Afaceri / Texte legislative |
LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
|
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta lege cuprinde dispozitiile privind punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, denumita in continuare Codul civil, avand ca principal obiect punerea de acord a legislatiei civile existente cu prevederile acestuia, precum si solutionarea conflictului de legi rezultand din intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 2. - Ori de cate ori legi speciale sau complementare Codului civil fac trimitere la "Codicele civil" sau "Codul civil", denumit in continuare Codul civil din 1864, sau la dispozitii abrogate ori modificate prin prezenta lege, trimiterea se considera a fi facuta la dispozitiile corespunzatoare care le inlocuiesc.
Art. 3. - Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.
Art. 4. - La data intrarii in vigoare a Codului civil, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevazute de Codul civil din 1864, precum si de alte acte normative, raman supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit Codului civil sau dispozitiilor prezentei legi.
Art. 5. - (1) Dispozitiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.
(2) Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 6. - (1) In cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrarii in vigoare a Codului civil, referirile la comercianti se considera a fi facute la persoanele fizice sau, dupa caz, la persoanele juridice supuse inregistrarii in registrul comertului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica termenului "comerciant" prevazut in:
a) Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, republicata;
b) Ordonanta Guvernului nr. 130/2000 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta, republicata, cu modificarile ulterioare;
c) Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata, cu modificarile ulterioare;
d) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicata, cu modificarile ulterioare;
e) Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicata, cu modificarile ulterioare;
f) Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificarile ulterioare;
g) Legea nr. 158/2008 privind publicitatea inselatoare si publicitatea comparativa;
h) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificarile si completarile ulterioare;
i) orice alte acte normative in care termenul "comerciant" are un inteles specific dispozitiilor cuprinse in aceste din urma acte normative.
Art. 7. - In cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrarii in vigoare a Codului civil:
a) referirile la "societatea civila fara personalitate juridica" se considera a fi facute la "societatea simpla";
b) referirile la "societatea civila cu personalitate juridica" se considera a fi facute la "societatea cu personalitate juridica";
c) referirile la "societatea civila profesionala" se considera a fi facute la "societatea profesionala, cu sau fara personalitate juridica", dupa caz.
CAPITOLUL II: Dispozitii cu privire la titlul preliminar al Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii de punere in aplicare a titlului preliminar al Codului civil
Art. 8. - (1) Notiunea "profesionist" prevazuta la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate sa desfasoare activitati economice sau profesionale, astfel cum aceste notiuni sunt prevazute de lege, la data intrarii in vigoare a Codului civil.
(2) In toate actele normative in vigoare, expresiile "acte de comert", respectiv "fapte de comert" se inlocuiesc cu expresia "activitati de productie, comert sau prestari de servicii".
SECTIUNEA 2: Modificarea unor dispozitii ale titlului preliminar "Despre legea civila" al Codului civil
Art. 9. - Titlul preliminar "Despre legea civila" al Codului civil se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1: Izvoarele dreptului civil
(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzantele si principiile generale ale dreptului.
(2) In cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele, iar in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului.
(3) In materiile reglementate prin lege, uzantele se aplica numai in masura in care legea trimite in mod expres la acestea.
(4) Numai uzantele conforme ordinii publice si bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.
(5) Partea interesata trebuie sa faca dovada existentei si a continutului uzantelor. Uzantele publicate in culegeri elaborate de catre entitatile sau organismele autorizate in domeniu se prezuma ca exista, pana la proba contrara.
(6) In sensul prezentului cod, prin uzante se intelege obiceiul (cutuma) si uzurile profesionale."
2. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2: Obiectul si continutul Codului civil
(1) Dispozitiile prezentului cod reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
(2) Prezentul cod este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale."
3. La articolul 3, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
"(3) Constituie exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu un scop lucrativ."
4. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6: Aplicarea in timp a legii civile
(1) Legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare. Aceasta nu are putere retroactiva.
(2) Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.
(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi.
(4) Prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
(5) Dispozitiile legii noi se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.
(6) Dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi."
5. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10: Interzicerea analogiei
Legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrang exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege."
6. Articolul 11 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11: Respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri
Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica sau de la bunele moravuri."
7. La articolul 14, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"(1) Orice persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile civile cu buna-credinta, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri."
8. La articolul 18, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Publicitatea se realizeaza prin cartea funciara, Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, denumita in cuprinsul prezentului cod si arhiva, prin registrul comertului, precum si prin alte forme de publicitate prevazute de lege."
SECTIUNEA 3: Modificarea unor legi speciale
Art. 10. - Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1. - (1) In vederea desfasurarii de activitati cu scop lucrativ, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi."
2. La articolul 5 alineatul (6), litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un imobil;"
3. Articolul 63 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 63. - Cererile si caile de atac prevazute de prezenta lege, de competenta instantelor judecatoresti, se solutioneaza de tribunalul in a carui circumscriptie isi are societatea sediul principal."
4. Articolul 991 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 991. - (1) Constituirea de ipoteci mobiliare asupra actiunilor se face prin inscris sub semnatura privata, in care se vor arata cuantumul datoriei, valoarea si categoria actiunilor cu care se garanteaza, iar in cazul actiunilor la purtator si nominative emise in forma materiala, si prin mentionarea ipotecii pe titlu, semnata de creditor si debitorul actionar sau de mandatarii acestora.
(2) Ipoteca se inregistreaza in registrul actionarilor tinut de consiliul de administratie, respectiv de directorat, sau, dupa caz, de societatea independenta care tine registrul actionarilor. Creditorului in favoarea caruia s-a constituit ipoteca mobiliara asupra actiunilor i se elibereaza o dovada a inregistrarii acesteia.
(3) Ipoteca devine opozabila tertilor si dobandeste rangul in ordinea de preferinta a creditorilor de la data inregistrarii in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare."
5. La articolul 124, alineatul (1) se abroga.
6. La articolul 204 alineatul (2), litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport in natura a unui imobil;"
7. Articolul 291 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 291. - Prevederile din prezenta lege se completeaza cu dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila."
Art. 11. - Alineatele (1) si (2) ale articolului 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Inainte de inceperea activitatii economice, au obligatia sa ceara inmatricularea sau, dupa caz, inregistrarea in registrul comertului urmatoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, societatile comerciale, companiile nationale si societatile nationale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste, societatile europene, societatile cooperative europene si grupurile europene de interes economic cu sediul principal in Romania, precum si alte persoane fizice si juridice prevazute de lege.
........................................................
(2) In cursul exercitarii activitatii lor sau la incetarea acesteia, persoanele fizice sau juridice prevazute la alin. (1) au obligatia de a solicita inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege."
Art. 12. - Alineatul (3) al articolului 14 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, cu modificarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Forma autentica a actului constitutiv este obligatorie cand printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un imobil."
CAPITOLUL III: Dispozitii cu privire la cartea I "Despre persoane" a Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii I "Despre persoane" a Codului civil
Art. 13. - (1) Drepturile personalitatii sunt supuse legii in vigoare la data exercitarii lor.
(2) Orice atingere adusa drepturilor personalitatii este supusa legii in vigoare la data savarsirii acesteia.
Art. 14. - Dispozitiile art. 76 din Codul civil nu se aplica in cazul in care punerea la dispozitie a informatiei sau a materialului s-a facut anterior datei intrarii in vigoare a Codului civil, chiar daca utilizarea informatiei ori a materialului se realizeaza dupa aceasta data.
Art. 15. - Dispozitiile art. 78-81 din Codul civil sunt aplicabile si in privinta persoanelor decedate anterior datei intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 16. - Persoanele aflate la data intrarii in vigoare a Codului civil sub tutela, curatela, interdictie sau alte masuri de ocrotire sunt supuse, in ceea ce priveste capacitatea lor, dispozitiilor Codului civil.
Art. 17. - Dispozitiile privitoare la consiliul de familie se aplica tutelei si curatelei instituite dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 18. - Dispozitiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplica si persoanelor juridice in fiinta la data intrarii sale in vigoare, insa numai in masura in care prin legile aplicabile fiecarei persoane juridice nu se prevede altfel.
Art. 19. - Dispozitiile art. 252-257 din Codul civil se aplica faptelor savarsite dupa intrarea in vigoare a acestuia.
SECTIUNEA 2: Modificarea si completarea unor dispozitii ale cartii I "Despre persoane" a Codului civil
Art. 20. - Cartea I "Despre persoane" a Codului civil se modifica si completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 31 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 31: Patrimoniul. Mase patrimoniale si patrimonii de afectatiune
(1) Orice persoana fizica sau persoana juridica este titulara a unui patrimoniu care include toate drepturile si datoriile ce pot fi evaluate in bani si apartin acesteia.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectatiuni numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.
(3) Patrimoniile de afectatiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozitiilor titlului IV al cartii a III-a, cele afectate exercitarii unei profesii autorizate, precum si alte patrimonii determinate potrivit legii."
2. La articolul 33, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face in conformitate cu dispozitiile art. 1.941-1.948, daca prin lege nu se dispune altfel."
3. La articolul 42, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 42: Regimul unor acte ale minorului
(1) Minorul poate sa incheie acte juridice privind munca, indeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu incuviintarea parintilor sau a tutorelui, precum si cu respectarea dispozitiilor legii speciale, daca este cazul."
4. La articolul 43, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se incheie, in numele acestora, de reprezentantii lor legali, in conditiile prevazute de lege. Dispozitiile art. 42 alin. (1) sunt aplicabile in mod corespunzator."
5. La articolul 44 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
"(2) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa poate invoca si singur, in aparare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultata din minoritate ori din punerea sub interdictie judecatoreasca."
6. Articolul 45 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 45: Frauda comisa de incapabil
Simpla declaratie ca este capabil sa contracteze, facuta de cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, nu inlatura anulabilitatea actului. Daca insa a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea partii induse in eroare, poate mentine contractul atunci cand apreciaza ca aceasta ar constitui o sanctiune civila adecvata."
7. La articolul 46, alineatul (1) se abroga.
8. La titlul II, denumirea capitolului II se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"CAPITOLUL II: Respectul datorat fiintei umane si drepturilor ei inerente"
9. La articolul 58, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 58: Drepturi ale personalitatii
(1) Orice persoana are dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica si psihica, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vietii private, precum si alte asemenea drepturi recunoscute de lege."
10. La articolul 80, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In lipsa unei optiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectata, in ordine, vointa sotului, parintilor, descendentilor, rudelor in linie colaterala pana la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala a avut loc decesul. In toate cazurile se va tine seama de apartenenta confesionala a persoanei decedate."
11. Articolul 87 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 87: Domiciliul
Domiciliul persoanei fizice, in vederea exercitarii drepturilor si libertatilor sale civile, este acolo unde aceasta declara ca isi are locuinta principala."
12. La articolul 89, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu opereaza decat atunci cand cel care ocupa sau se muta intr-un anumit loc a facut-o cu intentia de a avea acolo locuinta principala."
13. Articolul 93 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 93: Cazurile speciale
Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai si supus unor masuri de protectie speciala, in cazurile prevazute de lege, se afla la institutia, la familia sau la persoanele carora le-a fost dat in plasament."
14. Articolul 95 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 95: Domiciliul la curatorul special
Daca a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemati la mostenire au domiciliul la curator, in masura in care acesta este indreptatit sa ii reprezinte."
15. La articolul 100, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Hotararea judecatoreasca prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civila, precum si inregistrarea facuta in temeiul unei asemenea hotarari sunt opozabile oricarei alte persoane cat timp printr-o noua hotarare nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civila, precum si inregistrarea facuta in baza lui sunt opozabile oricarei persoane pana la proba contrara."
16. Articolul 107 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 107: Instanta de tutela
(1) Procedurile prevazute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie stabilite potrivit legii, denumita in continuare instanta de tutela.
(2) In toate cazurile, instanta de tutela solutioneaza de indata aceste cereri."
17. La articolul 108, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutela se realizeaza de catre tutore, desemnat sau numit, in conditiile prezentului cod, precum si de catre consiliul de familie, ca organ consultativ."
18. Articolul 109 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 109: Ocrotirea persoanei prin curatela
Ocrotirea persoanei fizice prin curatela are loc numai in cazurile si conditiile prevazute de lege."
19. La articolul 111, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"c) instantele judecatoresti, cu prilejul condamnarii la pedeapsa penala a interzicerii drepturilor parintesti;"
20. La articolul 114, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), cu urmatorul cuprins:
"(4) Inscrisul prin care se revoca persoana desemnata pentru a fi numita tutore se va inscrie in registrul prevazut la art. 1.046 sau la art. 2.033, dupa caz.
(5) Notarul public sau instanta de tutela, dupa caz, are obligatia sa verifice la registrele prevazute la alin. (4) daca persoana desemnata pentru a fi tutore nu a fost revocata."
21. La articolul 129, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Consiliul de familie este convocat cu cel putin 10 zile inainte de data intrunirii de catre tutore, din propria initiativa sau la cererea oricaruia dintre membrii acestuia, a minorului care a implinit varsta de 14 ani sau a instantei de tutela. Cu acordul tuturor membrilor consiliului de familie, convocarea se poate face si mai devreme de implinirea termenului de 10 zile dinainte de data intrunirii. In toate cazurile, prezenta tuturor membrilor consiliului de familie acopera neregularitatea convocarii.
........................................................
(3) Sedintele consiliului de familie se tin la domiciliul minorului. In cazul in care convocarea a fost facuta la solicitarea instantei de tutela, sedinta se tine la sediul acesteia."
22. La articolul 130, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate intr-un registru special constituit, care se tine de unul dintre membrii consiliului, desemnat in acest scop de instanta de tutela."
23. La articolul 130, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Actele incheiate de tutore in lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Incheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai raspunderea tutorelui. Dispozitiile art. 155 sunt aplicabile in mod corespunzator."
24. La articolul 150, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Pentru motive temeinice, in cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricarei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, dupa caz, inlocuit de catre instanta de tutela."
25. Articolul 166 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 166: Desemnarea tutorelui
Orice persoana care are capacitatea deplina de exercitiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, incheiate in forma autentica, persoana care urmeaza a fi numita tutore pentru a se ingriji de persoana si bunurile sale in cazul in care ar fi pusa sub interdictie judecatoreasca. Dispozitiile art. 114 alin. (3)-(5) se aplica in mod corespunzator."
26. Articolul 170 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 170: Numirea tutorelui
Prin hotararea de punere sub interdictie, instanta de tutela numeste, de indata, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie judecatoreasca. Dispozitiile art. 114-120 se aplica in mod corespunzator."
27. Articolul 175 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 175: Liberalitatile primite de descendentii interzisului judecatoresc
Din bunurile celui pus sub interdictie judecatoreasca, descendentii acestuia pot fi gratificati de catre tutore, cu avizul consiliului de familie si cu autorizarea instantei de tutela, fara insa sa se poata da scutire de raport."
28. La articolul 212, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Fata de terti hotararile si deciziile luate in conditiile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicarii lor, in cazurile si conditiile prevazute de lege, in afara de cazul in care se face dovada ca acestia le-au cunoscut pe alta cale."
29. La articolul 216, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Hotararile si deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate in justitie de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat impotriva si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal de sedinta, in termen de 15 zile de la data cand li s-a comunicat copia de pe hotararea sau decizia respectiva ori de la data cand a avut loc sedinta, dupa caz."
30. Articolul 252 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 252: Ocrotirea personalitatii umane
Orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiintei umane, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica, demnitatea, intimitatea vietii private, libertatea de constiinta, creatia stiintifica, artistica, literara sau tehnica."
31. La articolul 253, partea introductiva a alineatului (1) si alineatul (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Persoana fizica ale carei drepturi nepatrimoniale au fost incalcate ori amenintate poate cere oricand instantei:
........................................................
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul incalcarii drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanta poate dispune numai masurile prevazute la alin. (1) lit. b) si c)."
SECTIUNEA 3: Modificarea unor legi speciale
Art. 21. - Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 88 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 88. - (1) Utilizarea unei opere care contine un portret necesita consimtamantul persoanei reprezentate in acest portret, in conditiile prevazute de art. 73, 74 si 79 din Codul civil. De asemenea, autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproduca ori sa o utilizeze fara consimtamantul succesorilor persoanei reprezentate, timp de 20 de ani dupa moartea acesteia, cu respectarea si a dispozitiilor art. 79 din Codul civil.
(2) In lipsa unei clauze contrare, consimtamantul nu este necesar daca persoana reprezentata in portret este de profesie model sau a primit o remuneratie pentru a poza pentru acel portret. De asemenea, existenta consimtamantului se prezuma in conditiile art. 76 din Codul civil."
2. Articolul 89 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 89. - Utilizarea unei corespondente adresate unei persoane necesita consimtamantul destinatarului, iar dupa moartea acestuia, timp de 20 de ani, al succesorilor sai, daca destinatarul nu a dorit altfel. In toate cazurile, sunt deopotriva aplicabile dispozitiile art. 71 alin. (1) si (2), art. 72, 74 si 79 din Codul civil."
Art. 22. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 290/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 26, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 26. - (1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declara ca are locuinta principala."
2. Articolul 29 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 29. - Resedinta este acolo unde persoana fizica declara ca are locuinta secundara, alta decat cea de domiciliu."
Art. 23. - Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 144, litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana, in scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore in viata, avand capacitate de exercitiu deplina, dupa obtinerea consimtamantului informat, scris, liber, prealabil si expres al acestora, conform modelului prevazut in anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de la persoane lipsite de discernamant;"
2. La articolul 147, punctul 4 va avea urmatorul cuprins:
"4. in lipsa acordului exprimat in timpul vietii potrivit art. 331 alin. (2) lit. c), prelevarea de organe, tesuturi si/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimtamantul scris al cel putin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, in ordinea prevazuta la art. 81 din Codul civil;"
CAPITOLUL IV: Dispozitii cu privire la cartea a II-a "Despre familie" a Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a II-a "Despre familie" a Codului civil
Art. 24. - Dispozitiile privind logodna sunt aplicabile numai in cazul in care aceasta a fost incheiata dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 25. - (1) Validitatea casatoriei incheiate inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil se stabileste potrivit dispozitiilor legii in vigoare la data incheierii ei.
(2) Cu toate acestea, in cazul in care, dupa intrarea in vigoare a Codului civil, a intervenit un fapt care, potrivit dispozitiilor acestuia, acopera nulitatea, casatoria nu mai poate fi constatata nula sau nu mai poate fi anulata dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
(3) In cazul in care faptul prin care se acopera nulitatea presupune curgerea unui termen, casatoria nu mai poate fi constatata nula sau nu mai poate fi anulata dupa trecerea acelui termen de la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 26. - Existenta tutelei constituie cauza de nulitate relativa a casatoriei numai in cazul casatoriilor incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 27. - Indiferent de data incheierii casatoriei, in ceea ce priveste relatiile lor personale si patrimoniale, sotii sunt supusi dispozitiilor Codului civil, de la data intrarii sale in vigoare.
Art. 28. - Dispozitiile art. 315 alin. (1) din Codul civil sunt aplicabile si in cazul casatoriilor incheiate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, daca imposibilitatea unuia dintre soti de a-si manifesta vointa intervine sau se mentine si dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 29. - Dispozitiile art. 316 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca actele juridice care pun in pericol grav interesele familiei sunt savarsite de unul dintre soti dupa aceasta data.
Art. 30. - Dispozitiile art. 322 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca actele de dispozitie asupra locuintei familiei ori asupra bunurilor care mobileaza sau decoreaza locuinta familiei ori deplasarea acestora din locuinta au intervenit dupa aceasta data.
Art. 31. - Dispozitiile art. 323 din Codul civil sunt aplicabile contractelor de inchiriere incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 32. - Dispozitiile art. 324 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca atribuirea beneficiului contractului de inchiriere se face dupa aceasta data.
Art. 33. - Dispozitiile art. 340 si 341 din Codul civil sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, ori de cate ori actul juridic sau faptul juridic in temeiul caruia a fost dobandit bunul intervine dupa aceasta data.
Art. 34. - Dispozitiile art. 345-350 din Codul civil sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit dupa aceasta data.
Art. 35. - Dispozitiile art. 351-354 din Codul civil sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca datoria s-a nascut dupa aceasta data.
Art. 36. - (1) Dispozitiile art. 358 din Codul civil sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca actul de impartire a bunurilor comune se incheie dupa aceasta data.
(2) In cazul cererilor de impartire a bunurilor comune aflate in curs de judecata in prima instanta la data intrarii in vigoare a Codului civil, instanta de judecata poate dispune impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei, fara a mai fi necesara examinarea motivelor temeinice.
