Editura Global Info / Literatură

Jean Bart

Rătăcit

Era pe la amiază; o linişte adâncă stăpânea satul tăcut şi uitat printre mlaştinile acoperite de stuf auriu. Colibele sărăcăcioase ale pescarilor, înşirate la rând, acoperiau limba de pământ prelungită de la gura Sf. Gheorghe până departe spre larg, unde se perdea dunga albicioasă a Dunării în nemărginirea albastră a mărei.

Departe, tocmai în coada satului, era coliba lui Moş Simion; topilată sub coperişu-i ţuguiat de papură, mai pustie acum de cât în totdeauna.

De o săptămână şi mai bine, de când moşneagul îşi îngropase singurul fecior pe care-l avusese, uşa colibei n-a mai fost deschisă. Tot timpul umblase bătrânul aşa rătăcit prin vecini şi pe la cârciume, ca să-şi mai înece amărăciunea care-i umplea inima şi să uite jalea ce-i chinuia mintea.

Mereu repeta desnădăjduit: "La ce bun rămăşiţa asta de zile care mi-a lăsat-o Dumnezeu!"

Grecul, care avea pescăria în arendă, l-a ertat câteva zile, pe urmă i-a cerut să-şi urmeze meseria că altfel nu-i mai dă făină. Bătrânul s a întors iar la barca lui rămasă părăsită pe mal în bătătura colibei.

Ce era de făcut! Trebuia să se hrănească cât mai avea de trăit..

După ce şi-a cercetat barca, a dat-o la apă, i-a potrivit catargul şi apucând amândouă lopeţile a plecat oftând din adâncul inimei – de mult timp numai plecase bătrânul aşa singur la pescuit...

O adiere dulce de vânt, care venea din spre largul mărei, răcorea fruntea pescarului şi se juca nebunatic printre viţele lui de păr cărunt. Şi suflarea acea uşoară de vânt, înfiora faţa străvezie a mărei tăiată de urmele bărcilor mici şi negre, cu pânzele umflate, ca nişte păsări cu aripile întinse, cari sburau la larg departe spre locul de pescuire, cale de opt mile de la mal.

Întrecându-se în goană, tot câte doi pescari în fiecare barcă, treceau unii pe lângă alţii vorbind şi cântând în gura mare; iar vântul, le culegea sunetele glasurilor ducându le înainte, până le perdea frânte în golul nesfârşit al depărtării.

— Greu, greu de tot singur, Moş Simioane, îi strigă unul din fundul bărcii, noroc bun!

— Să dea Dumnezeu, îi răspunse cu jumătate glas bătrânul care sta perdut pe gânduri strângând cu amândouă mâinile lopata care o ţinea drept cârmă.

Ajunsese aproape de locul unde erau înşirate cârligele pentru nisetri şi moruni, când a prins el de veste că din spre asfinţit se înălţase un nouraş alburiu, arcuit pe bolta limpede albastră a cerului.

Vântul îşi schimbase repede direcţia şi sufla acum din spre coastă din ce în ce mai însufleţit.

Cunoştea el semnele acele; era un grăunte de furtună care se apropia văzând cu ochii. Celelalte bărci se depărtaseră de mult gonind spre ţărm.

Bătrânul, văzând bine că numai este chip să meargă drept în potriva vântului, care se întărea mereu suflând din spre uscat, trecu uşor colţul pânzei în celalt bord al bărcei.

Şi pânza se umflă sbătându se ca însufleţită sub loviturile vântului, pe când barca aplecată pe o coastă zbura ca săgeată.

Pe sus, venea tot mereu norul acela; mai aproape, tot mai aproape, până se sparse cu ropot într o ploaie repede şi deasă. Picăturile mari şi reci, după ce-l orbeau biciuindu-i faţa, se scurgeau în barba încâlcită a moşneagului.

Marea, resvrătită repede, îşi începuse jocul ei neastâmpărat. Şi barca mică, uşoară ca o bucată de plută, aci se ridică în sus pe creasta albă de spumă a unui val, aci alunecă în jos, afundându-se ca într o prăpastie.

