca să predicaţi din amvonul bisericii neîncetat pericolul teribilului flagel care ne ameninţă!”.

Încheerea conferinţei se făcu printr-un gest larg, după care câteva oftări de uşurare se auziră din fundul sălii.

Doctorul, un tânăr spânatic şi nervos, venit numai de vreo trei luni în plasă, după ce îşi potrivi ochelarii, rânduindu-şi câteva fiţuici cu însămnări, îşi începu cuvântarea cam de pe unde o lăsase subprefectul.

„În curând Domnilor, Serviciul Sanitar va distribui instrucţiuni precise pentru combaterea acestei epidemii.

D-voastră vă incumbă datoria de a le răspândi printre toţi sătenii, căci numai aplicându-le cu stricteţă se pot evita pericolele care ne ameninţă.

Până atunci profit de prezenţa D-voastre pentru a mă încerca să vă dezvolt caracterele acestei epidemii şi mijloacele de profilaxie care ne pot îndruma la un tratament raţional...”

.....................................................

În timp de o oră şi cinci zeci de minute doctorul ne demonstră motivele pentru care D-nia sa nu poate admite geneza spontanee a holerei; ne dovedi cum se depune germenul în mediul cosmic ambiant, unde se regenerează şi se multiplică; raporturile cu solul, apa şi aerul; ne explică apoi producerea acidului hipoazotic (NO2); şi sfârşi prin a combate cu energie alimentaţia cu vegetale care conţin nitraţi, recomandând călduros consumul de carne, peşte, lăptărie, supe făinoase şi macaroane.

Ceia ce făcu pe un preot de lângă mine să şoptească vecinului: „tocmai acum când ne gătim să intrăm în postul Sântei Mării”.

După aceste două conferinţi, atât de solid documentate, nu credeam să mai îndrăznească cineva a lua cuvântul. Mă înşălasem. După o pauză cam lungă, în care timp am observat că doctorul şi subprefectul îşi strângeau călduros mânele, tocmai din fundul sălii un om se ridică făcându-şi loc printre scaune. Înalt, slab, cu mustăţile castanii lăsate în jos, îmbrăcat simplu dar curat, cu o înfăţoşare modestă dar hotărâtă.

— Dacă îmi permiteţi şi mie, Domnule Subprefect?

— Mai cu seamă, mă rog, poftim, aveţi cuvântul, Domnule Mitrică.

Directorul şcoalei din comuna G. începu rar, cu oarecare stângăcie, dar în curând îşi căpătă deplină stăpânire.

„Mi-am luat permisiunea de a mă prezenta în faţa D-voastră pentru a arăta aceia ce am în inima mea şi deci putem zice în inima poporului chiar, căci datoria noastră este de a lucra fără preget numai pentru binele obştesc.

După cum îmi dau şi eu cu ideia, cred că este bine ca în loc de a se da circulări şi instrucţiuni pentru combaterea holerei, să se facă mai bine nişte cărţi populare, cu mici istorioare în formă literară pe înţelesul tuturor. După cum şi D-voastră cunoaşteţi acum prea bine, starea ţăranului român este foarte slabă şi într-un caz de forţă majoră, cum ar fi acesta de o boală molipsitoare, este cu atâta mai greu pentru viaţa ţăranului român. După cum am cetit în gazete şi chiar în felurite reviste, prin ţările civilizate sunt anume societăţi de consum care pentru câţiva bani dau omului hrană zilnică.

Adică la noi de ce nu s ar putea face aşa ceva? Dacă ar fi unire s-ar putea face un comitet şi chiar oarecare mici serbări şcolare, care împreună cu oarecare mici cotizaţiuni să se strângă un fond care să servească la ajutorul şi ridicarea poporului, pentru luminarea minţii şi îmbunătăţirea stării economice, care...”

........................................

Şi tot aşa înainte... timp de o oră treizeci de minute directorul şcoalei ne vorbi de bănci, cooperative, brutării, societăţi de cumpătare, întregul său program asupra activităţii extra şcolare, – lucruri pe cât de importante pe atât de îndepărtate de holera care ne ameninţă de aproape. Mi-a părut rău că nu am putut urmări mai de aproape această conferinţă, dar eram prea obosit; căldura sălii mă moleşise de tot şi prietenul F... îşi începuse teoriile la urechea mea:

„Vezi!... ce-ţi spuneam eu?... din toate breslele, asta e cea mai pisăloagă... am observat că dascălii nu sunt în stare de a vedea şi judeca limpede lumea din jurul lor. Poate din cauza meseriei lor care îi deprinde a repeta zilnic cugetările şi părerile altora, luate din cărţi de-a gata. Învăţătorul acesta, care pare un om tare de treabă, îşi închipue că se poate combate holera cu istorioare literare. Ar fi interesantă o literatură holerică”.

Conferinţa se terminase. Începuse unii să se strecoare pe uşa întredeschisă, iar alţii, gata de plecare, se sfieau să iasă înaintea subprefectului, care trecând de la un grup la altul, strângea mânele tuturor cu multă bunăvoinţă.

Tocmai lângă uşă, un turc, negustor, vorbea cu-n primar: „Bre, ce faceţi la voi dacă apucă pe unul boala asta urâtă?”

Primarul nu ştia ce să răspundă şi nu îndrăznea să întrebe pe subprefect, totuşi, când acesta se apropie de uşă, se hotărî:

„Domnule subprefect, întreabă Ahmet Rizat, că dacă îl apucă pe un om holera în comuna noastră, ce binevoiţi să ordonaţi ca să facem cu el? Unde să-l punem? Ce să-i dăm?”.

Subprefectul stătu puţin pe gânduri, apoi se adresă doctorului:

„ Apropo doctore, e o chestiune importantă care se ridică şi la care ar trebui să cauţi o soluţie. Ce faci dacă ţi se declară un caz de holeră într-o comună?”

Doctorul, surprins, stătu şi el puţin pe gânduri şi răspunse scurt:

„Izolare şi dezinfectare”.

Subprefectul căută să lămurească acest răspuns mulţimii care se strânsese în jurul său pentru a asculta mai bine.

„Omul căzut bolnav se izolează prin urmare imediat şi se desinfectează complect, absolut tot ce a fost în contact direct cu el”.

Toţi ascultase cu sfinţenie. Unul dintre primari îndrăzni să întrebe ceva şi atunci toţi începură a face întâmpinări:

„Păi n-avem dezinfectante de acele.”

„Unde să-i izolăm?”

„Comunele n-au fonduri.”

.....................................

Şeful de jandarmi găsi momentul potrivit ca să adauge: „Nu se poate izicuta nici un ordin dacă nu se hotărăşte odată care are drept mai mare în comună: primarele ori jandarmul”.

Subprefectul, care se enerva din ce în ce la fiecare întâmpinare ca în faţa unor piedici care i se puneau în cale, sfârşi hotărât:

„În fine, o să vă comunicăm la timp toate dispoziţiile necesare, pe care trebuie să le aplicaţi cu cea mai mare stricteţă şi energie, având în vedere că rămâneţi direct responsabili”.

Din ciclul "Documente omeneşti"

TE-AR MAI PUTEA INTERESA