Art. 37. - Dispozitiile art. 369 din Codul civil privind modificarea conventionala a regimului matrimonial sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 38. - Dispozitiile art. 370-372 din Codul civil privind separatia judiciara de bunuri sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca actele prin care se pun in pericol interesele patrimoniale ale familiei sunt incheiate de unul dintre soti dupa aceasta data.
Art. 39. - (1) Dispozitiile Codului civil privind divortul se aplica fara a se deosebi intre casatoriile incheiate inainte sau dupa intrarea sa in vigoare.
(2) Divortul pronuntat anterior intrarii in vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea in vigoare la data cand s-a pronuntat hotararea ramasa irevocabila.
Art. 40. - In cazul cererilor de divort formulate anterior intrarii in vigoare a Codului civil, instanta poate sa dispuna divortul prin acordul sotilor, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 373 lit. a) si art. 374 din Codul civil.
Art. 41. - Dispozitiile Codului civil privind divortul prin acordul sotilor pe cale administrativa sau prin procedura notariala sunt aplicabile si casatoriilor in fiinta la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 42. - In cazul cererilor de divort formulate anterior intrarii in vigoare a Codului civil, instanta de judecata poate sa dispuna divortul in temeiul prevederilor art. 373 lit. b) si art. 379 alin. (1) din Codul civil, chiar daca retine culpa exclusiva a reclamantului, in masura in care motivele de divort subzista si dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 43. - Dispozitiile art. 385 din Codul civil privind incetarea regimului matrimonial se aplica numai in cazul divortului care intervine dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 44. - Dispozitiile art. 386 din Codul civil sunt aplicabile numai in cazul in care cererea de divort este introdusa dupa intrarea in vigoare a Codului civil, iar actele juridice sunt incheiate de un sot in frauda celuilalt sot dupa data introducerii cererii de divort.
Art. 45. - Dispozitiile art. 388 din Codul civil privind acordarea despagubirilor sunt aplicabile in cazul in care motivele de divort s-au ivit dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 46. - Dispozitiile hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale si patrimoniale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispozitiilor art. 403 din Codul civil.
Art. 47. - Stabilirea filiatiei, tagaduirea paternitatii sau orice alta actiune privitoare la filiatie este supusa dispozitiilor Codului civil si produce efectele prevazute de acesta numai in cazul copiilor nascuti dupa intrarea lui in vigoare.
Art. 48. - Dispozitiile art. 455 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul in care minorul dobandeste capacitate de exercitiu anticipata, potrivit art. 40 din Codul civil.
Art. 49. - Adoptiile incuviintate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil raman supuse, in ceea ce priveste validitatea lor, legii in vigoare la data cand au fost incuviintate.
Art. 50. - Dispozitiile art. 503 alin. (2) din Codul civil privind prezumtia de mandat tacit reciproc intre parinti sunt aplicabile in cazul actelor curente incheiate de unul dintre parinti, dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 51. - Dispozitiile art. 531 din Codul civil privind modificarea si incetarea pensiei de intretinere sunt aplicabile si in cazul pensiilor de intretinere stabilite prin hotarare judecatoreasca anterior intrarii in vigoare a Codului civil.
SECTIUNEA 2: Modificarea si completarea unor dispozitii ale cartii a II-a "Despre familie" a Codului civil
Art. 52. - Cartea a II-a "Despre familie" a Codului civil se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 265 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 265: Instanta competenta
Toate masurile date prin prezenta carte in competenta instantei judecatoresti, toate litigiile privind aplicarea dispozitiilor prezentei carti, precum si masurile de ocrotire a copilului prevazute in legi speciale sunt de competenta instantei de tutela. Dispozitiile art. 107 sunt aplicabile in mod corespunzator."
2. La articolul 266, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Dispozitiile privind conditiile de fond pentru incheierea casatoriei sunt aplicabile in mod corespunzator, cu exceptia avizului medical si a autorizarii instantei de tutela."
3. La articolul 274, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In cazul adoptiei, dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile atat intre cei care au devenit rude prin adoptie, cat si intre cei a caror rudenie fireasca a incetat prin efectul adoptiei."
4. Articolul 297 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 297: Lipsa incuviintarilor cerute de lege
(1) Este anulabila casatoria incheiata fara incuviintarile sau autorizarea prevazute la art. 272 alin. (2), (4) si (5).
(2) Anulabilitatea poate fi invocata numai de cel a carui incuviintare era necesara. Dispozitiile art. 46 alin. (4) se aplica in mod corespunzator."
5. Articolul 302 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 302: Caracterul personal al actiunii
Dreptul la actiunea in anulare nu se transmite mostenitorilor. Cu toate acestea, daca actiunea a fost pornita de catre unul dintre soti, ea poate fi continuata de catre oricare dintre mostenitorii sai."
6. La articolul 303, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In cazurile prevazute la art. 272 alin. (2), (4) si (5), anulabilitatea casatoriei se acopera daca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, s-au obtinut incuviintarile si autorizarea cerute de lege."
7. La articolul 306, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Nulitatea casatoriei nu poate fi opusa unei terte persoane impotriva unui act incheiat anterior de aceasta cu unul dintre soti, in afara de cazul in care au fost indeplinite formalitatile de publicitate prevazute de lege cu privire la actiunea in constatarea nulitatii ori in anulare sau tertul a cunoscut, pe alta cale, inainte de incheierea actului, cauza de nulitate a casatoriei. Dispozitiile art. 291, 334 si 335 sunt aplicabile in mod corespunzator si publicitatii actiunii in constatarea nulitatii sau in anularea casatoriei."
8. La articolul 322, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Fara consimtamantul scris al celuilalt sot, niciunul dintre soti, chiar daca este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuintei familiei si nici nu poate incheia acte prin care ar fi afectata folosinta acesteia."
9. La articolul 323, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) In caz de deces al unuia dintre soti, sotul supravietuitor continua exercitarea dreptului sau locativ, daca nu renunta in mod expres la acesta, in termenul prevazut la art. 1.834."
10. La articolul 324, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica in mod similar si in cazul in care bunul este proprietatea comuna a celor 2 soti, atribuirea beneficiului locuintei conjugale producand efecte pana la data ramanerii definitive a hotararii de partaj."
11. La articolul 333, alineatele (1), (2) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Prin conventie matrimoniala se poate stipula ca sotul supravietuitor sa preia fara plata, inainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, detinute in devalmasie sau in coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulata in beneficiul fiecaruia dintre soti sau numai in favoarea unuia dintre ei.
(2) Clauza de preciput nu este supusa raportului donatiilor, ci numai reductiunii, in conditiile art. 1.096 alin. (1) si (2).
........................................................
(4) Clauza de preciput devine caduca atunci cand comunitatea inceteaza in timpul vietii sotilor, cand sotul beneficiar a decedat inaintea sotului dispunator ori cand acestia au decedat in acelasi timp sau cand bunurile care au facut obiectul ei au fost vandute la cererea creditorilor comuni."
12. La articolul 334, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se inscriu in Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii.
(2) Dupa autentificarea conventiei matrimoniale in timpul casatoriei sau dupa primirea copiei de pe actul casatoriei, potrivit art. 291, notarul public expediaza, din oficiu, un exemplar al conventiei la serviciul de stare civila unde a avut loc celebrarea casatoriei, pentru a se face mentiune pe actul de casatorie, la registrul mentionat la alin. (1), precum si la celelalte registre de publicitate, in conditiile alin. (4)."
13. Articolul 338 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 338: Nulitatea conventiei matrimoniale
In cazul in care conventia matrimoniala este nula sau anulata, intre soti se aplica regimul comunitatii legale, fara a fi afectate drepturile dobandite de tertii de buna-credinta."
14. Articolul 348 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 348: Aportul de bunuri comune
Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societati, asociatii sau fundatii, in conditiile legii."
15. Articolul 349 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 349: Regimul aporturilor
(1) Sub sanctiunea prevazuta la art. 347, niciunul dintre soti nu poate singur, fara consimtamantul scris al celuilalt sot, sa dispuna de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobandirea de parti sociale ori, dupa caz, de actiuni. In cazul societatilor comerciale ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata reglementata, sotul care nu si-a dat consimtamantul scris la intrebuintarea bunurilor comune nu poate pretinde decat daune-interese de la celalalt sot, fara a fi afectate drepturile dobandite de terti.
(2) In cazul prevazut la alin. (1), calitatea de asociat este recunoscuta sotului care a aportat bunul comun, dar partile sociale sau actiunile sunt bunuri comune. Sotul asociat exercita singur drepturile ce decurg din aceasta calitate si poate realiza singur transferul partilor sociale ori, dupa caz, al actiunilor detinute.
(3) Calitatea de asociat poate fi recunoscuta si celuilalt sot, daca acesta si-a exprimat vointa in acest sens. In acest caz, fiecare dintre soti are calitatea de asociat pentru partile sociale sau actiunile atribuite in schimbul a jumatate din valoarea bunului, daca, prin conventie, sotii nu au stipulat alte cote-parti. Partile sociale sau actiunile ce revin fiecaruia dintre soti sunt bunuri proprii."
16. La articolul 357, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In cadrul lichidarii comunitatii, fiecare dintre soti preia bunurile sale proprii, dupa care se va proceda la partajul bunurilor comune si la regularizarea datoriilor."
17. La articolul 360 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
"(2) Prin conventie matrimoniala, partile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim in functie de masa de bunuri achizitionate de fiecare dintre soti in timpul casatoriei, in baza careia se va calcula creanta de participare. Daca partile nu au convenit altfel, creanta de participare reprezinta jumatate din diferenta valorica dintre cele doua mase de achizitii nete si va fi datorata de catre sotul a carui masa de achizitii nete este mai mare, putand fi platita in bani sau in natura."
18. La articolul 367, literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"a) includerea in comunitate, in tot ori in parte, a bunurilor dobandite sau a datoriilor proprii nascute inainte ori dupa incheierea casatoriei, cu exceptia bunurilor prevazute la art. 340 lit. b) si c);
b) restrangerea comunitatii la bunurile sau datoriile anume determinate in conventia matrimoniala, indiferent daca sunt dobandite ori, dupa caz, nascute inainte sau in timpul casatoriei, cu exceptia obligatiilor prevazute la art. 351 lit. c);"
19. La articolul 374, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie."
20. Articolul 375 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 375: Conditii
(1) Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort, potrivit legii.
(2) Divortul prin acordul sotilor poate fi constatat de notarul public si in cazul in care exista copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, daca sotii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sa il poarte dupa divort, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, stabilirea locuintei copiilor dupa divort, modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii, precum si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor. Daca din raportul de ancheta sociala rezulta ca acordul sotilor privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti sau cel privind stabilirea locuintei copiilor nu este in interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5).
(3) Dispozitiile art. 374 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator."
21. Articolul 376 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 376: Procedura
(1) Cererea de divort se depune de soti impreuna. Ofiterul de stare civila sau notarul public inregistreaza cererea si le acorda un termen de reflectie de 30 de zile.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), cererea de divort se poate depune la notarul public si prin mandatar cu procura autentica.
(3) La expirarea acestui termen, sotii se prezinta personal, iar ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat.
(4) Daca sotii staruie in divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.
(5) Dispozitiile art. 383 alin. (1) si (3) se aplica in mod corespunzator. Daca sotii nu se inteleg asupra numelui de familie pe care sa il poarte dupa divort ori, in cazul prevazut la art. 375 alin. (2), asupra exercitarii in comun a drepturilor parintesti, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata, potrivit prevederilor art. 374.
(6) Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti."
22. La articolul 398, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia."
23. La articolul 452, dupa litera c) se introduce o noua litera, litera d), cu urmatorul cuprins:
"d) celeritatea in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei."
24. La articolul 454, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Adoptia se incuviinteaza de catre instanta de tutela, daca este in interesul superior al copilului si sunt indeplinite toate celelalte conditii prevazute de lege."
25. Articolul 459 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 459: Capacitatea si starea de sanatate
Persoanele care nu au capacitate deplina de exercitiu, precum si persoanele cu boli psihice si handicap mintal nu pot adopta."
26. La articolul 463 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) parintii firesti ori, dupa caz, tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie, in conditiile legii;"
27. Articolul 465 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 465: Libertatea consimtamantului parintilor
Parintii firesti ai copilului sau, dupa caz, tutorele trebuie sa consimta la adoptie in mod liber, neconditionat si numai dupa ce au fost informati in mod corespunzator asupra consecintelor adoptiei, in special asupra incetarii legaturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine."
28. Articolul 467 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 467: Refuzul parintilor de a-si da consimtamantul
In mod exceptional, instanta de tutela poate trece peste refuzul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptie, daca se dovedeste, cu orice mijloc de proba, ca acesta este abuziv si instanta apreciaza ca adoptia este in interesul superior al copilului, tinand seama si de opinia acestuia, data in conditiile legii, cu motivarea expresa a hotararii in aceasta privinta."
29. Articolul 472 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 472: Decaderea adoptatorului din exercitiul drepturilor parintesti
Daca adoptatorul este decazut din exercitiul drepturilor parintesti, instanta de tutela, tinand seama de interesul superior al copilului, poate sa instituie tutela sau una dintre masurile de protectie prevazute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile."
30. Articolul 476 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 476: Desfacerea adoptiei
(1) Adoptia este desfacuta de drept in cazul prevazut la art. 462 alin. (2) lit. a).
(2) De asemenea, adoptia poate fi desfacuta in cazul in care fata de adoptat este necesara luarea unei masuri de protectie prevazute de lege, daca desfacerea adoptiei este in interesul superior al copilului. In acest caz, adoptia se considera desfacuta la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care se dispune masura de protectie, in conditiile legii."
31. La articolul 477, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Adoptia poate fi desfacuta la cererea adoptatorului numai dupa ce adoptatul a dobandit capacitate deplina de exercitiu, in conditiile legii, chiar daca faptele au fost savarsite anterior acestei date."
SECTIUNEA 3: Modificarea si completarea unor legi speciale
Art. 53. - Litera d) a articolului 21 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"d) conventia matrimoniala, incheiata inaintea sau in timpul casatoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotararea judecatoreasca privind modificarea judiciara a regimului matrimonial, actiunea sau hotararea in constatarea ori declararea nulitatii casatoriei, actiunea sau hotararea de constatare ori declarare a nulitatii conventiei matrimoniale, precum si actiunea sau hotararea de divort pronuntate in cursul exercitarii activitatii economice;"
Art. 54. - Dupa articolul 291 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 292, cu urmatorul cuprins:
"Art. 292 - La nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici se infiinteaza Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale. Organizarea si functionarea acestui registru, precum si procedura de inscriere si consultare se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei."
CAPITOLUL V: Dispozitii cu privire la cartea a III-a "Despre bunuri" a Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a III-a "Despre bunuri" a Codului civil
Art. 55. - Dispozitiile art. 553 alin. (2) din Codul civil se aplica numai mostenirilor deschise dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 56. - (1) Dispozitiile art. 557 alin. (4), art. 565, art. 885 alin. (1) si art. 886 din Codul civil se aplica numai dupa finalizarea lucrarilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cartilor funciare pentru imobilele respective, in conformitate cu dispozitiile Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Pana la data prevazuta la alin. (1), inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate si a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat in mod valabil, se face numai in scop de opozabilitate fata de terti.
Art. 57. - Dispozitiile art. 576 din Codul civil se aplica situatiilor nascute dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 58. - In toate cazurile in care accesiunea imobiliara artificiala presupune exercitarea unui drept de optiune de catre proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea in vigoare la data inceperii lucrarii.
Art. 59. - Dispozitiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplica situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia.
Art. 60. - (1) Valabilitatea si efectele juridice ale clauzei de inalienabilitate instituite prin conventie sunt guvernate de legea in vigoare la momentul incheierii conventiei.
(2) Valabilitatea clauzei de inalienabilitate instituite prin testament este guvernata de legea in vigoare la data incheierii acestuia, iar efectele clauzei sunt guvernate de legea in vigoare la data deschiderii succesiunii.
Art. 61. - Dispozitiile art. 630 din Codul civil se aplica numai inconvenientelor cauzate dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 62. - Dispozitiile art. 641 din Codul civil se aplica numai actelor juridice incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 63. - Dispozitiile art. 643 alin. (1) si (2) din Codul civil se aplica si in cazurile in care hotararea judecatoreasca nu a ramas definitiva pana la data intrarii in vigoare a Codului civil, iar cele ale art. 643 alin. (3) se aplica si in situatiile in care pricina nu a fost solutionata in prima instanta pana la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 64. - Dispozitiile art. 660-666 din Codul civil se aplica situatiilor juridice nascute dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 65. - Dispozitiile art. 667 si 668 din Codul civil se aplica numai actelor juridice incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 66. - (1) Dispozitiile art. 669-686 din Codul civil sunt aplicabile conventiilor de partaj incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
(2) De asemenea, dispozitiile art. 669-686 din Codul civil se aplica si partajului judiciar, atunci cand cererea de chemare in judecata a fost introdusa dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 67. - Dispozitiile art. 687-692 din Codul civil nu aduc atingere prevederilor cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 14/2011 pentru protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor privind dobandirea dreptului de folosinta pe o perioada determinata a unuia sau a mai multor spatii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobandirea unor beneficii pentru produsele de vacanta, a contractelor de revanzare, precum si a contractelor de schimb.
Art. 68. - Dispozitiile art. 693-702 din Codul civil nu se aplica drepturilor de superficie constituite inaintea intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 69. - Drepturile de uzufruct in fiinta si dupa intrarea in vigoare a Codului civil se exercita potrivit dispozitiilor acestuia, daca nu se prevede altfel prin prezenta lege.
Art. 70. - Dispozitiile art. 714 din Codul civil se aplica indiferent de data constituirii uzufructului. In cazul uzufructului constituit prin conventie incheiata anterior intrarii in vigoare a Codului civil, acesta este si ramane incesibil, mai putin in cazul in care partile convin altfel.
Art. 71. - Dispozitiile art. 715 alin. (2)-(4) din Codul civil se aplica numai in cazurile in care incheierea sau reinnoirea contractelor de locatiune ori de arendare are loc dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 72. - Dispozitiile art. 746 alin. (1) lit. e) din Codul civil se aplica drepturilor de uzufruct constituite ulterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 73. - Dispozitiile art. 747 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul uzufructului constituit anterior intrarii in vigoare a Codului civil, daca abuzul de folosinta este savarsit ulterior acestei date.
Art. 74. - Dispozitiile art. 748 alin. (2) din Codul civil se aplica in toate cazurile in care bunul a fost distrus ulterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 75. - Dispozitiile art. 770 alin. (1) lit. f) din Codul civil se aplica numai drepturilor de servitute constituite ulterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 76. - Dispozitiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, conditiile, efectele si regimul inscrierilor in cartea funciara se aplica numai actelor si faptelor juridice incheiate sau, dupa caz, savarsite ori produse dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 77. - Inscrierile in cartea funciara efectuate in temeiul unor acte ori fapte juridice incheiate sau, dupa caz, savarsite ori produse anterior intrarii in vigoare a Codului civil vor produce efectele prevazute de legea in vigoare la data incheierii acestor acte ori, dupa caz, la data savarsirii sau producerii acestor fapte, chiar daca aceste inscrieri sunt efectuate dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 78. - (1) Privilegiile speciale imobiliare si ipotecile legale nascute pana la intrarea in vigoare a Codului civil pot fi inscrise si dupa aceasta data, fie in vechile registre de publicitate imobiliara, daca pentru imobilele grevate nu sunt deschise carti funciare noi in conditiile art. 581 din Legea nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fie in noile carti funciare, potrivit dispozitiilor acestei din urma legi.
(2) Privilegiile speciale imobiliare, inscrise fie in vechile registre de publicitate imobiliara, fie in noile carti funciare pana la intrarea in vigoare a Codului civil sau, dupa caz, in conditiile prevazute la alin. (1), se convertesc de plin drept in ipoteci legale dupa expirarea unui termen de un an de la intrarea in vigoare a Codului civil sau, dupa caz, de la data inscrierii si se vor supune dispozitiilor Codului civil.
(3) De la data intrarii in vigoare a Codului civil, privilegiile speciale imobiliare prevazute in legi speciale devin ipoteci legale si vor fi supuse regimului prevazut de Codul civil pentru ipoteci legale.