Bătrânul, sta liniştit, cu manele încleştate pe lopata cu care ţinea cârma, guvernând la val cu ochii ţintă înainte, întâmpinând valurile şi potrivind mersul zbuciumat al bărcei.

Pânza se zbătea prinsă de catargul îndoit sub vânt, – nu s-auzi de cât o trosnitură seacă; şi catargul se frânse în două. Pânza ne mai ţinându-se, căzu în jos tremurând şi prăvălind barca pe o coastă. O înjurătură scăpă printre dinţii bătrânului. Într-o clipă îşi smulse cuţitul de la brâu şi tăie sfoara care ţinea colţul pânzei. Pânza rămase liberă, o şi zmuci vântul repezind o în goana lui nebună, barca se îndreptă iarăş la loc.

Atunci, el apucă amândouă lopeţile şi începu să tragă cu toată puterea; dar îi era zadarnică încercarea, căci nu putea înainta înpotriva vântului care-l târa înapoi spre larg.

Scrâşnind, turbat de necaz se lupta încăpăţânat moşneagul, trăgând din răsputeri, şi încordându şi braţele lui noduroase îşi lăsă pe lopeţi toată greutatea trupului său gârbovit.

În ferbinţeala luptei un gând dureros îi scapără prin minte: „unde-i fecioru-său acum, să-i dea ajutor cu braţele lui vânjoase!...”

...Şi în lupta asta aşa de nepotrivită, marea parcă anume bătându-şi joc de slăbicunea lui îl ameţea aruncându-i în obraz stropii valurilor care ferbeau clocotind în juru-i.

Capul bătrânului ardea în flăcări. Ca să-şi mai răcorească fruntea acoperită de sudoare, îşi trase căciula pe ceafă, dar vântul care sufla mânios i-o smulse într-o clipă aruncând-o în jocul valurilor.

Zăpăcit de ropotul vijeliei, cătând numai înainte pentru a se strecura printre stâncele acele spumegătoare, pierduse din vedere ţărmul către care trebuia să meargă.

Şi acum, cu puterile sleite, se oprise desperat în loc; cu capul gol, cu părul în vânt, căta cu groază în juru-i să poată zări în vreo parte dunga ţărmului înegrind orizontul.

Dar, nimic... nimic pe toată întinderea pustie a apei albastre sinilii pătată numai de umbra norilor cari alergau nebuni pe bolta sură a cerului. Numai putea şti încotro era uscatul.

Ce era de făcut?... Rămas jucăria valurilor, la voia întâmplării, privea aiurit departe, tocmai în fundul nedesluşit al zării, acolo unde bolta cerească se sprijină parcă pe vârfurile albe ale valurilor.

Vântul îşi înmuise suflarea. Se mai linişti încălzit de speranţa că vre un vapor care ar trece pe aproape l-ar putea zări. Îşi scoase haina încet şi o prinse ca semnal de catargul pe jumătate rupt.

Istovit de oboseală se lăsă în fundul bărcii, moale ca ceara, şi chinuit amar de lupta gândurilor ce se încinsese în mintea lui turburată.

Un cârd de goelanzi, plutind prin spaţiu se rotea ţiindu se mereu de asupra bărcii rătăcitoare.

Ce nesuferite sunt aceste păsări de pradă când aruncă în singurătatea mării ţipetele lor sălbatice ca nişte râsete înfiorător de batjocoritoare.

Şi bătrânul, cu ochii ţintă, urmărindu-le sborul, îşi încreţea fruntea vrând să-şi alunge din faţă o imagină urîtă, rămasă de demult în mintea lui. Dar, nu putea să scape, imagina îl chinuia răsărindu-i din ce în ce mai limpede şi mai vie.

De atâta vreme, şi ce bine îşi aduce aminte de cadavrul pe care l-a întâlnit plutind printre valuri, sfâşiat de goelanzii cari se sbăteau în jurul lui cu aripele întinse, cu ciocurile deschise ameninţătoare... Dacă ar pieri de sete şi de foame, ar ajunge şi el tot aşa... şi bătrânul se înfiora tresărind ca dintr-un vis urât.