Art. 79. - (1) In cazul in care, pentru prima data, s-au inscris in cartea funciara, fara cauza legitima, drepturi reale potrivit art. 581 din Legea nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, tertii dobanditori cu titlu oneros ai vreunui drept real imobiliar, intemeindu-se, cu buna-credinta, pe cuprinsul cartii funciare, nu se pot prevala contra adevaratilor proprietari, straini de cartea funciara, de dispozitiile art. 901 din Codul civil sau ale art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa caz, cat timp nu s-a implinit termenul de uzucapiune tabulara prevazut de Codul civil sau daca in acest termen s-a inscris o actiune prin care se contesta cuprinsul cartii funciare.
(2) Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile si inscrierilor efectuate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil. In acest caz, sunt aplicabile dispozitiile de drept comun privitoare la uzucapiune, in vigoare la data intrarii in posesia imobilului.
Art. 80. - Cererile de inscriere, precum si actiunile in justitie, intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi solutionate potrivit normelor materiale in vigoare la data incheierii actului sau, dupa caz, la data savarsirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus inscrierii, cu respectarea normelor procedurale in vigoare in momentul introducerii lor.
Art. 81. - Dispozitiile art. 920 din Codul civil se aplica numai cazurilor de intervertire aparute ulterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 82. - Dispozitiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliara se aplica numai in cazurile in care posesia a inceput dupa data intrarii in vigoare a acestuia. Pentru cazurile in care posesia a inceput inainte de aceasta data, sunt aplicabile dispozitiile referitoare la uzucapiune in vigoare la data inceperii posesiei. In cazul imobilelor pentru care, la data inceperii posesiei, nu erau deschise carti funciare, raman aplicabile dispozitiile in materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
SECTIUNEA 2: Modificarea si completarea unor dispozitii ale cartii a III-a "Despre bunuri" a Codului civil
Art. 83. - Cartea a III-a "Despre bunuri" a Codului civil se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 556, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitata si prin vointa proprietarului, cu exceptiile prevazute de lege."
2. La articolul 557, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Dreptul de proprietate se poate dobandi, in conditiile legii, prin conventie, mostenire legala sau testamentara, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de buna-credinta in cazul bunurilor mobile si al fructelor, prin ocupatiune, traditiune, precum si prin hotarare judecatoreasca, atunci cand ea este translativa de proprietate prin ea insasi."
3. La articolul 563, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Hotararea judecatoreasca prin care s-a admis actiunea in revendicare este opozabila si poate fi executata si impotriva tertului dobanditor, in conditiile Codului de procedura civila."
4. La articolul 566, dupa alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu urmatorul cuprins:
"(9) Dispozitiile alin. (3), (4) si (8) se aplica numai in acele situatii in care cheltuielile nu se concretizeaza intr-o lucrare noua, caz in care sunt incidente dispozitiile corespunzatoare din materia accesiunii imobiliare artificiale."
5. La articolul 577, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Cand lucrarea este realizata de proprietarul imobilului cu materialele sale sau cu materialele altuia, dreptul de proprietate asupra lucrarii se naste in favoarea proprietarului imobilului din momentul inceperii lucrarii, pe masura realizarii ei, daca prin lege sau act juridic nu se prevede altfel."
6. La articolul 591, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Autorul lucrarii de buna-credinta are un drept de ipoteca legala asupra imobilului pentru plata indemnizatiei si poate cere inscrierea dreptului de ipoteca in baza conventiei incheiate in forma autentica sau a unei hotarari judecatoresti, potrivit dispozitiilor art. 589."
7. Articolul 597 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 597: Lucrarile efectuate de un detentor precar
Lucrarile facute de un detentor precar sunt supuse, in mod corespunzator, regulilor aplicabile autorului de rea-credinta."
8. La articolul 658, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
"(5) Imobilul, respectiv partea din imobil care rezulta din incetarea destinatiei folosintei comune se inscrie in mod corespunzator in cartea funciara pe baza documentatiei cadastrale intocmite in acest scop."
9. La articolul 662, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In lipsa unor dispozitii legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, inaltimea zidului comun se stabileste de parti, dar fara a depasi 2 metri, socotindu-se si coama zidului."
10. La articolul 743, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal este obligat sa achite, in proportie cu obiectul uzufructului si fara niciun drept de restituire, legatele cu titlu particular avand ca obiect obligatii de intretinere sau, dupa caz, rente viagere."
11. Articolul 763 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 763: Dobandirea servitutii prin uzucapiune
Prin uzucapiune tabulara poate fi dobandita orice servitute, iar prin uzucapiune extratabulara pot fi dobandite numai servitutile pozitive."
12. Articolul 773 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 773: Notiunea
Fiducia este operatiunea juridica prin care unul sau mai multi constituitori transfera drepturi reale, drepturi de creanta, garantii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, catre unul sau mai multi fiduciari care le exercita cu un scop determinat, in folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcatuiesc o masa patrimoniala autonoma, distincta de celelalte drepturi si obligatii din patrimoniile fiduciarilor."
13. La articolul 780, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, contractul de fiducie si modificarile sale trebuie sa fie inregistrate la cererea fiduciarului, in termen de o luna de la data incheierii acestora, la organul fiscal competent sa administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului."
14. Articolul 781 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 781: Opozabilitatea fiduciei
(1) Fiducia este opozabila tertilor de la data mentionarii sale in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.
(2) Inscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a garantiilor reale imobiliare, care fac obiectul contractului de fiducie se face si in cartea funciara, pentru fiecare drept in parte."
15. Articolul 782 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 782: Precizarea calitatii fiduciarului
(1) Cand fiduciarul actioneaza in contul masei patrimoniale fiduciare, el poate sa faca mentiune expresa in acest sens, cu exceptia cazurilor in care acest lucru este interzis prin contractul de fiducie.
(2) De asemenea, cand masa patrimoniala fiduciara cuprinde drepturi a caror transmitere este supusa publicitatii, in registrul de publicitate fiduciarul poate solicita sa se mentioneze denumirea fiduciarului si calitatea in care actioneaza.
(3) In toate cazurile in care constituitorul sau beneficiarul solicita acest lucru in conformitate cu contractul de fiducie, fiduciarul va trebui sa isi precizeze calitatea in care actioneaza. In caz contrar, daca actul este pagubitor pentru constituitor, se va considera ca actul a fost incheiat de fiduciar in nume propriu."
16. La articolul 784, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In raporturile cu tertii, se considera ca fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, actionand ca un veritabil si unic titular al drepturilor in cauza, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca tertii aveau cunostinta de limitarea acestor puteri."
17. La articolul 785, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Insolventa fiduciarului"
18. La articolul 786, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Bunurile din masa patrimoniala fiduciara pot fi urmarite, in conditiile legii, de titularii de creante nascute in legatura cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o garantie reala asupra bunurilor acestuia si a carei opozabilitate este dobandita, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmarire poate fi exercitat si de ceilalti creditori ai constituitorului, insa numai in temeiul hotararii judecatoresti definitive de admitere a actiunii prin care a fost desfiintat sau a devenit inopozabil, in orice mod, cu efect retroactiv, contractul de fiducie."
19. La articolul 788, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Daca fiduciarul nu isi indeplineste obligatiile sau pune in pericol interesele care i-au fost incredintate, constituitorul, reprezentantul sau sau beneficiarul poate cere in justitie inlocuirea fiduciarului."
20. La articolul 788, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (11) si (12), cu urmatorul cuprins:
"(11) Pana la solutionarea cererii de inlocuire, constituitorul, reprezentantul sau sau, in lipsa acestora, beneficiarul va numi un administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare. In cazul in care constituitorul, reprezentantul sau sau beneficiarul desemneaza concomitent un administrator provizoriu, va prevala desemnarea facuta de constituitor ori de reprezentantul sau legal.
(12) Mandatul administratorului provizoriu inceteaza in momentul inlocuirii fiduciarului sau in momentul respingerii definitive a cererii de inlocuire. Solutionarea cererii de inlocuire a fiduciarului se realizeaza de urgenta si cu precadere."
21. La articolul 793, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Cu exceptia cazului in care, potrivit legii, actului constitutiv sau intelegerii ulterioare a partilor ori imprejurarilor concrete, administrarea se realizeaza cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remuneratie stabilita prin actul constitutiv sau prin intelegerea ulterioara a partilor, prin lege ori, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca. In acest ultim caz, se va tine seama de uzante si, in lipsa unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator."
22. La articolul 798, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Administratorul este obligat sa investeasca sumele de bani aflate in administrarea sa, in conformitate cu dispozitiile prezentului titlu referitoare la plasamentele considerate sigure."
23. Articolul 869 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 869: Stingerea dreptului de administrare
Dreptul de administrare inceteaza odata cu incetarea dreptului de proprietate publica sau prin actul de revocare emis, in conditiile legii, daca interesul public o impune, de organul care l-a constituit."
24. La articolul 878, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Mai multi proprietari nu pot fi inscrisi in aceeasi carte funciara decat daca se afla in coproprietate pe cote-parti ori in devalmasie."
25. La articolul 880, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In caz de alipire sau dezlipire, imobilele rezultate se vor transcrie in carti funciare noi, cu mentionarea noului numar cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciara sau, dupa caz, vechile carti funciare se vor inchide, fara a se mai putea redeschide pentru alte inscrieri."
26. La articolul 883, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Orice persoana, fara a fi tinuta sa justifice vreun interes, poate cerceta orice carte funciara, precum si celelalte documente cu care aceasta se intregeste, potrivit legii. Mapa cu inscrisurile care au stat la baza efectuarii inscrierilor in cartea funciara poate fi consultata de orice persoana interesata, cu respectarea dispozitiilor legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date."
27. La articolul 885, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciara, cu consimtamantul titularului, dat prin inscris autentic notarial. Acest consimtamant nu este necesar daca dreptul se stinge prin implinirea termenului aratat in inscriere ori prin decesul sau, dupa caz, prin incetarea existentei juridice a titularului, daca acesta era o persoana juridica."
28. Articolul 888 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 888: Conditiile de inscriere
Inscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza inscrisului autentic notarial, a hotararii judecatoresti ramase definitiva, a certificatului de mostenitor sau in baza unui alt act emis de autoritatile administrative, in cazurile in care legea prevede aceasta."
29. La articolul 890, alineatele (1) si (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Daca prin lege nu se prevede altfel, inscrierile in cartea funciara isi vor produce efectele de la data inregistrarii cererilor, tinandu-se insa cont de data, ora si minutul inregistrarii acestora in toate cazurile in care cererea a fost depusa personal, prin mandatar ori notar public sau, dupa caz, comunicata prin telefax, posta electronica ori prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului si confirmarea primirii cererii de inscriere cu toate documentele justificative.
........................................................
(5) Dispozitiile alin. (3) si (4) se aplica si atunci cand, in aceeasi zi, o cerere de inscriere a fost depusa ori comunicata in conditiile alin. (1), iar alta primita prin posta sau curier."
30. La articolul 899, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Justificarea unei inscrieri provizorii se face cu consimtamantul celui impotriva caruia s-a efectuat inscrierea provizorie, dat in forma autentica, sau in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive. In acest din urma caz, dispozitiile art. 896 si 897 se aplica, in mod corespunzator, si actiunii in justificare tabulara."
31. La articolul 907, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Situatia juridica reala trebuie sa rezulte dintr-o recunoastere facuta de titularul inscrierii a carei rectificare se solicita, prin declaratie data in forma autentica notariala, ori dintr-o hotarare judecatoreasca definitiva pronuntata impotriva acestuia, prin care s-a admis actiunea de fond. Actiunea de fond poate fi, dupa caz, o actiune in anulare, rezolutiune, reductiune sau orice alta actiune intemeiata pe o cauza de ineficacitate a actului juridic."
32. La articolul 908, punctul 1 al alineatului (1) si alineatul (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"1. inscrierea sau incheierea nu este valabila ori actul in temeiul caruia a fost efectuata inscrierea a fost desfiintat, in conditiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente incheierii ori, dupa caz, emiterii lui;
........................................................
(3) Cand dreptul inscris in cartea funciara urmeaza a fi rectificat, titularul lui este obligat sa predea celui indreptatit, odata cu consimtamantul dat in forma autentica notariala pentru efectuarea rectificarii, si inscrisurile necesare, iar in caz contrar, persoana interesata va putea solicita instantei sa dispuna inscrierea in cartea funciara. In acest din urma caz, hotararea instantei de judecata va suplini consimtamantul la inscriere al partii care are obligatia de a preda inscrisurile necesare rectificarii."
33. La articolul 920 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) daca detentorul precar savarseste impotriva posesorului acte de rezistenta neechivoce in privinta intentiei sale de a incepe sa se comporte ca un proprietar; in acest caz, intervertirea nu se va produce insa mai inainte de implinirea termenului prevazut pentru restituirea bunului;"
SECTIUNEA 3: Modificarea si completarea unor legi speciale
Art. 84. - Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 35 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35. - Daca in termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, dupa caz, lucrarile nu au fost incepute, fostii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor, daca nu s-a facut o noua declarare de utilitate publica. In acest scop, fostii proprietari vor fi notificati la adresa initiala comunicata expropriatorului in vederea platii despagubirii cuvenite pentru imobilul expropriat."
2. Articolul 36 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 36. - Cererea de retrocedare se introduce la tribunal, in termenul general de prescriptie, care curge de la data notificarii prevazute la art. 35.
In acest caz, tribunalul, verificand temeiurile cererii, va dispune retrocedarea, iar pretul imobilului se va stabili ca si in situatia exproprierii, fara a putea insa depasi despagubirea actualizata."
3. Articolul 37 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 37. - In cazul in care lucrarile pentru care s-a facut exproprierea nu s-au realizat, iar expropriatorul doreste instrainarea imobilului, expropriatul - fost proprietar - are un drept prioritar la dobandire, la un pret ce nu poate fi mai mare decat despagubirea actualizata.
In acest scop, expropriatorul il va notifica pe fostul proprietar in conditiile art. 35, iar, daca acesta nu opteaza pentru cumparare in termen de doua luni de la primirea notificarii, imobilul poate fi instrainat in mod liber.
Daca dreptul prioritar de dobandire este incalcat, fostul proprietar se poate substitui in drepturile cumparatorului, platind acestuia pretul, in limita prevazuta la alin. 2, precum si cheltuielile ocazionate de vanzare. Dreptul de substituire se exercita in termen de doua luni de la data comunicarii incheierii prin care s-a dispus inscrierea in cartea funciara in folosul cumparatorului.
In acest caz, fostul proprietar preia locul cumparatorului, substituindu-se acestuia din urma in toate drepturile si obligatiile nascute din contractul incheiat cu incalcarea dreptului prioritar de dobandire.
Dispozitiile privind oferta de plata urmata de consemnatiune se aplica in mod corespunzator.
Procesul-verbal incheiat de executorul judecatoresc pentru a constata primirea platii de catre tertul cumparator sau, dupa caz, incheierea executorului judecatoresc de constatare a consemnarii platii pretului de catre tertul cumparator ramasa definitiva tine loc de titlu de proprietate. Dispozitiile in materie de carte funciara raman aplicabile."
Art. 85. - Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 3 alineatul (1), litera g) va avea urmatorul cuprins:
"g) activitati fiduciare desfasurate in conditiile Codului civil;"
2. La articolul 6, alineatele (1), (3) si (4) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Societatea profesionala cu raspundere limitata este o societate cu personalitate juridica, constituita in conditiile prevazute de prezenta lege si de Statutul profesiei de avocat, prin asocierea a cel putin 2 avocati definitivi, aflati in exercitiul profesiei, indiferent daca detin sau nu ori daca apartin sau nu unei alte forme de exercitare a profesiei.
........................................................
(3) Societatea profesionala cu raspundere limitata este titulara a unui patrimoniu propriu.
(4) Obligatiile si raspunderea societatii profesionale cu raspundere limitata sunt garantate cu patrimoniul propriu. Asociatii raspund personal numai in limita aportului social al fiecaruia."
Art. 86. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 254/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 9, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
"(5) SPRL este titulara a unui patrimoniu propriu. Obligatiile si raspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul propriu. Asociatii SPRL raspund personal in limita aportului social al fiecaruia."
2. La articolul 12, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Contractul de societate al societatii profesionale cu raspundere limitata este incheiat in forma scrisa. Daca printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla si un imobil, contractul de societate va fi incheiat in forma autentica."
Art. 87. - Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 17, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Publicitatea imobiliara intemeiata pe sistemul de evidenta a cadastrului general are ca obiect inscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeasi unitate administrativ-teritoriala, in scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, dupa caz, al opozabilitatii fata de terti a acestor inscrieri."
2. La articolul 17, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
"(11) Publicitatea imobiliara se efectueaza de catre birourile de cadastru si publicitate imobiliara pentru imobilele situate in raza de activitate a acestora."
3. Articolul 20 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 20. - (1) Inscrierile in cartea funciara sunt: intabularea, inscrierea provizorie si notarea.
(2) Cazurile, conditiile si regimul juridic al acestor inscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de inscriere in cartea funciara, de prezenta lege."
4. Articolele 21-41 se abroga.
5. Articolul 42 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 42. - Proprietarii unor imobile invecinate, in vederea unei mai bune exploatari a acestora, pot sa le alipeasca intr-un imobil, in baza unei documentatii cadastrale si a actului autentic, intocmite in conditiile legii."
6. Articolele 43 si 44 se abroga.
7. La articolul 47, alineatul (4) se abroga.
8. La articolul 48 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) cuprinde exact si complet numele sau denumirea partilor si se mentioneaza codul numeric personal, numarul de identificare fiscala, codul de inregistrare fiscala sau codul unic de inregistrare, dupa caz, atribuit acestora;"
9. Articolul 53 se abroga.
10. La articolul 54, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 54. - (1) Notarul public care a intocmit un act prin care se transmite, se modifica, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat sa ceara, din oficiu, inscrierea in cartea funciara. In acest scop, va trimite cererea de inscriere a actului respectiv, in ziua intocmirii lui sau cel mai tarziu a doua zi, la biroul teritorial in a carui raza de activitate se afla imobilul. Despre exercitarea acestei obligatii se va face mentiune expresa in cuprinsul actului sau, dupa caz, al certificatului de mostenitor. Mentiunea se va face in cazul in care pentru bunurile din masa succesorala s-a deschis carte funciara sau exista documentatie cadastrala. La autentificarea actelor prin care se transmite, se modifica, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciara pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii, sau, dupa caz, un certificat de sarcini."
11. La articolul 54, dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)-(13), cu urmatorul cuprins:
"(11) Pe perioada valabilitatii extrasului de carte funciara pentru autentificare, registratorul nu va efectua niciun fel de inscriere in cartea funciara, cu exceptia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.
(12) Cererile depuse in perioada de valabilitate a extraselor de carte funciara pentru autentificare cu privire la imobilul pentru care acestea au fost eliberate se solutioneaza, in conditiile alin. (11), dupa expirarea termenului de valabilitate a extrasului, in ordinea si cu procedura prevazute de lege.
(13) Eliberarea unui nou extras de carte funciara pentru autentificare nu poate fi solicitata mai devreme de 5 zile lucratoare de la expirarea termenului de valabilitate a extrasului eliberat anterior."
12. La articolul 55, dupa alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (81), cu urmatorul cuprins:
"(81) Promitentul achizitor al imobilului inscris in cartea funciara va putea cere, in temeiul inscrisului original al promisiunii de a contracta incheiate cu cel inscris in cartea funciara, inscrierea ipotecii legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei platite in contul acesteia. In acest caz, ipoteca se inscrie in termenul si conditiile prevazute de Codul civil pentru notarea promisiunii de a contracta si se radiaza, din oficiu, daca imobilul este dobandit de catre promitentul achizitor ori, in cadrul vanzarii silite, de catre un tert care nu este tinut sa raspunda de obligatiile debitorului."
13. La articolul 55, dupa alineatul (9) se introduc opt noi alineate, alineatele (91)-(98), cu urmatorul cuprins:
"(91) Coproprietarul, in afara de cazurile prevazute la alin. (8) si (9), va putea cere, in temeiul inscrisului original de partaj si al copiei legalizate a cererii de chemare in garantie, inscrierea ipotecii legale asupra imobilelor pe care ceilalti coproprietari le-au dobandit prin efectul partajului, pentru garantarea creantei rezultand din evictiune.
(92) Arhitectii si antreprenorii vor putea cere, in temeiul inscrisului original doveditor al contractului incheiat cu titularul inscris in cartea funciara, inscrierea unei ipoteci legale asupra imobilului care este obiectul lucrarilor ce s-au obligat sa le faca, pentru garantarea pretului acestor lucrari.
(93) In cazurile prevazute la alin. (91) si (92), registratorul de carte funciara va incuviinta inscrierea provizorie a ipotecii legale pentru suma aratata in inscrisul de partaj sau in contractul prevazut la alin. (92), iar in lipsa, pentru o suma maxima, aratata in cererea de inscriere. In acest din urma caz, titularul inscris in cartea funciara va putea solicita direct, prin plangere, instantei competente potrivit art. 50 alin. (22) reducerea sumei maxime. Justificarea inscrierii provizorii se va face potrivit art. 899 alin. (2) din Codul civil.
(94) In cazul prevazut la alin. (92), se va putea cere radierea inscrierii provizorii, potrivit art. 899 alin. (3) din Codul civil, numai daca au trecut 3 luni de la predarea lucrarii.
(95) Cesionarul unei creante ipotecare garantate cu o ipoteca imobiliara va putea cere in favoarea sa inscrierea transferului ipotecii in cartea funciara, pe baza inscrisului de cesiune a creantei incheiat in forma autentica. In acest caz, debitorul cedat va putea cere, in termen de o luna de la comunicarea incheierii prin care s-a incuviintat inscrierea ipotecii imobiliare, notarea exceptiilor pe care le-ar fi putut opune cedentului pentru cauze anterioare notificarii sau acceptarii cesiunii creantei ipotecare si pe care intelege sa le opuna cesionarului. Registratorul va incuviinta in intregime sau in parte radierea dreptului de ipoteca imobiliara ori notarea exceptiilor invocate de debitorul cedat, in temeiul hotararii judecatoresti definitive prin care instanta s-a pronuntat asupra temeiniciei exceptiilor invocate de debitorul cedat.
(96) Daca creanta ipotecara garantata cu o ipoteca imobiliara a fost, la randul ei, ipotecata cu o ipoteca mobiliara, data in gaj ori data in garantie in orice alt mod, debitorul va putea opune creditorului garantat exceptiile pe care le avea impotriva creditorului sau, daca sunt intemeiate pe cauze anterioare datei notificarii sau acceptarii cesiunii creantei ipotecare.
(97) Daca inscrisul de ipoteca cuprinde clauza la ordin sau la purtator, se va face mentiune despre aceasta in inscriere. In acest caz, dreptul de ipoteca imobiliara sau dreptul de ipoteca mobiliara ori de gaj asupra creantei ipotecare se va dobandi si va fi opozabil fara inscrierea in cartea funciara, prin insasi constituirea ipotecii mobiliare, stramutarea, darea in gaj ori darea in garantie in orice alt mod a titlului la ordin sau la purtator.
(98) In cazul in care cesiunea creantei ipotecare nu fusese anterior notificata sau acceptata in conditiile Codului civil, comunicarea incheierii de incuviintare a inscrierii cesiunii ipotecii ori a incheierii de notare a garantiei asupra creantei ipotecare va reprezenta si notificarea creditorului cedat cu privire la cesiunea creantei ipotecare."
14. La articolul 55, dupa alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu urmatorul cuprins:
"(12) Cesiunea rangului ipotecii se va realiza in conditiile Codului civil."
15. La articolul 56, alineatul (3) se abroga.
16. La articolul 58, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 58. - (1) Pana la deschiderea noilor carti funciare, in conditiile art. 581, in regiunile de carte funciara supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cartile funciare sau, dupa caz, Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii din Vechiul Regat in carti de publicitate funciara si Decretului nr. 2.142/1930 pentru functionarea cartilor funduare centrale pentru caile ferate si canaluri, cu exceptia zonelor care fac obiectul legilor de restituire a proprietatilor funciare, inscrierile privitoare la imobile, cuprinse in cartile funciare sau, dupa caz, in cartile de publicitate funciara, vor continua sa fie facute in aceste carti, cu respectarea dispozitiilor Codului civil si ale prezentei legi. In situatia in care aceste carti nu exista, sunt inutilizabile sau nu sunt in arhiva Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, sunt aplicabile dispozitiile legale in vigoare referitoare la deschiderea unei noi carti funciare.
(2) Pana la deschiderea noilor carti funciare, in conditiile art. 581, in regiunile de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare, privilegiile si ipotecile legale, sechestrul, urmarirea imobilului, a fructelor si veniturilor sale, punerea in miscare a actiunii penale, actiunile pentru apararea drepturilor reale privitoare la imobilele neinscrise in cartea funciara, precum si actele si faptele juridice privitoare la drepturile personale sau la alte raporturi juridice in legatura cu aceste imobile vor continua sa fie transcrise ori, dupa caz, inscrise in vechile registre de publicitate imobiliara, cu respectarea dispozitiilor Codului civil si ale prezentei legi."
17. La articolul 69, alineatul (2) se abroga.
18. La articolul 69, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Titularii sarcinilor inscrise in registrele de transcriptiuni-inscriptiuni care vor solicita deschiderea cartilor funciare pentru imobilele in cauza, in conditiile prezentei legi, si reinnoirea sarcinilor pana la data de 31 decembrie 2016 vor beneficia de scutire de la plata tarifelor."
Art. 88. - Partea introductiva a articolului II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea si completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 451 din 2 iulie 2010, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. II. - Pana la data de 31 decembrie 2016, vor putea solicita deschiderea cartilor funciare potrivit prevederilor prezentei legi, cu scutire de la plata tarifelor:"
Art. 89. - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Titlul va avea urmatorul cuprins:
"LEGE privind bunurile proprietate publica"
2. Articolele 1, 2, 5, 7, alineatul (1) al articolului 10 si articolul 11 se abroga.
3. La articolul 12, alineatele (1)-(4) se abroga.
4. La articolul 12, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
"(5) In litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, iar unitatile administrativ-teritoriale de catre consiliile judetene, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, in fiecare caz, presedintelui consiliului judetean ori primarului. Acesta poate desemna un alt functionar de stat sau un avocat care sa il reprezinte in fata instantei."
5. Alineatul (6) al articolului 12 si articolele 13 si 17 se abroga.
Art. 90. - Literele c) si g) ale alineatului (1) al articolului 5 din Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"c) cumpararea sau inchirierea cu prioritate, fara licitatie, din fondul de stat, a unui spatiu comercial sau de prestari de servicii corespunzator, cu o suprafata utila de pana la 100 m2, inclusiv in indiviziune, sau concesionarea ori inchirierea cu prioritate, fara licitatie, a unei suprafete de teren de pana la 100 m2 din domeniul public pentru construirea unui spatiu comercial sau de prestari de servicii;
........................................................
g) atribuirea, in limita posibilitatilor, in proprietate a 10.000 m2 de teren in extravilan si 500 m2 de teren in intravilan - acesta din urma pentru destinatia de locuinta, daca nu a avut sau nu are in proprietate un alt spatiu locativ;"
CAPITOLUL VI: Dispozitii cu privire la cartea a IV-a "Despre mostenire si liberalitati" a Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a IV-a "Despre mostenire si liberalitati" a Codului civil
Art. 91. - Mostenirile deschise inainte de intrarea in vigoare a Codului civil sunt supuse legii in vigoare la data deschiderii mostenirii.
Art. 92. - Dispozitiile art. 954 alin. (3) si (4) din Codul civil se aplica numai procedurilor succesorale notariale sau judiciare incepute dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 93. - Prevederile art. 958 si 959 din Codul civil se aplica numai faptelor savarsite dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 94. - Plafonul valoric al bunurilor mobile corporale prevazut la art. 1.011 alin. (4) din Codul civil va fi actualizat periodic, prin hotarare a Guvernului.
Art. 95. - Inlaturarea efectelor nedemnitatii prin testament autentic sau printr-un act autentic notarial este supusa inscrierii in Registrul national notarial prevazut la art. 1.046 din Codul civil.
Art. 96. - Prevederile art. 829 din Codul civil din 1864 nu se aplica in cazul in care copilul s-a nascut dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 97. - Executiunile testamentare incepute inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil nu pot dura mai mult de 2 ani calculati de la aceasta data, cu posibilitatea de prelungire in conditiile art. 1.079 alin. (3) din Codul civil.
Art. 98. - In cazul mostenirilor care se deschid dupa data intrarii in vigoare a Codului civil, executorii cu sau fara sezina, instituiti prin testamente anterioare acestei date, au atributiile prevazute la art. 1.080 din Codul civil, cu exceptia cazului in care atributiile au fost limitate expres de testator.
SECTIUNEA 2: Modificarea si completarea unor dispozitii ale cartii a IV-a "Despre mostenire si liberalitati" a Codului civil
Art. 99. - Cartea a IV-a "Despre mostenire si liberalitati" a Codului civil se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 967, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Poate fi reprezentata persoana lipsita de capacitatea de a mosteni, precum si nedemnul, chiar aflat in viata la data deschiderii mostenirii."
2. La articolul 990, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Daca dispunatorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in anulare curge de la data la care mostenitorii au luat cunostinta de existenta liberalitatii."
3. Articolul 993 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 993: Notiunea
Dispozitia prin care o persoana, denumita instituit, este insarcinata sa administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalitatii si sa le transmita unui tert, denumit substituit, desemnat de dispunator, nu produce efecte decat in cazul in care este permisa de lege."
4. Articolul 994 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 994: Substitutia fideicomisara
(1) O liberalitate poate fi grevata de o sarcina care consta in obligatia instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalitatii si de a le transmite, la decesul sau, substituitului desemnat de dispunator.
(2) Instituitului i se aplica in mod corespunzator dispozitiile din prezentul cod referitoare la fiduciar.
(3) Incapacitatile de a dispune se apreciaza in raport cu dispunatorul, iar cele de a primi, in raport cu instituitul si cu substituitul."
5. La articolul 996, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Substituitul dobandeste bunurile care constituie obiectul liberalitatii ca efect al vointei dispunatorului.
(3) Substituitul nu poate fi, la randul sau, supus obligatiei de administrare si de transmitere a bunurilor."
6. La articolul 1.011, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de pana la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Darul manual se incheie valabil prin acordul de vointe al partilor, insotit de traditiunea bunului."
7. Articolul 1.020 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.020: Cauzele de revocare
Donatia poate fi revocata pentru ingratitudine si pentru neexecutarea fara justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul."
8. Articolul 1.046 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.046: Inregistrarea testamentului autentic
In scop de informare a persoanelor care justifica existenta unui interes legitim, notarul care autentifica testamentul are obligatia sa ii inscrie, de indata, in Registrul national notarial tinut in format electronic, potrivit legii. Informatii cu privire la existenta unui testament se pot da numai dupa decesul testatorului."
9. Articolul 1.049 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.049: Testamentul sumelor si valorilor depozitate
(1) Dispozitiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la institutii specializate sunt valabile cu respectarea conditiilor de forma prevazute de legile speciale aplicabile acestor institutii.
(2) Institutiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului avand ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decat in baza hotararii judecatoresti ori a certificatului de mostenitor care constata valabilitatea dispozitiei testamentare si calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport si reductiune fiind aplicabile.
(3) Institutiile de credit au obligatia ca, la instituirea de catre clientii acestora a unei dispozitii testamentare, sa comunice, de indata, mentiunea acesteia in registrul prevazut la art. 1.046."
10. La articolul 1.069, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Revocarea judecatoreasca a legatului poate fi ceruta in cazul neindeplinirii, fara justificare, a sarcinii instituite de testator. Neindeplinirea fortuita a sarcinii poate atrage revocarea numai daca, potrivit vointei testatorului, eficacitatea legatului este conditionata de executarea sarcinii."
11. La articolul 1.072, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Destinatia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace"
12. Articolul 1.073 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.073: Regimul legatului-sarcina
Cu exceptia cazului prevazut la art. 1.071 lit. f), caducitatea sau revocarea judecatoreasca a unui legat grevat cu un legat-sarcina in favoarea unui tert nu atrage ineficacitatea acestui din urma legat. Mostenitorii care beneficiaza de ineficacitatea legatului sunt obligati sa execute legatul-sarcina."
13. La articolul 1.076, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in anulare curge de la data la care cei dezmosteniti au luat cunostinta de dispozitia testamentara prin care au fost inlaturati de la mostenire, dar nu mai devreme de data deschiderii mostenirii."
14. Articolul 1.089 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.089: Notiunea de cotitate disponibila
Cotitatea disponibila este partea din bunurile mostenirii care nu este rezervata prin lege si de care defunctul putea dispune in mod neingradit prin liberalitati."
15. La articolul 1.090, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Liberalitatile neraportabile facute sotului supravietuitor, care vine la mostenire in concurs cu alti descendenti decat cei comuni lor, nu pot depasi un sfert din mostenire si nici partea descendentului care a primit cel mai putin."
16. La articolul 1.091, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(5) Rezerva succesorala si cotitatea disponibila se calculeaza in functie de valoarea stabilita potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se tine seama de cei care au renuntat la mostenire, cu exceptia celor obligati la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2)."
17. La articolul 1.097, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(5) Daca donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusa reductiunii reprezinta mai putin de jumatate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate pastra bunul, iar reductiunea necesara intregirii rezervei celorlalti mostenitori rezervatari se va face prin luare mai putin sau prin echivalent banesc."
18. Articolul 1.112 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.112: Prezumtia de renuntare
(1) Este prezumat, pana la proba contrara, ca a renuntat la mostenire succesibilul care, desi cunostea deschiderea mostenirii si calitatea lui de succesibil, ca urmare a citarii sale in conditiile legii, nu accepta mostenirea in termenul prevazut la art. 1.103. Citatia trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii acesteia, pe langa elementele prevazute de Codul de procedura civila, si precizarea ca, daca succesibilul nu isi exercita dreptul de a accepta mostenirea in termenul prevazut la art. 1.103, va fi prezumat ca renunta la mostenire.
(2) Prezumtia de renuntare opereaza numai daca citatia i-a fost comunicata succesibilului cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea termenului de optiune succesorala."
19. La articolul 1.114 alineatul (3), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) dreptul lasat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o mostenire culeasa de catre testator si nelichidata inca; in acest caz, legatarul raspunde pentru pasivul acelei universalitati;"
20. La articolul 1.117, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
"(6) Oricine se considera vatamat prin inventarul intocmit sau prin masurile de conservare si administrare luate de notarul public poate face plangere la instanta judecatoreasca competenta."
21. La articolul 1.120, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Renuntarea la mostenire nu se presupune, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 1.112 si art. 1.113 alin. (2)."
22. Articolul 1.125 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.125: Notiunea
Pe langa stapanirea de fapt exercitata asupra patrimoniului succesoral, sezina le confera mostenitorilor sezinari si dreptul de a administra acest patrimoniu si de a exercita drepturile si actiunile defunctului."
23. Articolul 1.126 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.126: Mostenitorii sezinari
Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati."
24. La articolul 1.127, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Mostenitorii legali nesezinari dobandesc sezina numai prin eliberarea certificatului de mostenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii mostenirii."
25. La articolul 1.133, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Certificatul de mostenitor face dovada calitatii de mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului de proprietate al mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia."
26. Articolul 1.136 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.136: Administrarea provizorie a bunurilor mostenirii
(1) Cat timp mostenirea nu a fost acceptata sau daca succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate sa numeasca un curator special al mostenirii, pentru apararea drepturilor mostenitorului eventual, avand drepturile si indatoririle de administrare prevazute la art. 1.117 alin. (3)-(5).
(2) In cazurile prevazute la alin. (1), actiunile impotriva mostenirii se vor indrepta impotriva unui curator special, numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.
(3) Daca exista indicii ca mostenirea urmeaza a fi declarata vacanta, notarul public competent incunostinteaza si organul care reprezinta comuna, orasul sau, dupa caz, municipiul."
27. La articolul 1.152, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.152: Caile de realizare a raportului
(1) Raportul se realizeaza in cadrul partajului, prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca."
28. La articolul 1.152, alineatul (3) se abroga.
SECTIUNEA 3: Modificarea si completarea unor legi speciale
Art. 100. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 113 alineatul (2), dupa litera f) se introduce o noua litera, litera g), cu urmatorul cuprins:
"g) la solicitarea notarului, in cadrul procedurii succesorale notariale."
2. Dupa articolul 117 se introduce un nou articol, articolul 1171, cu urmatorul cuprins:
"Art. 1171. - In vederea aplicarii prevederilor art. 1.049 din Codul civil, conditiile de forma necesare pentru valabilitatea dispozitiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clientii institutiilor de credit se vor stabili prin ordin al ministrului justitiei, dupa consultarea Bancii Nationale a Romaniei."
Art. 101. - Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 68, alineatul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Procedura succesorala notariala se deschide la cererea oricarei persoane interesate, precum si a secretarului consiliului local al localitatii in raza careia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii mostenirii."
2. La articolul 68, alineatul 2 se abroga.
3. Articolele 71-74 se abroga.
4. La articolul 75, dupa alineatul 1 se introduce un nou alineat, alineatul 11, cu urmatorul cuprins:
"Citatia trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii acesteia, pe langa elementele prevazute de Codul de procedura civila, si precizarea ca, daca succesibilul nu isi exercita dreptul de a accepta in termenul prevazut la art. 1.103 din Codul civil, va fi prezumat ca renunta la mostenire."
5. La articolul 78 alineatul 1, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) a trecut un an de la deschiderea mostenirii si, desi au fost legal citati, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara a cere eliberarea certificatului de mostenitor, si exista dovada ca cel putin unul dintre ei a acceptat mostenirea;"
CAPITOLUL VII: Dispozitii cu privire la cartea a V-a "Despre obligatii" a Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a V-a "Despre obligatii" a Codului civil
Art. 102. - (1) Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.
(2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor conditiilor prevazute de legea in vigoare la data modificarii. In privinta elementelor ce nu fac obiectul modificarii, sunt aplicabile dispozitiile alin. (1).
Art. 103. - Obligatiile nascute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii lor.
Art. 104. - (1) Constituirea, continutul si opozabilitatea drepturilor reale de garantie sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data cand s-au nascut.
(2) Formalitatile de publicitate pentru opozabilitate fata de terti a drepturilor reale de garantie sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data efectuarii acestora.
(3) Drepturile reale de garantie isi pastreaza rangul de prioritate dobandit conform legii in vigoare la momentul realizarii formalitatilor de publicitate.
Art. 105. - Dispozitiile art. 1.182 alin. (2) si (3) din Codul civil nu sunt aplicabile contractelor a caror negociere a inceput inainte de intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 106. - Dispozitiile art. 1.186 alin. (1) si ale art. 1.193 alin. (2) din Codul civil nu sunt aplicabile contractelor in cazul in care oferta de a contracta a fost expediata inainte de intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 107. - Dispozitiile art. 1.271 din Codul civil privitoare la impreviziune se aplica numai contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 108. - Dispozitiile art. 1.274 din Codul civil privitoare la transferul riscurilor in contractele translative de proprietate se aplica numai contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 109. - Dispozitiile art. 1.289-1.294 din Codul civil se aplica numai in cazul in care contractul secret este incheiat dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 110. - Dispozitiile art. 1.330-1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri incepute inainte de data intrarii in vigoare a acestuia.
Art. 111. - Dispozitiile art. 1.420 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul contractelor incheiate inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil, daca ziua in care evenimentul ar fi trebuit sa se realizeze este ulterioara acelei date.
Art. 112. - Dispozitiile art. 1.492 alin. (2) si ale art. 1.493 din Codul civil se aplica si in cazul in care obligatia s-a nascut inainte de data intrarii in vigoare a acestuia, daca darea in plata are loc ulterior acestei date.
Art. 113. - Imputatia platii este supusa dispozitiilor art. 1.506-1.509 din Codul civil daca plata se face dupa data intrarii in vigoare a acestuia, indiferent de data nasterii obligatiilor.
Art. 114. - Dispozitiile art. 1.521-1.526 din Codul civil sunt aplicabile in cazul obligatiilor devenite scadente dupa data intrarii sale in vigoare, indiferent de data nasterii obligatiei.
Art. 115. - Clauza penala convenita dupa intrarea in vigoare a Codului civil produce efectele prevazute de acesta, indiferent de data nasterii obligatiei principale.
Art. 116. - Dispozitiile art. 1.558-1.565 din Codul civil se aplica si creditorilor ale caror creante s-au nascut inainte de data intrarii sale in vigoare, daca scadenta se situeaza dupa aceasta data.
Art. 117. - (1) Creanta transmisa prin cesiune sau subrogatie, intervenita dupa data intrarii in vigoare a Codului civil, isi pastreaza regimul stabilit de normele in vigoare la data nasterii creantei.