Umbrele serei începuse a împânzi orizontul cernit, vântul căzuse cu totul; numai valurile mari, greoae, se mai legănau încă în liniştea largului mării.

Îşi simţea limba uscată în gură şi buzele îi ardeau ca focul, începuse setea să-l chinuiască. Se culcă pe pântece muindu-şi buzele în apa de ploaie strânsă în colţul bărcii; dar se ridică îndată ştergându-se repede cu măneca de la cămaşe; apa de ploaie era amestecată cu stropii de apă sărată a valurilor.

Se lungi pe fundul bărcii, cu faţa în sus, cu pumnii sub cap, cercând să-şi potolească gândurile.

Într-un târziu, închise ochii voind să adoarmă, dar deasupra capului i se părea să plutesc desfăşurându-se vederi felurite şi un gând de moarte îi frământa mintea. Ne mai putând suferi, deschise ochii mari cătând înfiorat în jurul său.

Bolta cerului se limpezise peste tot, şi în creştetul ei lucea luna încremenită, aşa de galbenă şi de plină, despicând cu o dâră de lumină nemărginirea neagră a apei.

Nu putu aţâpi nici o clipă, sta deştept; stăpânindu-şi răsuflarea, îşi asculta cu frică bătăile inimei, iar gândurile ca într un haos întunecos i se încrucişau cu o iuţeală ameţitoare.

Toată viaţa-i tristă, monotonă i se desfăşura pe dinaintea. Întâiul gând i se opri la fiu său îngropat de câteva zile; i se părea că vede smulsă şi aruncată în lături crucea albă de lemn, lucrată de el, şi movila aceea de nisip amestecat cu sfărămături de scoici colorate, era răscolit... încet şi în lumină i se arăta satul, coliba aceea tupilată în care s-a trezit... sărăcia, necazurile şi mulţumirile pe cari le avusese... malul acela sterp şi nisipos unde era cimitirul satului, şi parcă îşi vedea femeia cu o mână straşină la ochi şi cu cealaltă făcându-i semn să vie la ea... şi toate, toate i se înşirau într o jale mută chinuitoare.

Ce noapte groasnică până a prins a miji zorile.

Şi cum sta cu ochii pironiţi în fundul zării unde se întindea mereu o pată roşă aurie poliind faţa apei; acelaşi gând de moarte îi îngheţă simţirea: ce va face toată ziua... şi mâine... şi poimâine...

Gâtlejul uscat de sete, pântecele care ţipă de foame, şi ţărmul tot nu se zăreşte, şi nici o pânză nu albeşte la orizont, nici o urmă de fum de la vreun vapor nu se poate străvede pe toată întinderea goală a mării.

Ca să şi mai înşele foamea, începu să mestice tutunul pe care l avea la el. Se lungi apoi iar cu trupul scăldat în ploaia caldă a razelor de soare, şi rămase aşa cu ochii închişi, cu buzele arse în friguri, pierzându-se într-o gândire tot mai înceată, mai nedesluşită, până i se topiră simţirile într-o amorţeală greoae: căzuse într-un somn adânc.

...Şi cum stă el, cu chipul stins, dormind cu faţa în sus, întins pe fundul bărcii aceleia mici şi negre, părea culcat într-un sicriu care plutea la întâmplare, rătăcit pe luciul pustiu al apei întinse, fără margini.

*

Când şi a venit bătrânul în fire, era pe nişte saci de pe puntea unui vapor englez de comerţ, care-l luase întâlnindu-l în drumul spre Sulina.

Trecuse departe de Sf. Gheorghe că abea se mai zăria turnul farului ca un punct negru, perdut la orizont.

Acolo era satul lui; pe malul acela sterp şi nisipos, acolo se stinseseră toţi ai lui, şi cât de, singur şi amărât acum la vreme de bătrâneţe.

...Şi o îndoială dureroasă se închegă prin mintea bătrânului pe când buzele i uscate şopteau în neştire: "la ce bun rămăşiţa asta de zile ce mi-a lăsat-o Dumnezeu!..."

1897, Cotarleţ

Din volumul Schiţe Marine

TE-AR MAI PUTEA INTERESA