(2) Obligatia transmisa prin preluare de datorie isi pastreaza regimul stabilit de normele in vigoare la data nasterii obligatiei.
Art. 118. - Obligatiile extracontractuale nascute inainte de intrarea in vigoare a Codului civil sunt supuse modurilor de stingere prevazute de acesta.
Art. 119. - Formalitatile de publicitate necesare pentru opozabilitatea rezervei proprietatii potrivit art. 1.684 din Codul civil se aplica si contractelor de vanzare cu rezerva proprietatii incheiate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, daca rezerva proprietatii nu devenise opozabila potrivit legii anterioare.
Art. 120. - Dispozitiile art. 1.690 alin. (2) si (3) si art. 1.691 din Codul civil se aplica si contractelor incheiate inainte de data intrarii sale in vigoare, daca preluarea bunului are loc dupa aceasta data.
Art. 121. - Dispozitiile art. 1.710, 1.711, art. 1.712 alin. (2) si art. 1.713 din Codul civil se aplica si in cazurile in care viciile ascunse au fost descoperite dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 122. - Dispozitiile art. 1.717 din Codul civil se aplica si contractelor incheiate inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil, in cazul in care comportamentul cumparatorului care pricinuieste defectiunea intervine dupa aceasta data.
Art. 123. - (1) De la data intrarii in vigoare a Codului civil, prevederile referitoare la dreptul de preemptiune cuprinse in legile speciale aflate in vigoare la aceasta data se completeaza cu dispozitiile art. 1.730-1.740 din Codul civil.
(2) Pentru dreptul de preemptiune creat prin conventie, dispozitiile art. 1.730-1.740 din Codul civil se aplica numai in situatia in care conventia a fost incheiata dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
(3) Dreptul de preemptiune prevazut la alin. (1) si (2) este supus dispozitiilor art. 1.730-1.740 din Codul civil numai cu privire la contractele de vanzare incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 124. - Pentru cesiunile de drepturi litigioase incheiate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil isi pastreaza aplicabilitatea dispozitiile art. 1.402-1.404 din Codul civil din 1864.
Art. 125. - Daca legea nu prevede altfel, dispozitiile art. 1.734 din Codul civil se aplica si drepturilor de preemptiune izvorate din contracte incheiate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 126. - Contractul de report este supus legii in vigoare la data incheierii sale prin remiterea titlurilor catre reportat.
Art. 127. - Formalitatile pentru transferul titlurilor sau al valorilor mobiliare se indeplinesc conform legii in vigoare la data transferului, indiferent de legea care guverneaza contractul de report.
Art. 128. - Dispozitiile art. 1.807 din Codul civil sunt aplicabile contractelor de sublocatiune incheiate dupa data intrarii in vigoare a Codului civil, chiar si in cazurile in care contractul de locatiune s-a incheiat anterior acestei date.
Art. 129. - Dispozitiile art. 1.810 din Codul civil sunt aplicabile in cazul tuturor contractelor de locatiune al caror termen se implineste dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 130. - Daca formalitatile de opozabilitate nu au fost indeplinite cu privire la un contract de locatiune in curs de executare la data intrarii in vigoare a Codului civil si bunul dat in locatiune este instrainat dupa aceasta data, contractul de locatiune este opozabil dobanditorului numai daca sunt indeplinite formalitatile prevazute la art. 1.811 din Codul civil.
Art. 131. - Dispozitiile art. 1.823 din Codul civil se aplica si contractelor de locatiune in curs la data intrarii in vigoare a Codului civil, daca lucrarile adaugate sau autonome au fost efectuate dupa aceasta data.
Art. 132. - Dreptul de preferinta al chiriasului prevazut la art. 1.828 din Codul civil se aplica pentru orice contract de inchiriere incheiat in legatura cu aceeasi locuinta sau cu o parte din aceasta:
a) dupa cel mult 3 luni de la incetarea contractului de inchiriere, daca durata acestuia a fost mai mare de un an;
b) dupa cel mult o luna de la incetarea contractului de inchiriere, daca durata acestuia a fost mai mare sau egala cu o luna;
c) dupa cel mult 3 zile de la incetarea contractului de inchiriere, daca durata acestuia a fost mai mica de o luna.
Art. 133. - Chiriasul si persoanele care locuiesc impreuna cu acesta nu se pot prevala de dispozitiile art. 1.831 si 1.832 din Codul civil pentru a se opune evacuarii silite intemeiate pe prevederile art. 1.809 alin. (2) sau alin. (3) ori pe cele ale art. 1.816 alin. (3) din Codul civil.
Art. 134. - Dispozitiile art. 1.834 din Codul civil se aplica si contractelor aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 135. - (1) In cazurile prevazute la art. 1.841-1.843 din Codul civil, daca incheierea contractului de asigurare pentru riscul pieirii fortuite a recoltei era obligatorie potrivit legii sau contractului de arendare, indemnizatia de asigurare se imparte intre arendator si arendas, proportional cu suportarea de catre acestia a riscului pieirii fortuite a recoltei.
(2) In cazul necontractarii asigurarii potrivit legii sau contractului de arendare, partea obligata sa contracteze asigurarea raspunde fata de cealalta parte pentru prejudiciul astfel cauzat.
Art. 136. - In aplicarea art. 1.845 din Codul civil, in cazul in care contractul nu prevede termenele si modalitatile de plata a chiriei, executarea silita a obligatiei se face in termenele si modalitatile prevazute de legislatia aplicabila.
Art. 137. - In aplicarea art. 1.885 alin. (1) din Codul civil, stipularea constituirii societatii "pe durata nelimitata" semnifica "pe durata nedeterminata", indiferent de data constituirii.
Art. 138. - Societatile reglementate de legi speciale continua sa fie supuse acestora.
Art. 139. - (1) Societatile civile constituite in temeiul Codului civil din 1864 se pot transforma in oricare dintre formele de societate reglementate de Codul civil sau de alte legi, cu respectarea conditiilor prevazute de acestea. Actele savarsite de acestea anterior intrarii in vigoare a Codului civil raman supuse legii in vigoare la data incheierii lor.
(2) Raspunderea asociatilor, atat intre ei, cat si fata de terti, pentru actele si faptele savarsite anterior transformarii ramane supusa legii in vigoare la data incheierii sau savarsirii acestora.
Art. 140. - Dispozitiile actelor internationale ratificate de Romania in domeniul transporturilor prevaleaza asupra dispozitiilor Codului civil.
Art. 141. - Raspunderea transportatorului si a expeditorului este guvernata de legea in vigoare la data producerii evenimentului care a cauzat prejudiciul, chiar daca acesta a fost cunoscut de pasager, expeditor sau destinatar, dupa caz, ulterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 142. - Contractele de mandat incheiate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, pentru care partile nu au prevazut un termen, raman supuse legii in vigoare la data incheierii lor.
Art. 143. - Dispozitiile art. 2.094 din Codul civil se aplica numai contractelor de agentie incheiate sau al caror termen a fost prelungit dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 144. - Efectele contractului de cont bancar curent incheiat inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil si care s-a incheiat pe termen nedeterminat sunt guvernate de legea in vigoare la data producerii lor.
Art. 145. - Efectele contractului de facilitate de credit incheiat inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil si care s-a incheiat pe termen nedeterminat sunt guvernate de legea in vigoare la data producerii lor.
Art. 146. - Contractul de asigurare este supus legii in vigoare la data incheierii politei de asigurare, a certificatului de asigurare ori a notei de acoperire, dupa caz.
Art. 147. - Dispozitiile art. 2.250 din Codul civil se aplica si contractelor de renta viagera incheiate inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil, in cazul neindeplinirii obligatiei de plata a ratelor de renta scadente dupa aceasta data.
Art. 148. - Dispozitiile art. 2.252 alin. (2) din Codul civil nu impiedica aplicarea in cazul contractului de renta viagera a art. 1.271 din Codul civil in privinta imprejurarilor survenite pe parcursul executarii contractului, care nu sunt determinate de durata vietii persoanei pana la decesul careia a fost constituita renta.
Art. 149. - (1) Indeplinirea unei obligatii patrimoniale poate fi garantata de catre debitor sau de catre un tert prin constituirea unei garantii personale ori a unei garantii reale.
(2) De asemenea, obligatiile pot fi garantate prin anumite privilegii, prevazute de lege.
Art. 150. - (1) Scrisorile de garantie emise inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil sunt supuse, in ceea ce priveste conditiile de valabilitate si efectele, regulilor aplicabile la data emiterii lor.
(2) Regresul va fi supus legii aplicabile obligatiei principale.
Art. 151. - (1) Dispozitiile art. 2.324 alin. (4) din Codul civil se vor aplica in cazurile in care profesionistul isi opereaza diviziunea patrimoniului dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
(2) Creditorii prevazuti la art. 2.324 alin. (4) din Codul civil includ si statul si organele fiscale.
Art. 152. - (1) Dispozitiile art. 2.326 alin. (1) din Codul civil se aplica in cazurile in care creditorii trec la executarea silita a creantelor lor prin valorificarea bunurilor sesizabile ale debitorului.
(2) Dispozitiile art. 2.326 alin. (2) din Codul civil se aplica in cazul in care mai multi creditori detinand ipoteci sau privilegii cu privire la acelasi bun al debitorului trec la executarea silita a creantelor lor prin valorificarea respectivului bun.
Art. 153. - Preferinta acordata statului si unitatilor administrativ-teritoriale pentru creantele lor nu va fi opozabila tertilor inainte de momentul la care a fost facuta publica prin inregistrarea in registrele de publicitate. O asemenea preferinta va dobandi rang de prioritate de la momentul la care preferinta a fost facuta publica.
Art. 154. - (1) Obligatia consemnarii sumelor prevazute la art. 2.331 din Codul civil revine persoanei obligate sa le plateasca.
(2) In momentul efectuarii platii sumelor mentionate la alin. (1), platitorul va preciza institutiei financiare la care a deschis contul faptul ca sumele platite sunt afectate de o sarcina si ca titularul contului nu poate dispune de ele fara acordul creditorilor.
(3) In cazul omisiunii respectarii procedurii de deschidere a contului si de oferire a instructiunilor necesare institutiei financiare la care se deschide contul, platitorul va raspunde pentru prejudiciul pricinuit creditorilor.
Art. 155. - (1) Constituirea, continutul si opozabilitatea privilegiului sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data cand s-au nascut.
(2) Formalitatile de publicitate pentru opozabilitate fata de terti a privilegiilor sunt guvernate de dispozitiile legii in vigoare la data efectuarii acestora.
(3) Privilegiile pentru care formalitatile de publicitate au fost efectuate inainte de intrarea in vigoare a Codului civil isi pastreaza rangul de prioritate dobandit conform legii in vigoare la momentul realizarii acestora.
Art. 156. - Dispozitiile art. 2.335 din Codul civil nu se aplica si creditorilor ipotecari a caror ipoteca a fost perfectata anterior inregistrarii privilegiului.
Art. 157. - Dispozitiile art. 2.342 din Codul civil se aplica numai privilegiilor speciale.
Art. 158. - In cazul cesiunii de creanta incheiate in scop de garantie, dispozitiile privind executarea din titlul XI al cartii a V-a a Codului civil vizeaza numai executarea drepturilor cesionarului cu privire la transferul creantei cedate, iar nu drepturile cesionarului asupra debitorului cedat.
Art. 159. - In cazul in care mai multe bunuri care se unesc prin accesiune fac obiectul mai multor ipoteci, titularul oricareia dintre ipoteci poate pretinde separarea bunurilor in conditiile art. 600 din Codul civil.
Art. 160. - (1) In cazul ipotecii asupra unei universalitati de bunuri, in momentul in care un bun paraseste universalitatea, acesta nu mai este grevat de ipoteca.
(2) Dispozitiile art. 1.562-1.565 din Codul civil raman aplicabile.
Art. 161. - In exercitarea dreptului sau de urmarire, creditorul ipotecar va trebui sa tina seama de ipotecile mobiliare privilegiate reglementate de art. 2.425 si 2.426 din Codul civil, chiar daca acestea au fost constituite sau inscrise dupa inscrierea ipotecii sale.
Art. 162. - Raspunderea celui ce dobandeste un bun ipotecat in conditiile art. 2.361 din Codul civil priveste numai datoriile ipotecare care greveaza bunul in cauza.
Art. 163. - In cazul in care ipoteca este constituita de un tert, acesta va avea drepturile si obligatiile unui debitor ipotecar, fara a fi supus regimului juridic al garantiilor personale.
Art. 164. - (1) Ipoteca mobiliara poate fi constituita in favoarea creditorului obligatiei ipotecare sau a unui tert desemnat de catre acesta.
(2) Atunci cand beneficiarul ipotecii mobiliare este un tert, el va exercita drepturile creditorului ipotecar si va fi tinut de obligatiile acestuia.
(3) Ipoteca mobiliara conventionala poate fi constituita in favoarea unui singur beneficiar sau a mai multor beneficiari simultan.
(4) Atunci cand sunt mai multi beneficiari ai aceleiasi ipoteci mobiliare, ei vor primi acelasi rang, fie prin inregistrarea simultana a ipotecii mobiliare in registrele de publicitate, fie prin desemnarea unui agent.
(5) Agentul va putea sa exercite toate drepturile creditorilor ipotecari care l-au desemnat. El va putea singur sa asigure perfectarea ipotecii mobiliare si mentinerea sau modificarea inregistrarii acesteia.
(6) Agentul va raspunde fata de beneficiarii ipotecii mobiliare pentru actele intreprinse.
Art. 165. - (1) In cazul in care debitorul ipotecar contracteaza o noua datorie catre creditorul ipotecar, ipoteca constituita pentru vechea datorie poate fi mentinuta de catre creditorul ipotecar pentru garantarea noii datorii.
(2) Ipoteca mentinuta va dobandi rangul dat de momentul inscrierii mentiunii de mentinere.
(3) Dispozitiile art. 2.372 din Codul civil nu sunt aplicabile in cazul mentinerii ipotecii.
Art. 166. - (1) In cazul in care bunul ipotecat a fost distrus, deteriorat ori valoarea sa a fost diminuata in asa mod incat a devenit inferioara valorii obligatiei ipotecare, creditorul ipotecar nu poate cere debitorului sa constituie o noua ipoteca pentru garantarea aceleiasi obligatii.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul in care, din culpa debitorului, bunul ipotecat a fost distrus, deteriorat ori valoarea sa a fost diminuata in asa mod incat a devenit inferioara valorii creantei ipotecare, creditorul ipotecar poate cere debitorului sa constituie o noua ipoteca pentru garantarea aceleiasi obligatii, daca bunul nu era asigurat.
Art. 167. - Actele de dispozitie ce au ca efect imposibilitatea de executare a ipotecii pentru creditor sunt anulabile la cererea creditorului ipotecar, cu exceptia cazului in care creditorul ipotecar a aprobat aceste acte.
Art. 168. - Ipotecile imobiliare constituite inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil sunt supuse, in ceea ce priveste conditiile de valabilitate, dispozitiilor legale existente la data constituirii lor.
Art. 169. - Prin "ipoteci imobiliare" in sensul titlului XI al cartii a V-a a Codului civil se desemneaza toate garantiile reale imobiliare, indiferent de momentul si de temeiul juridic al constituirii lor.
Art. 170. - Ipotecile mobiliare constituite inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil vor fi supuse, in ceea ce priveste conditiile de valabilitate, dispozitiilor legale existente la data constituirii lor.
Art. 171. - Prin "ipoteci mobiliare" in sensul titlului XI al cartii a V-a a Codului civil se desemneaza toate garantiile reale mobiliare care nu necesita deposedarea debitorului de bunul afectat garantiei, indiferent de momentul si de temeiul juridic al constituirii lor.
Art. 172. - In cazul instrainarii bunului ipotecat, in conditiile art. 2.393 din Codul civil, in lipsa de dispozitie contrara in contractul de ipoteca, debitorul ipotecar va depune pretul intr-un cont bancar distinct si il va informa pe creditorul ipotecar cu privire la acesta. Creditorul ipotecar are dreptul sa solicite informatii de la banca deponenta cu privire la operatiunile realizate de debitorul ipotecar asupra sumelor depuse in acest cont.
Art. 173. - In aplicarea prevederilor art. 2.396 alin. (3) din Codul civil, daca prin constituirea noii garantii este afectat rangul ipotecii existente, creditorul ipotecar trebuie sa isi exprime acordul cu privire la constituirea noii garantii.
Art. 174. - Portofoliul de creante reprezinta o universalitate de creante in sensul prevederilor art. 2.398 din Codul civil.
Art. 175. - Pentru opozabilitate, ipoteca unei creante garantate cu ipoteca imobiliara se inscrie in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si se noteaza in cartea funciara, potrivit prevederilor art. 902 alin. (2) pct. 15 din Codul civil.
Art. 176. - Dispozitiile art. 2.410 alin. (2) lit. c) din Codul civil se aplica si in cazurile in care creditorul ipotecar devine cotitular al contului.
Art. 177. - (1) Avizele de garantie inscrise in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare anterior intrarii in vigoare a Codului civil continua sa isi produca efectele.
(2) Dupa intrarea in vigoare a Codului civil si pana la adoptarea reglementarilor de organizare si functionare a Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare, inscrierea ipotecilor mobiliare si a operatiunilor asimilate acestora se realizeaza prin folosirea formularelor existente, in mod corespunzator.
Art. 178. - Dispozitiile art. 2.426 din Codul civil nu se aplica ipotecilor constituite inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 179. - In sensul prevederilor art. 2.440 alin. (2) din Codul civil, simpla invocare a posibilitatii de executare silita si a efectelor neindeplinirii obligatiei nu constituie constrangere.
Art. 180. - Dovada dreptului de a prelua bunul in sensul art. 2.441 alin. (1) din Codul civil se face cu prezentarea unei copii a contractului de ipoteca mobiliara perfectat in conditiile legii si a unei copii a avizului de ipoteca eliberat de arhiva in conditiile legii.
Art. 181. - In orice moment dupa neindeplinirea de catre debitor a obligatiei ipotecare si fara a fi necesar sa se incerce inainte intrarea in posesie prin mijloace proprii, creditorul poate apela la procedura preluarii silite a bunului reglementata de art. 2.442 din Codul civil.
Art. 182. - In sensul art. 2.451 lit. c) din Codul civil, notificarea vanzarii va preciza capitalul creantei ipotecare si va mentiona, in mod generic, ca la acesta se adauga accesoriile.
Art. 183. - In cadrul cheltuielilor rezonabile facute de creditor cu preluarea bunului ipotecat se includ si despagubirile pe care acesta le datoreaza conform art. 2.437 alin. (2) si art. 2.443 alin. (3) din Codul civil.
Art. 184. - In cazul in care creditorul a preluat bunul ipotecat in contul creantei, creanta ipotecara se stinge, iar creditorul nu mai poate exercita nicio actiune personala si nici nu il mai poate urmari pe debitor, chiar daca valoarea bunului preluat nu acopera integral creanta ipotecara.
Art. 185. - Dispozitiile art. 2.465 din Codul civil se aplica numai in situatiile in care creditorul ipotecar nu si-a exercitat drepturile conferite de art. 2.400-2.405 din Codul civil.
Art. 186. - Prin "gaj" in sensul titlului XI al cartii a V-a a Codului civil se desemneaza toate garantiile reale mobiliare care necesita deposedarea debitorului de bunul afectat garantiei, indiferent de momentul si de temeiul juridic al constituirii lor.
Art. 187. - (1) Gajul constituit inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil este supus, in ceea ce priveste conditiile de valabilitate, dispozitiilor legale existente la data constituirii sale.
(2) Gajul pentru care formalitatile de deposedare sau de inregistrare au fost indeplinite inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil si pentru care conditia deposedarii nu s-a pierdut pana la data intrarii in vigoare a Codului civil este supus, in ceea ce priveste ordinea de preferinta, opozabilitatea si efectele fata de terti, dispozitiilor legale existente la data deposedarii debitorului sau la data inregistrarii gajului.
(3) Executarea silita a gajului inceputa inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil va fi continuata in conformitate cu dispozitiile legale existente la data inceperii executarii.
Art. 188. - In sensul prevederilor art. 2.482 alin. (2) din Codul civil, detinerea se poate realiza si prin intermediul controlului unic sau comun al unei casete de valori in care se afla depozitate sumele de bani.
Art. 189. - (1) Drepturile de retentie exercitate inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil vor fi supuse, in ceea ce priveste conditiile de valabilitate, dispozitiilor legale existente la data exercitarii lor.
(2) Depturile de retentie inregistrate inainte de data intrarii in vigoare a Codului civil vor fi supuse, in ceea ce priveste ordinea de preferinta, opozabilitatea si efectele fata de terti, dispozitiilor legale existente la data inregistrarii lor.
SECTIUNEA 2: Modificarea si completarea unor dispozitii ale cartii a V-a "Despre obligatii" a Codului civil
Art. 190. - Cartea a V-a "Despre obligatii" a Codului civil se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1.166 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.166: Notiunea
Contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic."
2. La articolul 1.174, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Contractul este real atunci cand, pentru validitatea sa, este necesara remiterea bunului."
3. Articolul 1.178 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.178: Libertatea formei
Contractul se incheie prin simplul acord de vointe al partilor, daca legea nu impune o anumita formalitate pentru incheierea sa valabila."
4. La articolul 1.179 alineatul (1), punctele 2-4 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"2. consimtamantul partilor;
3. un obiect determinat si licit;
4. o cauza licita si morala."
5. La articolul 1.193, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Revocarea ofertei nu impiedica incheierea contractului decat daca ajunge la destinatar inainte ca ofertantul sa primeasca acceptarea sau, dupa caz, inaintea savarsirii actului ori faptului care, potrivit prevederilor art. 1.186 alin. (2), determina incheierea contractului."
6. Articolul 1.202 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.202: Clauze standard
(1) Sub rezerva prevederilor art. 1.203, dispozitiile prezentei sectiuni se aplica in mod corespunzator si atunci cand la incheierea contractului sunt utilizate clauze standard.
(2) Sunt clauze standard stipulatiile stabilite in prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte.
(3) Clauzele negociate prevaleaza asupra clauzelor standard.
(4) Atunci cand ambele parti folosesc clauze standard si nu ajung la o intelegere cu privire la acestea, contractul se incheie totusi pe baza clauzelor convenite si a oricaror clauze standard comune in substanta lor, cu exceptia cazului in care una dintre parti notifica celeilalte parti, fie anterior momentului incheierii contractului, fie ulterior si de indata, ca nu intentioneaza sa fie tinuta de un astfel de contract."
7. Articolul 1.213 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.213: Adaptarea contractului
(1) Daca o parte este indreptatita sa invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealalta parte declara ca doreste sa execute ori executa contractul asa cum acesta fusese inteles de partea indreptatita sa invoce anulabilitatea, contractul se considera ca a fost incheiat asa cum l-a inteles aceasta din urma parte.
(2) In acest caz, dupa ce a fost informata asupra felului in care partea indreptatita sa invoce anulabilitatea a inteles contractul si inainte ca aceasta sa fi obtinut anularea, cealalta parte trebuie, in termen de cel mult 3 luni de la data cand a fost notificata ori de la data cand i s-a comunicat cererea de chemare in judecata, sa declare ca este de acord cu executarea sau sa execute fara intarziere contractul, astfel cum a fost inteles de partea aflata in eroare.
(3) Daca declaratia a fost facuta si comunicata partii aflate in eroare in termenul prevazut la alin. (2) sau contractul a fost executat, dreptul de a obtine anularea este stins si notificarea prevazuta la alin. (2) este considerata lipsita de efecte."
8. La articolul 1.214, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Contractul este anulabil si atunci cand dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte parti."
9. Articolul 1.217 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.217: Amenintarea cu exercitiul unui drept
Constituie violenta si temerea insuflata prin amenintarea cu exercitiul unui drept facuta cu scopul de a obtine avantaje injuste."
10. La articolul 1.222, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In toate cazurile, instanta poate sa mentina contractul daca cealalta parte ofera, in mod echitabil, o reducere a propriei creante sau, dupa caz, o majorare a propriei obligatii. Dispozitiile art. 1.213 privitoare la adaptarea contractului se aplica in mod corespunzator."
11. Articolul 1.223 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.223: Termenul de prescriptie
(1) Dreptul la actiunea in anulare sau in reducerea obligatiilor pentru leziune se prescrie in termen de un an de la data incheierii contractului.
(2) Anulabilitatea contractului nu poate sa fie opusa pe cale de exceptie cand dreptul la actiune este prescris."
12. La articolul 1.238, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice."
13. Articolul 1.246 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.246: Nulitatea
(1) Orice contract incheiat cu incalcarea conditiilor cerute de lege pentru incheierea sa valabila este supus nulitatii, daca prin lege nu se prevede o alta sanctiune.
(2) Nulitatea poate fi absoluta sau relativa.
(3) Daca prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatata sau declarata prin acordul partilor.
(4) Prin acordul partilor nu pot fi instituite si nici suprimate cauze de nulitate. Orice conventie sau clauza contrara este considerata nescrisa."
14. Articolul 1.254 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.254: Desfiintarea contractului si a actelor subsecvente
(1) Contractul lovit de nulitate absoluta sau anulat este considerat a nu fi fost niciodata incheiat.
(2) Desfiintarea contractului atrage, in conditiile legii, si desfiintarea actelor subsecvente incheiate in baza lui.
(3) In cazul in care contractul este desfiintat, fiecare parte trebuie sa restituie celeilalte, in natura sau prin echivalent, prestatiile primite, potrivit prevederilor art. 1.639-1.647, chiar daca acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu."
15. La articolul 1.263, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator si in cazul actelor incheiate fara autorizarea instantei de tutela."
16. Articolul 1.264 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.264: Cuprinsul actului confirmativ
Pentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie sa cuprinda obiectul, cauza si natura obligatiei si sa faca mentiune despre motivul actiunii in anulare, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeiaza acea actiune."
17. La articolul 1.270, alineatul (3) se abroga.
18. Articolul 1.271 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.271: Impreviziunea
(1) Partile sunt tinute sa isi execute obligatiile, chiar daca executarea lor a devenit mai oneroasa, fie datorita cresterii costurilor executarii propriei obligatii, fie datorita scaderii valorii contraprestatiei.
(2) Cu toate acestea, daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate sa dispuna:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor;
b) incetarea contractului, la momentul si in conditiile pe care le stabileste.
(3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile numai daca:
a) schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractului;
b) schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului;
c) debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor si nici nu putea fi in mod rezonabil considerat ca si-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului."
19. La articolul 1.272, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.272: Continutul contractului
(1) Contractul valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornicite intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului, dupa natura lui."
20. La articolul 1.275, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Daca cineva a transmis succesiv catre mai multe persoane proprietatea unui bun mobil corporal, cel care a dobandit cu buna-credinta posesia efectiva a bunului este titular al dreptului, chiar daca titlul sau are data ulterioara.
........................................................
(3) Daca niciunul dintre dobanditori nu a obtinut posesia efectiva a bunului mobil corporal si creanta fiecaruia de predare a bunului este exigibila, va fi preferat cel care a sesizat cel dintai instanta de judecata."
21. La articolul 1.282, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Drepturile, precum si, in cazurile prevazute de lege, obligatiile contractuale in stransa legatura cu un bun se transmit, odata cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai partilor."
22. Articolul 1.290 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.290: Efecte fata de terti
(1) Contractul secret nu poate fi invocat de parti, de catre succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi de la achizitorul aparent.
(2) Tertii pot invoca impotriva partilor existenta contractului secret, atunci cand acesta le vatama drepturile."
23. Articolul 1.291 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.291: Raporturile cu creditorii
(1) Existenta contractului secret nu poate fi opusa de parti creditorilor dobanditorului aparent care, cu buna-credinta, au notat inceperea urmaririi silite in cartea funciara sau au obtinut sechestru asupra bunurilor care au facut obiectul simulatiei.
(2) Daca exista un conflict intre creditorii instrainatorului aparent si creditorii dobanditorului aparent, sunt preferati cei dintai, in cazul in care creanta lor este anterioara contractului secret."
24. La articolul 1.304, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Contractul incheiat de reprezentant cu sine insusi, in nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentatului, cu exceptia cazului in care reprezentantul a fost imputernicit in mod expres in acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat in asemenea mod incat sa excluda posibilitatea unui conflict de interese."
25. La articolul 1.308, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Reprezentantul nu poate retine acest inscris drept garantie a creantelor sale asupra reprezentatului, dar poate sa ceara o copie a inscrisului, certificata de reprezentat, cu mentiunea ca puterea de reprezentare a incetat."
26. Articolul 1.310 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.310: Raspunderea reprezentantului
Cel care incheie un contract in calitate de reprezentant, neavand imputernicire ori depasind limitele puterilor care i-au fost incredintate, raspunde pentru prejudiciile cauzate tertului contractant care s-a increzut, cu buna-credinta, in incheierea valabila a contractului."
27. La articolul 1.318, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul in care a declarat ca nu il libereaza pe cedent, contractantul cedat se poate indrepta impotriva acestuia atunci cand cesionarul nu isi executa obligatiile. In acest caz, contractantul cedat trebuie, sub sanctiunea pierderii dreptului de regres impotriva cedentului, sa ii notifice neexecutarea obligatiilor de catre cesionar, in termen de 15 zile de la data neexecutarii sau, dupa caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutarii."
28. Articolul 1.319 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.319: Exceptiile contractantului cedat
Contractantul cedat poate opune cesionarului toate exceptiile ce rezulta din contract. Contractantul cedat nu poate invoca insa fata de cesionar vicii de consimtamant, precum si orice aparari sau exceptii nascute din raporturile sale cu cedentul decat daca si-a rezervat acest drept atunci cand a consimtit la substituire."
29. La articolul 1.338, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Cel care ignora impotrivirea titularului este raspunzator pentru prejudiciile cauzate chiar si din cea mai usoara culpa."
30. La articolul 1.342, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Restituirea nu poate fi dispusa atunci cand, in urma platii, cel care a primit-o cu buna-credinta a lasat sa se implineasca termenul de prescriptie ori s-a lipsit, in orice mod, de titlul sau de creanta sau a renuntat la garantiile creantei."
31. Articolul 1.345 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.345: Conditii
Cel care, in mod neimputabil, s-a imbogatit fara justa cauza in detrimentul altuia este obligat la restituire, in masura pierderii patrimoniale suferite de cealalta persoana, dar fara a fi tinut dincolo de limita propriei sale imbogatiri."
32. Articolul 1.347 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.347: Conditiile si intinderea restituirii
(1) Restituirea nu este datorata decat daca imbogatirea subzista la data sesizarii instantei.
(2) Cel care s-a imbogatit este obligat la restituire, in conditiile prevazute la art. 1.639-1.647."
33. Articolul 1.352 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.352: Fapta victimei sau a tertului
Fapta victimei insesi si fapta tertului inlatura raspunderea chiar daca nu au caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care, potrivit legii sau conventiei partilor, cazul fortuit este exonerator de raspundere."
34. Articolul 1.353 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.353: Exercitiul drepturilor
Cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv."
35. La articolul 1.357, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare."
36. Articolul 1.358 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.358: Criterii particulare de apreciere a vinovatiei
Pentru aprecierea vinovatiei se va tine seama de imprejurarile in care s-a produs prejudiciul, straine de persoana autorului faptei, precum si, daca este cazul, de faptul ca prejudiciul a fost cauzat de un profesionist in exploatarea unei intreprinderi."
37. La articolul 1.371, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Vinovatia comuna. Pluralitatea de cauze"
38. La articolul 1.372, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila. In cazul parintilor sau, dupa caz, al tutorilor, dovada se considera a fi facuta numai daca ei probeaza ca fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decat modul in care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti."
39. Articolul 1.377 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.377: Notiunea de paza
In intelesul dispozitiilor art. 1.375 si 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, in temeiul unei dispozitii legale sau al unui contract ori chiar numai in fapt, exercita in mod independent controlul si supravegherea asupra animalului sau a lucrului si se serveste de acesta in interes propriu."
40. Articolul 1.378 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.378: Raspunderea pentru ruina edificiului
Proprietarul unui edificiu sau al unei constructii de orice fel este obligat sa repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor parti din ele, daca aceasta este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie."
41. Articolul 1.380 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.380: Cauze de exonerare
In cazurile prevazute la art. 1.375, 1.376, 1.378 si 1.379 nu exista obligatie de reparare a prejudiciului, atunci cand acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei insesi ori a unui tert sau este urmarea unui caz de forta majora."
42. La articolul 1.385, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Daca fapta ilicita a determinat si pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita o paguba, reparatia va fi proportionala cu probabilitatea obtinerii avantajului ori, dupa caz, a evitarii pagubei, tinand cont de imprejurari si de situatia concreta a victimei."
43. La articolul 1.408, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Obligatia afectata de conditie se poate prelua, dispozitiile art. 1.599-1.608 aplicandu-se in mod corespunzator."
44. La articolul 1.417, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In sensul prevederilor alin. (1), starea de insolvabilitate rezulta din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executarii silite, fata de valoarea totala a datoriilor exigibile. Daca prin lege nu se prevede altfel, aceasta stare se constata de instanta, care, in acest scop, poate tine seama de anumite imprejurari, precum disparitia intempestiva a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declansarea impotriva sa a unei proceduri de executare silita si altele asemenea."
45. Articolul 1.421 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.421: Categorii
Obligatiile pot fi divizibile sau indivizibile."
46. Articolul 1.422 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.422: Obligatia divizibila
(1) Obligatia este divizibila intre mai multi debitori atunci cand acestia sunt obligati fata de creditor la aceeasi prestatie, dar fiecare dintre ei nu poate fi constrans la executarea obligatiei decat separat si in limita partii sale din datorie.
(2) Obligatia este divizibila intre mai multi creditori atunci cand fiecare dintre acestia nu poate sa ceara de la debitorul comun decat executarea partii sale din creanta."
47. Articolul 1.423 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.423: Prezumtia de egalitate
Daca prin lege ori prin contract nu se dispune altfel, debitorii unei obligatii divizibile sunt tinuti fata de creditor in parti egale. Aceasta regula se aplica, in mod similar, si in privinta creditorilor."
48. Articolul 1.424 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.424: Prezumtia de divizibilitate. Exceptii
Obligatia este divizibila de plin drept, cu exceptia cazului in care indivizibilitatea a fost stipulata in mod expres ori obiectul obligatiei nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materiala sau intelectuala."
49. La articolul 1.425, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Fiecare dintre debitori sau dintre mostenitorii acestora poate fi constrans separat la executarea intregii obligatii si, respectiv, fiecare dintre creditori sau dintre mostenitorii acestora poate cere executarea integrala."
50. La articolul 1.431, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Novatia, remiterea de datorie, compensatia ori confuziunea consimtita sau care opereaza fata de un creditor nu stinge obligatia decat pentru partea din creanta ce revine acestuia. Fata de ceilalti creditori, debitorul ramane obligat pentru tot."
51. La articolul 1.432, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Novatia, remiterea de datorie, compensatia ori confuziunea consimtita sau care opereaza in privinta unui debitor stinge obligatia indivizibila si ii libereaza pe ceilalti debitori, acestia ramanand insa tinuti sa plateasca celui dintai echivalentul partilor lor.
........................................................
(4) Punerea in intarziere a unuia dintre debitori, de drept sau la cererea creditorului, nu produce efecte impotriva celorlalti debitori."
52. La articolul 1.448, alineatul (3) se abroga.
53. La articolul 1.464, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Daca, in acelasi caz, ambele prestatii devin imposibil de executat, iar imposibilitatea cu privire la una dintre prestatii este cauzata de culpa debitorului, acesta este tinut sa plateasca valoarea prestatiei care a devenit ultima imposibil de executat."
54. La articolul 1.468, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Debitorul este liberat daca, fara culpa sa, prestatia principala devine imposibil de executat."
55. La articolul 1.482, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Debitorul unui bun individual determinat este liberat prin predarea acestuia in starea in care se afla la momentul nasterii obligatiei."
56. La articolul 1.483, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Obligatia de a stramuta proprietatea implica si obligatiile de a preda lucrul si de a-l conserva pana la predare."
57. Articolul 1.493 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.493: Cesiunea de creanta in locul executarii
(1) Atunci cand, in locul prestatiei initiale, este cedata o creanta, obligatia se stinge in momentul satisfacerii creantei cedate. Dispozitiile art. 1.568-1.584 sunt aplicabile in mod corespunzator.
(2) Daca, potrivit intelegerii partilor, obligatia in locul careia debitorul isi cedeaza propria creanta se stinge inca de la data cesiunii, dispozitiile art. 1.586 sunt aplicabile in mod corespunzator, cu exceptia cazului in care creditorul prefera sa ceara prestatia initiala."
58. La articolul 1.494, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Partea care, dupa incheierea contractului, isi schimba domiciliul sau, dupa caz, sediul determinat, potrivit prevederilor alin. (1), ca loc al platii suporta cheltuielile suplimentare pe care aceasta schimbare le cauzeaza."
59. Articolul 1.515 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.515: Retragerea bunului consemnat
Debitorul are dreptul sa retraga bunul consemnat cat timp creditorul nu a declarat ca accepta consemnarea sau aceasta nu a fost validata de instanta. Creanta renaste cu toate garantiile si toate celelalte accesorii ale sale din momentul retragerii bunului."
60. La articolul 1.522, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Pana la expirarea termenului prevazut la alin. (3), creditorul poate suspenda executarea propriei obligatii, poate cere daune-interese, insa nu poate exercita celelalte drepturi prevazute la art. 1.516, daca prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi daca debitorul il informeaza ca nu va executa obligatiile in termenul stabilit sau daca, la expirarea termenului, obligatia nu a fost executata."
61. La articolul 1.523, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), daca obligatia devine scadenta dupa decesul debitorului, mostenitorii acestuia nu sunt in intarziere decat dupa trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, dupa caz, de la data notificarii curatorului desemnat in conditiile art. 1.136."
62. Articolul 1.524 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.524: Oferta de executare
Debitorul nu este in intarziere daca a oferit, cand se cuvenea, prestatia datorata, chiar fara a respecta formalitatile prevazute la art. 1.510-1.515, insa creditorul a refuzat, fara temei legitim, sa o primeasca."
63. Articolul 1.530 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.530: Dreptul la daune-interese
Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinta directa si necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligatiei."
64. La articolul 1.531, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea intinderii prejudiciului se tine seama si de cheltuielile pe care creditorul le-a facut, intr-o limita rezonabila, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."
65. La articolul 1.532, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei sanse de a obtine un avantaj poate fi reparat proportional cu probabilitatea obtinerii avantajului, tinand cont de imprejurari si de situatia concreta a creditorului."
66. La articolul 1.534, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Debitorul nu datoreaza despagubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenta."
67. La articolul 1.535, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Daca nu sunt datorate dobanzi moratorii mai mari decat dobanda legala, creditorul are dreptul, in afara dobanzii legale, la daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit."
68. La articolul 1.544, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Daca partea care a dat arvuna nu executa obligatia fara justificare, cealalta parte poate declara rezolutiunea contractului, retinand arvuna. Atunci cand neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealalta parte poate declara rezolutiunea contractului si poate cere dublul acesteia.
(3) Creditorul obligatiei neexecutate poate insa opta pentru executare sau pentru rezolutiunea contractului si repararea prejudiciului potrivit dreptului comun."
69. Articolul 1.547 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.547: Vinovatia debitorului
Debitorul este tinut sa repare prejudiciul cauzat cu intentie sau din culpa."
70. La articolul 1.549, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Rezolutiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci cand executarea sa este divizibila. De asemenea, in cazul contractului plurilateral, neindeplinirea de catre una dintre parti a obligatiei nu atrage rezolutiunea contractului fata de celelalte parti, cu exceptia cazului in care prestatia neexecutata trebuia, dupa circumstante, sa fie considerata esentiala."
71. Articolul 1.550 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.550: Modul de operare
(1) Rezolutiunea poate fi dispusa de instanta, la cerere, sau, dupa caz, poate fi declarata unilateral de catre partea indreptatita.
(2) De asemenea, in cazurile anume prevazute de lege sau daca partile au convenit astfel, rezolutiunea poate opera de plin drept."
72. La articolul 1.552, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In toate cazurile, declaratia de rezolutiune sau de reziliere se inscrie in cartea funciara ori, dupa caz, in alte registre publice, pentru a fi opozabila tertilor."
73. La articolul 1.552, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Declaratia de rezolutiune este irevocabila de la data comunicarii ei catre debitor sau, dupa caz, de la data expirarii termenului prevazut la alin. (1)."
74. Articolul 1.557 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.557: Imposibilitatea de executare
(1) Atunci cand imposibilitatea de executare este totala si definitiva si priveste o obligatie contractuala importanta, contractul este desfiintat de plin drept si fara vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispozitiile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator.
(2) Daca imposibilitatea de executare a obligatiei este temporara, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligatii ori poate obtine desfiintarea contractului. In acest din urma caz, regulile din materia rezolutiunii sunt aplicabile in mod corespunzator."
75. La articolul 1.566 alineatul (2), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) transferului titlurilor de valoare si altor instrumente financiare, cu exceptia dispozitiilor sectiunii a 2-a din prezentul capitol."
76. La articolul 1.578 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) primeste o comunicare scrisa a cesiunii, pe suport hartie sau in format electronic, in care se arata identitatea cesionarului, se identifica in mod rezonabil creanta cedata si se solicita debitorului sa plateasca cesionarului. In cazul unei cesiuni partiale, trebuie indicata si intinderea cesiunii."
77. La articolul 1.603, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de aparare intemeiate pe raportul juridic dintre noul debitor si debitorul initial, chiar daca acest raport a fost motivul determinant al preluarii."
78. La articolul 1.611, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul novatiei prin schimbarea debitorului, ipotecile legate de creanta initiala nu subzista asupra bunurilor debitorului initial fara consimtamantul acestuia din urma si nici nu se stramuta asupra bunurilor noului debitor fara acordul sau."
79. Articolul 1.612 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.612: Mijloacele de aparare
Atunci cand novatia are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de aparare pe care le avea impotriva debitorului initial si nici cele pe care acesta din urma le avea impotriva creditorului, cu exceptia situatiei in care, in acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea absoluta a actului din care s-a nascut obligatia initiala."
80. Articolul 1.633 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.633: Fideiusiunea
(1) Remiterea de datorie facuta debitorului principal libereaza pe fideiusor, ca si pe oricare alte persoane tinute pentru el.
(2) Remiterea de datorie consimtita in favoarea fideiusorului nu libereaza pe debitorul principal.
(3) Daca remiterea de datorie este convenita cu unul dintre fideiusori, ceilalti raman obligati sa garanteze pentru tot, cu includerea partii garantate de acesta, numai daca au consimtit expres la exonerarea lui.
(4) Prestatia pe care a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligatia de garantie se imputa asupra datoriei, profitand, in proportia valorii acelei prestatii, atat debitorului principal, cat si celorlalti fideiusori."
81. La articolul 1.635, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Obligatia de restituire beneficiaza de garantiile constituite pentru plata obligatiei initiale."
82. La articolul 1.640, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Daca restituirea nu poate avea loc in natura din cauza imposibilitatii sau a unui impediment serios ori daca restituirea priveste prestarea unor servicii deja efectuate, restituirea se face prin echivalent."
83. Articolul 1.641 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.641: Pieirea sau instrainarea bunului
In cazul pieirii totale sau instrainarii bunului supus restituirii, debitorul obligatiei de restituire este tinut sa plateasca valoarea bunului, considerata fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al instrainarii, in functie de cea mai mica dintre aceste valori. Daca debitorul este de rea-credinta ori obligatia de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face in functie de valoarea cea mai mare."
84. Articolul 1.642 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.642: Pieirea fortuita a bunului
Daca bunul supus restituirii a pierit fortuit, debitorul obligatiei de restituire este liberat de aceasta obligatie, insa el trebuie sa cedeze creditorului, dupa caz, fie indemnizatia incasata pentru aceasta pieire, fie, atunci cand nu a incasat-o inca, dreptul de a primi aceasta indemnizatie. Daca debitorul este de rea-credinta ori obligatia de restituire provine din culpa sa, el nu este liberat de restituire decat daca dovedeste ca bunul ar fi pierit si in cazul in care, la data pieirii, ar fi fost deja predat creditorului."
85. La articolul 1.643, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.643: Pierderea partiala
(1) Daca bunul ce face obiectul restituirii a suferit o pierdere partiala, cum este o deteriorare sau o alta scadere de valoare, cel obligat la restituire este tinut sa il indemnizeze pe creditor, cu exceptia cazului in care pierderea rezulta din folosinta normala a bunului sau dintr-o imprejurare neimputabila debitorului."
86. Articolul 1.645 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.645: Restituirea fructelor si a contravalorii folosintei bunului
(1) Daca a fost de buna-credinta, cel obligat la restituire dobandeste fructele produse de bunul supus restituirii si suporta cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datoreaza nicio indemnizatie pentru folosinta bunului, cu exceptia cazului in care aceasta folosinta a fost obiectul principal al prestatiei si a cazului in care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.
(2) Atunci cand cel obligat la restituire a fost de rea-credinta ori cand cauza restituirii ii este imputabila, el este tinut, dupa compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, sa restituie fructele pe care le-a dobandit sau putea sa le dobandeasca si sa-l indemnizeze pe creditor pentru folosinta pe care bunul i-a putut-o procura."
87. La articolul 1.647, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Persoana care nu are capacitate de exercitiu deplina nu este tinuta la restituirea prestatiilor decat in limita folosului realizat, apreciat la data cererii de restituire. Sarcina probei acestei imbogatiri incumba celui care solicita restituirea."
88. Articolul 1.649 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.649: Situatia altor acte juridice
In afara actelor de dispozitie prevazute la art. 1.648, toate celelalte acte juridice facute in favoarea unui tert de buna-credinta sunt opozabile adevaratului proprietar sau celui care are dreptul la restituire. Contractele cu executare succesiva, sub conditia respectarii formalitatilor de publicitate prevazute de lege, vor continua sa produca efecte pe durata stipulata de parti, dar nu mai mult de un an de la data desfiintarii titlului constituitorului."
89. La articolul 1.654 alineatul (1), partea introductiva si litera a) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Sunt incapabili de a cumpara, direct sau prin persoane interpuse, chiar si prin licitatie publica:
a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt insarcinati sa le vanda; exceptia prevazuta la art. 1.304 alin. (1) ramane aplicabila;"
90. La articolul 1.669, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite."
91. Articolul 1.678 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.678: Vanzarea bunurilor de gen
Atunci cand vanzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat, proprietatea se transfera cumparatorului la data individualizarii acestora prin predare, numarare, cantarire, masurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului."
92. La articolul 1.690, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Daca in urma verificarii se constata existenta unor vicii aparente, cumparatorul trebuie sa il informeze pe vanzator despre acestea fara intarziere. In lipsa informarii, se considera ca vanzatorul si-a executat obligatia prevazuta la alin. (1)."
93. La articolul 1.707, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Este ascuns acel viciu care, la data predarii, nu putea fi descoperit, fara asistenta de specialitate, de catre un cumparator prudent si diligent."
94. La articolul 1.709, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Cumparatorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat sa le aduca la cunostinta vanzatorului intr-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu imprejurarile, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a cere masura prevazuta la art. 1.710 alin. (1) lit. d)."
95. La articolul 1.709, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
"(11) In cazul in care cumparatorul este profesionist, iar bunul vandut este mobil corporal, termenul prevazut la alin. (1) este de doua zile lucratoare."
96. La articolul 1.718, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Sub sanctiunea decaderii din dreptul de garantie, cumparatorul trebuie sa comunice defectiunea inainte de implinirea termenului de garantie. Daca aceasta comunicare nu a putut fi facuta in termenul de garantie, din motive obiective, cumparatorul are obligatia sa comunice defectiunea intr-un termen rezonabil de la data expirarii termenului de garantie."
97. La articolul 1.725, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Punerea de drept in intarziere"
98. La articolul 1.726, denumirea marginala si alineatul (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Executarea directa
........................................................
(3) Daca vanzarea are ca obiect bunuri fungibile supuse unui pret curent in sensul alin. (2), iar contractul nu a fost executat din culpa vanzatorului, cumparatorul are dreptul de a cumpara bunuri de acelasi gen pe cheltuiala vanzatorului, prin intermediul unei persoane autorizate."
99. La articolul 1.727, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul prevazut la alin. (1), daca actiunea in restituire nu a fost introdusa in conditiile stabilite de acesta, vanzatorul nu mai poate opune celorlalti creditori ai cumparatorului efectele rezolutiunii ulterioare a contractului pentru neplata pretului. Dispozitiile art. 1.648 sau ale art. 1.649, dupa caz, raman aplicabile."
100. La articolul 1.728, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Punerea de drept in intarziere"
101. La articolul 1.730, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Titularul dreptului de preemptiune care a respins o oferta de vanzare nu isi mai poate exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta se considera respinsa daca nu a fost acceptata in termen de cel mult 10 zile, in cazul vanzarii de bunuri mobile, sau de cel mult 30 de zile, in cazul vanzarii de bunuri imobile. In ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea ofertei catre preemptor."
102. Articolul 1.754 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.754: Alte forme de instrainare a mostenirii
Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica si altor forme de instrainare, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit, a unei mosteniri. In privinta instrainarilor cu titlu gratuit se aplica in mod corespunzator si dispozitiile privitoare la donatii."
103. La articolul 1.762, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In cazul in care diferenta dintre pretul rascumpararii si pretul platit pentru vanzare depaseste nivelul maxim stabilit de lege pentru dobanzi, pretul rascumpararii va fi redus la pretul platit pentru vanzare."
104. Articolul 1.772 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.772: Notiunea
(1) Contractul de report este acela prin care reportatorul cumpara de la reportat cu plata imediata titluri de credit si valori mobiliare circuland in comert si se obliga, in acelasi timp, sa revanda reportatului titluri sau valori mobiliare de aceeasi specie, la o anumita scadenta, in schimbul unei sume determinate.
(2) Contractul de report se incheie prin remiterea titlurilor sau valorilor mobiliare, iar daca acestea sunt nominative, prin indeplinirea formalitatilor necesare pentru transmiterea lor."
105. La articolul 1.778, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Locatiunea spatiilor destinate exercitarii activitatii unui profesionist este supusa prevederilor prezentei sectiuni, precum si dispozitiilor art. 1.824 si 1.828-1.831."
106. Articolul 1.783 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.783: Durata maxima a locatiunii
Locatiunile nu se pot incheia pentru o perioada mai mare de 49 de ani. Daca partile stipuleaza un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 49 de ani."
107. La articolul 1.784, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) De asemenea, sunt aplicabile, prin analogie, si dispozitiile art. 1.653, inclusiv atunci cand exista litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce urmeaza a face obiectul locatiunii."
108. La articolul 1.785, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) pentru un an, in cazul locuintelor nemobilate sau spatiilor pentru exercitarea activitatii unui profesionist;"
109. La articolul 1.788, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Daca, dupa incheierea contractului, se iveste nevoia unor reparatii care sunt in sarcina locatorului, iar acesta din urma, desi incunostintat, nu incepe sa ia de indata masurile necesare, reparatiile pot fi facute de locatar. In acest caz, locatorul este dator sa plateasca, in afara sumelor avansate de locatar, dobanzi socotite de la data efectuarii cheltuielilor."
110. La articolul 1.790, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Locatorul nu raspunde pentru viciile care erau aparente la data incheierii contractului si pe care locatarul nu le-a reclamat in conditiile art. 1.690 alin. (3). Locatorul poate fi obligat la despagubiri pentru prejudiciile pe care viciile aparente le cauzeaza vietii, sanatatii sau integritatii corporale a locatarului."
111. La articolul 1.795, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Introducerea in proces a locatorului"
112. Articolul 1.798 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.798: Caracterul executoriu
Contractele de locatiune incheiate prin inscris sub semnatura privata care au fost inregistrate la organele fiscale, precum si cele incheiate in forma autentica constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele si in modalitatile stabilite in contract sau, in lipsa acestora, prin lege."
113. La articolul 1.812, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Daca partile convin astfel, locatiunea inceteaza in cazul instrainarii bunului dat in locatiune."
114. La articolul 1.813, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Locatorul initial ramane raspunzator pentru prejudiciile cauzate locatarului anterior instrainarii."
115. Articolul 1.815 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.815: Cesiunea si plata anticipata a chiriei
Plata anticipata a chiriei sau cesiunea creantei privind chiria nu poate fi opusa dobanditorului decat daca in privinta acestora au fost indeplinite, inainte ca instrainarea sa devina opozabila locatarului, formalitatile de publicitate prin inscrierea la arhiva sau, dupa caz, in cartea funciara, in functie de obiectul locatiunii, ori daca plata anticipata sau cesiunea a fost cunoscuta de dobanditor pe alta cale."
116. Articolul 1.817 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.817: Rezilierea locatiunii
Atunci cand, fara justificare, una dintre partile contractului de locatiune nu isi executa obligatiile nascute din acest contract, cealalta parte are dreptul de a rezilia locatiunea, cu daune-interese, daca este cazul, potrivit legii."
117. La articolul 1.823, alineatul (4) se abroga.
118. La articolul 1.830, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In cazul in care, fara justificare, una dintre partile contractului de inchiriere nu isi executa obligatiile nascute din acest contract, cealalta parte are dreptul la rezilierea contractului."
119. Articolul 1.834 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.834: Decesul chiriasului
(1) Contractul de inchiriere a locuintei inceteaza in termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului chiriasului.
(2) Descendentii si ascendentii chiriasului au dreptul, in termenul prevazut la alin. (1), sa opteze pentru continuarea contractului de inchiriere pana la expirarea duratei acestuia, daca sunt mentionati in contract si daca au locuit impreuna cu chiriasul. Dispozitiile art. 323 alin. (3) sunt aplicabile in privinta sotului supravietuitor.
(3) Persoanele prevazute la alin. (2), care au cerut continuarea contractului, desemneaza de comun acord persoana sau persoanele care semneaza contractul de inchiriere in locul chiriasului decedat. In cazul in care acestia nu ajung la un acord in termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului chiriasului, desemnarea se face de catre locator.
(4) Subinchirierea consimtita de chirias inceteaza la expirarea termenului prevazut la alin. (1), daca locatiunea nu continua in conditiile alin. (2). In acest ultim caz, persoana desemnata potrivit alin. (3) semneaza contractul de subinchiriere in locul chiriasului decedat."
120. Articolul 1.872 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.872: Rezolutiunea sau rezilierea contractului imputabila antreprenorului
Beneficiarul are dreptul sa obtina rezilierea sau, dupa caz, rezolutiunea contractului in cazurile in care, fara justificare:
a) respectarea termenului convenit pentru receptia lucrarii a devenit vadit imposibila;
b) lucrarea sau serviciul nu se executa in modul convenit si intr-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu imprejurarile, antreprenorul nu remediaza lipsurile constatate si nu schimba pentru viitor modul de executare a lucrarii sau serviciului;
c) nu se executa alte obligatii ce revin antreprenorului potrivit legii sau in temeiul contractului."
121. Articolul 1.873 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.873: Rezolutiunea sau rezilierea contractului imputabila beneficiarului
Daca antreprenorul nu poate incepe sau continua executarea contractului din cauza neindeplinirii fara justificare de catre beneficiar a propriilor obligatii, antreprenorul este indreptatit sa obtina rezolutiunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese, daca este cazul."
122. Articolul 1.875 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.875: Obligatii accesorii ale beneficiarului
(1) Beneficiarul este obligat sa permita antreprenorului, in masura in care este necesara pentru executarea lucrarii, folosirea cailor de acces, a instalatiilor proprii de alimentare cu apa si a altor utilitati ce deservesc imobilul.
(2) Beneficiarul este obligat sa obtina toate autorizatiile cerute de lege pentru executarea lucrarii. In vederea executarii acestei obligatii, antreprenorul trebuie sa coopereze cu beneficiarul, furnizandu-i informatiile necesare pe care le detine sau pe care ar trebui sa le detina in considerarea specializarii sale."
123. La articolul 1.879, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Termenele de garantie contra viciilor lucrarii sunt cele stabilite de legea speciala.
(2) Arhitectul sau inginerul este exonerat de raspunderea pentru viciile lucrarii numai daca dovedeste ca acestea nu rezulta din deficiente ale expertizelor sau planurilor pe care le-a furnizat si, daca este cazul, din vreo lipsa de diligenta in coordonarea sau supravegherea lucrarilor.
(3) Antreprenorul este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca viciile rezulta din deficiente ale expertizelor sau planurilor arhitectului ori ale inginerului ales de catre beneficiar. Subantreprenorul nu este exonerat decat daca dovedeste ca viciile rezulta din deciziile antreprenorului sau din expertizele ori planurile arhitectului sau ale inginerului."
124. La articolul 1.920, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Creditorul personal al unui asociat, in masura in care nu s-a putut indestula din bunurile proprii ale acestuia, va putea cere, dupa caz, sa se inapoieze sau sa se desparta si sa se atribuie debitorului sau partea ce se cuvine acestuia din bunurile comune ale asociatilor, cu aplicarea, in mod corespunzator, a dispozitiilor art. 1.929."
125. La articolul 1.921, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Societatea nu va raspunde fata de tertul astfel indus in eroare decat daca i-a dat motive suficiente pentru a-l considera pe pretinsul asociat drept asociat sau in cazul in care, cunoscand manoperele pretinsului asociat, nu ia masurile rezonabile pentru a impiedica inducerea tertului in eroare."
126. Articolul 1.922 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.922: Raspunderea asociatilor oculti
Asociatii oculti raspund fata de tertii de buna-credinta ca si ceilalti asociati."
127. Articolul 1.925 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.925: Cazuri generale
Pierderea calitatii de asociat are loc prin cesiunea partilor in societate, executarea silita a acestora, moartea, incetarea personalitatii juridice, falimentul, punerea sub interdictie judecatoreasca, retragerea si excluderea din societate."
128. Articolul 1.933 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.933: Regimul nulitatii
(1) Nulitatea se acopera si nu va fi constatata sau declarata in cazul in care cauza nulitatii a fost inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond in fata instantei de judecata.
(2) Instanta, sesizata cu o cerere in constatarea sau declararea nulitatii, este obligata sa puna in discutia partilor posibilitatea de remediere a cauzelor de nulitate care afecteaza contractul de societate si sa fixeze un termen util pentru acoperirea nulitatii, chiar daca partile se impotrivesc.
(3) Dreptul la actiune, cu exceptia nulitatii pentru obiectul ilicit al societatii, se prescrie in termen de 3 ani de la data incheierii contractului."
129. La articolul 1.934, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) In cazul anulabilitatii societatii pentru vicierea consimtamantului sau incapacitatea unui asociat si atunci cand regularizarea este posibila, orice persoana interesata poate sa puna in intarziere pe acela care este indreptatit sa invoce nulitatea, fie pentru a se face regularizarea, fie pentru a exercita actiunea in anulare in termen de 6 luni de cand a fost pus in intarziere, sub sanctiunea decaderii. Despre punerea in intarziere va fi instiintata si societatea."
130. La articolul 1.946, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Dupa plata datoriilor sociale, activul ramas este destinat rambursarii aporturilor subscrise si varsate de asociati, iar eventualul excedent constituie profit net, care va fi repartizat intre asociati proportional cu partea fiecaruia la beneficii, daca nu s-a prevazut altfel prin contractul de societate sau prin hotarare a asociatilor, si cu aplicarea, daca este cazul, a prevederilor art. 1.912 alin. (1)."
131. La articolul 1.954, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Forma si conditiile asocierii"
132. La articolul 1.958, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Dispozitiile prezentului capitol se aplica tuturor modurilor de transport, in masura in care nu se dispune altfel prin legi speciale sau nu sunt aplicabile practici statornicite intre parti ori uzante."
133. Articolul 1.967 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.967: Predarea bunurilor transportatorului
Expeditorul trebuie sa predea bunurile la locul si in conditiile convenite prin clauzele contractului sau, in lipsa acestora, potrivit practicilor statornicite intre parti ori uzantelor, sa completeze si sa predea documentul de transport, fiind raspunzator pentru prejudiciile cauzate prin intarziere."
134. Articolul 1.969 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.969: Termenul de transport
Transportul trebuie efectuat in termenul stabilit de parti. Daca termenul in care trebuie facut transportul nu a fost determinat de parti, se tine seama de practicile statornicite intre parti, de uzantele aplicate la locul de plecare, iar in lipsa acestora, se stabileste potrivit imprejurarilor."
135. La articolul 1.976, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Transportatorul este obligat sa puna bunurile transportate la dispozitia destinatarului sau posesorului documentului de transport la ordin ori la purtator, in locul si termenele indicate in contract sau, in lipsa, potrivit practicilor statornicite intre parti ori uzantelor. Posesorul documentului de transport la ordin sau la purtator este obligat sa il remita transportatorului la preluarea bunurilor transportate.
(2) Predarea bunurilor transportate se face la domiciliul sau sediul destinatarului, daca din contract, din practicile statornicite intre parti ori conform uzantelor nu rezulta contrariul."
136. La articolul 1.981, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazurile prevazute la alin. (1), daca exista urgenta sau bunurile sunt perisabile, transportatorul va retransmite expeditorului bunurile, pe cheltuiala acestuia, sau le va vinde, potrivit art. 1.726, fara sa mai solicite instructiuni expeditorului.
(3) La sfarsitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului pentru primirea instructiunilor expeditorului, obligatiile transportatorului sunt cele de la depozitul gratuit, cu obligatia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare si depozitare a bunurilor."
137. Articolul 2.033 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.033: Publicitatea revocarii procurii autentice notariale
(1) Daca procura a fost data in forma autentica notariala, in vederea informarii tertilor, notarul public caruia i se solicita sa autentifice revocarea unei asemenea procuri este obligat sa transmita, de indata, revocarea catre Registrul national notarial, tinut in format electronic, potrivit legii.
(2) Notarul public care autentifica actul pentru incheierea caruia a fost data procura are obligatia sa verifice la Registrul national notarial daca acea procura a fost revocata.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si in cazul autentificarilor realizate de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei."
138. La articolul 2.057, alineatele (3) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(3) In cazul prevazut la alin. (2), consignantul va da consignatarului un termen rezonabil de preaviz pentru pregatirea predarii bunurilor.
(4) In cazul deschiderii procedurii insolventei in privinta consignantului, bunurile intra in averea acestuia, iar in cazul deschiderii procedurii insolventei in privinta consignatarului, bunurile nu intra in averea acestuia si vor fi restituite imediat consignantului."
139. La articolul 2.058, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Contractul de consignatie este prezumat cu titlu oneros, iar remuneratia la care are dreptul consignatarul se stabileste prin contract sau, in lipsa, ca diferenta dintre pretul de vanzare stabilit de consignant si pretul efectiv al vanzarii."
140. La articolul 2.097, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In lipsa conventiei partilor sau a unor prevederi legale speciale, intermediarul are dreptul la o remuneratie in conformitate cu practicile anterioare statornicite intre parti sau cu uzantele existente intre profesionisti pentru astfel de contracte."
141. La articolul 2.115, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) In cazul in care nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricand bunul, dar poate fi obligat la plata de despagubiri, daca restituirea este intempestiva sau are loc inoportun."
142. La articolul 2.116, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Daca nu s-a convenit altfel, restituirea bunului primit trebuie sa se faca la locul unde acesta trebuia pastrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt in sarcina deponentului. Totusi, atunci cand depozitarul, fara sa se fi aflat in ipoteza avuta in vedere la art. 2.111, a schimbat unilateral locul pastrarii bunului, deponentul poate cere depozitarului fie sa aduca bunul in acel loc in vederea restituirii, fie sa suporte diferenta dintre cheltuielile prilejuite de restituire si acelea care s-ar fi facut in lipsa acestei schimbari."
143. La articolul 2.119, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Cand exista mai multi deponenti, iar obligatia este indivizibila sau solidara intre acestia, depozitarul este liberat prin restituirea bunului oricaruia dintre ei, daca nu s-a stabilit altfel prin contractul de depozit."
144. La articolul 2.120, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Daca depozitarul descopera ca bunul depozitat fusese furat ori pierdut, precum si pe adevaratul proprietar al bunului, el trebuie sa il informeze pe acesta din urma despre depozitul ce i s-a facut si sa il someze sa isi exercite drepturile intr-un termen determinat si indestulator, fara incalcarea dispozitiilor penale aplicabile. Numai dupa expirarea acelui termen depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului catre deponent. In aceasta perioada, depozitarul este indreptatit sa primeasca aceeasi remuneratie ca si in cursul depozitului. Chiar si atunci cand contractul de depozit fusese incheiat cu titlu gratuit, deponentul datoreaza, pentru aceasta perioada, remuneratie, al carei cuantum se stabileste potrivit art. 2.106 alin. (2)."
145. La articolul 2.126 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
"(2) Depozitarul raspunde, in caz de pieire a lucrului, conform regulilor aplicabile depozitului neremunerat."
146. Articolul 2.137 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.137: Localuri asimilate hotelurilor
Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica in mod corespunzator si bunurilor aduse in sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit si altele asemanatoare."
147. La articolul 2.155, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Daca termenul nu este convenit si fie contractul nu prevede intrebuintarea pentru care s-a imprumutat bunul, fie intrebuintarea are un caracter permanent, comodatarul este obligat sa inapoieze bunul la cererea comodantului."
148. La articolul 2.156, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Restituirea anticipata"
149. La articolul 2.157, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Daca nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai in cazul in care nu se prevede intrebuintarea pentru care s-a imprumutat bunul ori intrebuintarea prevazuta are un caracter permanent."
150. Articolul 2.158 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.158: Notiunea. Capacitatea
(1) Imprumutul de consumatie este contractul prin care imprumutatorul remite imprumutatului o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, iar imprumutatul se obliga sa restituie, dupa o anumita perioada de timp, aceeasi suma de bani sau cantitate de bunuri de aceeasi natura si calitate.
(2) Atunci cand o persoana acorda un imprumut fara a o face cu titlu profesional, nu ii sunt aplicabile dispozitiile legale privind institutiile de credit si institutiile financiare nebancare."
151. La articolul 2.180, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Extrasul sau raportul de cont trimis de un curentist celuilalt se prezuma aprobat, daca nu este contestat de acesta din urma in termenul prevazut in contract sau, in lipsa unui termen, intr-un termen rezonabil dupa practicile dintre parti sau potrivit uzantelor locului. In lipsa unor astfel de practici sau uzante, se va tine seama de natura operatiunilor si situatia partilor."
152. Articolul 2.181 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.181: Executarea si poprirea
(1) Numai soldul creditor rezultat la incheierea contului curent poate fi supus executarii sau popririi pornite contra unuia dintre curentisti.
(2) Creditorii oricaruia dintre curentisti pot solicita instantei sa dispuna, pe cale de ordonanta presedintiala, incheierea inainte de termen a contului curent, pentru executarea sau poprirea soldului rezultat in favoarea curentistului debitor."
153. La articolul 2.183, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul contractului incheiat pe durata nedeterminata, fiecare parte poate declara incetarea acestuia la incheierea contului, instiintand-o pe cealalta parte cu 15 zile inainte. Daca partile nu au convenit altfel, contractul de cont curent pe durata nedeterminata se considera ca are ca termen intermediar de incheiere a contului ultima zi a fiecarei luni."
154. Articolul 2.246 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.246: Constituirea pe durata vietii unui tert deja decedat
Este lovit de nulitate absoluta contractul care stipuleaza o renta constituita pe durata vietii unui tert care era decedat in ziua incheierii contractului."
155. La articolul 2.247, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Constituirea pe durata vietii unei persoane afectate de o boala letala"
156. La articolul 2.251, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Credirentierul are dreptul la rezolutiune pentru neexecutarea fara justificare a obligatiei de plata a rentei de catre debirentier."
157. La articolul 2.256, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Dispozitiile art. 2.243-2.247, 2.249, art. 2.251 alin. (1) si art. 2.252 se aplica in mod corespunzator si contractului de intretinere."
158. La articolul 2.263, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In cazul prevazut la alin. (2), precum si atunci cand se intemeiaza pe neexecutarea fara justificare a obligatiei de intretinere, rezolutiunea nu poate fi pronuntata decat de instanta, dispozitiile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauza contrara este considerata nescrisa."
159. La articolul 2.164, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Daca nu este posibil sa se restituie bunuri de aceeasi natura, calitate si in aceeasi cantitate, imprumutatul este obligat sa plateasca valoarea lor la data si locul unde restituirea trebuia sa fie facuta."
160. Articolul 2.165 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.165: Titlul executoriu
Dispozitiile art. 2.157 alin. (1) se aplica in mod corespunzator si imprumutului de consumatie."
161. Articolul 2.193 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.193: Notiunea
Facilitatea de credit este contractul prin care o institutie de credit, o institutie financiara nebancara sau orice alta entitate autorizata prin lege speciala, denumita finantator, se obliga sa tina la dispozitia clientului o suma de bani pentru o perioada de timp determinata sau nedeterminata."
162. La articolul 2.195, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) In lipsa unei clauze contrare, finantatorul nu poate sa denunte contractul inainte de implinirea termenului decat pentru motive temeinice, daca acestea privesc beneficiarul facilitatii de credit.
(2) Denuntarea unilaterala stinge de indata dreptul clientului de a utiliza creditul, iar finantatorul trebuie sa acorde un termen de cel putin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate si a accesoriilor acestora."
163. Articolul 2.196 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.196: Obligatia prestatorului
In executarea contractului de inchiriere a casetei de valori, institutia de credit sau o alta entitate care presteaza in conditiile legii astfel de servicii, denumita prestator, raspunde fata de client pentru asigurarea unei incaperi adecvate si sigure, precum si pentru integritatea casetei."
164. La articolul 2.197, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In caz de deces al clientului sau al unuia dintre clientii care foloseau aceeasi caseta, prestatorul, odata ce a fost instiintat, nu poate sa consimta la deschiderea casetei decat cu acordul tuturor celor indreptatiti sau, in lipsa, in conditiile stabilite de instanta de judecata."
165. La articolul 2.198, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) La implinirea termenului prevazut in contract, dupa expirarea unei perioade de 3 luni de la notificarea adresata clientului, prestatorul poate cere instantei de judecata, pe cale de ordonanta presedintiala, autorizarea de a deschide caseta de valori. Notificarea clientului se poate face prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunostinta institutiei de credit.
........................................................
(3) Instanta de judecata poate, de asemenea, sa dispuna masuri de conservare a obiectelor descoperite, precum si vanzarea acestora in masura necesara acoperirii chiriei si cheltuielilor efectuate de prestator, precum si, daca este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia."
166. Articolul 2.212 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.212: Cesiunea asigurarii
(1) Asiguratorul poate cesiona contractul de asigurare numai cu acordul scris al asiguratului.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile cesiunilor de portofolii intre asiguratori, in conditiile reglementarilor speciale."
167. La articolul 2.273, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Tranzactia poate fi afectata de aceleasi cauze de nulitate ca orice alt contract."
168. Articolul 2.274 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.274: Tranzactia asupra unui act nul
(1) Este nula tranzactia incheiata pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absoluta, in afara de cazul in care partile au tranzactionat expres asupra nulitatii.
(2) In cazul in care tranzactia s-a incheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea tranzactiei poate fi ceruta doar de partea care la data incheierii tranzactiei nu cunostea cauza de anulabilitate."
169. La articolul 2.281, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Fideiusiunea obligatorie"
170. La articolul 2.290, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Fideiusorul datoreaza cheltuielile de judecata si de executare silita avansate de creditor in cadrul procedurilor indreptate impotriva debitorului principal numai in cazul in care creditorul l-a instiintat din timp."
171. Articolul 2.292 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.292: Fideiusiunea asimilata
In cazul in care o parte se angajeaza fata de o alta parte sa acorde un imprumut unui tert, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligatiei de restituire a imprumutului."
172. La articolul 2.321, alineatele (1), (3) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Scrisoarea de garantie este angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat.
........................................................
(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului exceptiile intemeiate pe raportul obligational preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garantie si nu poate fi tinut sa plateasca in caz de abuz sau de frauda vadita.
(4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres impotriva ordonatorului scrisorii de garantie."
173. La articolul 2.322, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio aparare sau exceptie derivand din raportul obligational dintre creditor si debitor."
174. La articolul 2.339, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Creantele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile sunt urmatoarele:
a) creanta vanzatorului neplatit pentru pretul bunului mobil vandut unei persoane fizice este privilegiata cu privire la bunul vandut, cu exceptia cazului in care cumparatorul dobandeste bunul pentru serviciul sau exploatarea unei intreprinderi;
b) creanta celui care exercita un drept de retentie este privilegiata cu privire la bunul asupra caruia se exercita dreptul de retentie, atat timp cat acest drept subzista."
175. Articolul 2.341 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.341: Stramutarea privilegiului vanzatorului
Atunci cand cumparatorul vinde la randul sau bunul, privilegiul mentionat la art. 2.339 alin. (1) lit. a) se exercita asupra bunului revandut, chiar daca pretul celei de-a doua vanzari este inca neplatit de cel de-al doilea cumparator, cu preferinta fata de privilegiul de care s-ar bucura primul cumparator."
176. La articolul 2.342 alineatul (1), punctul 3 se abroga.
177. Articolul 2.351 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.351: Bunurile inalienabile sau insesizabile
(1) Bunurile inalienabile sau insesizabile nu pot fi ipotecate.
(2) Ipotecarea bunurilor inalienabile sau insesizabile va fi valabila ca ipoteca asupra unui bun viitor, in situatiile in care bunul in cauza este afectat de o inalienabilitate sau insesizabilitate conventionala."
178. La articolul 2.360, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Dreptul de urmarire al creditorului ipotecar"
179. La articolul 2.378, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Contractul de ipoteca se incheie in forma autentica de catre notarul public, sub sanctiunea nulitatii absolute."
180. Articolul 2.383 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.383: Extinderea ipotecii asupra fructelor imobilului
(1) Ipoteca se extinde asupra fructelor naturale si industriale ale imobilului ipotecat produse dupa notarea inceperii urmaririi silite sau, dupa caz, dupa notarea deschiderii procedurii insolventei.
(2) Dreptul de ipoteca se extinde de la aceeasi data si asupra chiriilor si arenzilor imobilului dat in locatiune. Acest drept este opozabil locatarilor numai din momentul comunicarii notarii inceperii urmaririi silite, respectiv al comunicarii notarii deschiderii procedurii insolventei, in afara de cazul in care acestea au fost cunoscute pe alta cale.
(3) Actele incheiate de proprietar cu privire la veniturile neajunse la scadenta sau urmarirea acestora de alti creditori nu sunt opozabile creditorului ipotecar dupa notarea inceperii urmaririi silite, cu exceptia cazului in care aceste acte au fost notate in cartea funciara inainte de notarea inceperii urmaririi silite."
181. La articolul 2.384, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Actele de dispozitie asupra imobilului ipotecat sunt valabile chiar daca cel care a dobandit bunul cunoaste stipulatia din contractul de ipoteca ce interzice asemenea acte sau declara ca incheierea lor este echivalenta cu neindeplinirea obligatiei."
182. La articolul 2.385, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Antihreza"
183. La articolul 2.386, punctele 1 si 4 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"1. vanzatorul, asupra bunului imobil vandut, pentru pretul datorat; aceasta dispozitie se aplica si in cazul schimbului cu sulta sau al darii in plata cu sulta in folosul celui care instraineaza, pentru plata sultei datorate;
........................................................
4. cel care a instrainat un imobil in schimbul intretinerii, asupra imobilului instrainat, pentru plata rentei in bani corespunzatoare intretinerii neexecutate; dreptul de proprietate al debitorului intretinerii nu se va inscrie in cartea funciara decat odata cu aceasta ipoteca, dispozitiile art. 2.249 aplicandu-se in mod corespunzator;"
184. Articolul 2.387 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.387: Constituirea si eficacitatea ipotecii
Ipoteca mobiliara se constituie prin incheierea contractului de ipoteca, insa ea produce efecte de la data la care obligatia garantata la nastere, iar constituitorul dobandeste drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate."
185. La articolul 2.391, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Descrierea se poate face prin intocmirea unei liste a bunurilor mobile ipotecate, prin determinarea categoriei din care acestea fac parte, prin indicarea cantitatii, prin stabilirea unei formule de determinare si prin orice alta modalitate care permite in mod rezonabil identificarea bunului mobil ipotecat."
186. Articolul 2.392 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.392: Extinderea ipotecii asupra produselor
(1) Ipoteca se extinde asupra fructelor si productelor bunului mobil ipotecat, precum si asupra tuturor bunurilor primite de constituitor in urma unui act de administrare ori de dispozitie incheiat cu privire la bunul mobil ipotecat.
(2) Se considera, de asemenea, a fi un produs al bunului mobil ipotecat orice bun care il inlocuieste sau in care trece valoarea acestuia."
187. Articolul 2.398 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.398: Obiectul ipotecii
Ipoteca poate sa aiba ca obiect fie una sau mai multe creante, fie o universalitate de creante."
188. La articolul 2.400, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Notificarea debitorului creantei ipotecate"
189. Articolul 2.404 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.404: Drepturile creditorului ipotecar
Creditorul ipotecar poate percepe, la scadenta creantei ipotecate, capitalul, dobanzile si celelalte sume pe care aceasta le produce si elibereaza debitorului creantei afectate de ipoteca chitanta pentru sumele primite. 6 copie de pe aceasta chitanta va fi trimisa constituitorului ipotecii."
190. Articolul 2.407 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.407: Urmarirea sumelor neplatite
Creditorul ipotecar nu este tinut el insusi sa recupereze in justitie sumele neplatite de debitorul creantei ipotecate. El este insa dator sa il informeze de indata pe cel care a constituit ipoteca cu privire la orice nereguli la plata sumelor datorate de catre debitorul creantei ipotecate."
191. La articolul 2.409, alineatul (4) se abroga.
192. La articolul 2.410, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Publicitatea ipotecii asupra conturilor deschise la o institutie de credit se realizeaza prin inscrierea ipotecii la arhiva sau poate fi satisfacuta prin controlul asupra contului."
193. La articolul 2.413, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Inregistrarea operatiunilor privind ipotecile mobiliare, a operatiunilor asimilate acestora, precum si a altor drepturi prevazute de lege se efectueaza numai in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, daca prin lege nu se prevede altfel."
194. Articolul 2.420 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.420: Concursul ipotecilor mobiliare
(1) Rangul ipotecilor perfecte se determina potrivit ordinii inscrierii sau perfectarii ipotecilor, cu exceptiile prevazute de lege.
(2) Ipoteca perfecta este intotdeauna preferata ipotecilor care nu au fost perfectate."
195. Articolul 2.422 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.422: Concursul ipotecilor mobiliare cu ipotecile imobiliare
Atunci cand acelasi bun este grevat atat de ipoteci mobiliare, cat si de ipoteci imobiliare, sunt preferati creditorii a caror ipoteca a fost anterior facuta publica in registrele de publicitate aferente. Cu toate acestea, ipoteca imobiliara inscrisa in aceeasi zi cu o ipoteca mobiliara va fi preferata acesteia din urma."
196. Articolul 2.423 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.423: Concursul dintre ipotecile inscrise si gaj
Creditorul a carui ipoteca este inscrisa in arhiva este preferat creditorului gajist, chiar daca acesta a obtinut detentia bunului ipotecat anterior inscrierii ipotecii."
197. La articolul 2.427, denumirea marginala si alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.427: Cesiunea ipotecii. Schimbarea rangului
(1) Creditorul ipotecar poate ceda unui creditor chirografar ipoteca creantei sale ipotecare. De asemenea, creditorii ipotecari pot conveni schimbarea rangului ipotecilor lor, sub conditia notarii in registrul de publicitate respectiv.
........................................................
(3) In toate cazurile, cesiunea rangului se face in limita creantei ipotecare al carei rang a fost cedat, iar schimbul rangului se face in limita creantei ipotecare care are rangul preferat."
198. Articolul 2.431 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.431: Titlurile executorii
Contractele de ipoteca valabil incheiate sunt, in conditiile legii, titluri executorii."
199. La articolul 2.440, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Atunci cand contractul de ipoteca mobiliara o permite in mod expres, creditorul poate prelua bunul mobil, precum si titlurile si inscrisurile care constata dreptul de proprietate al constituitorului asupra bunului, prin mijloace proprii, dupa o prealabila notificare prin intermediul executorului judecatoresc."
200. La articolul 2.442, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) La solicitarea executorului judecatoresc, agentii fortei publice sunt obligati sa acorde tot sprijinul pentru preluarea bunului."
201. La articolul 2.443, denumirea marginala si alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.443: Obligatiile executorului judecatoresc
(1) In termen de 48 de ore de la primirea cererii, executorul judecatoresc se deplaseaza la locul unde se afla bunul ipotecat, il ridica si il preda de indata creditorului.
(2) Executorul judecatoresc intocmeste un proces-verbal, in doua exemplare, dintre care unul se pastreaza la dosarul de executare, iar celalalt se comunica debitorului in conditiile Codului de procedura civila."
202. La articolul 2.443, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) In cazul in care este necesar sa se recurga la constrangere, executorul judecatoresc este obligat sa revina in cursul aceleiasi zile, insotit de agenti ai fortei publice, pentru a prelua bunul afectat garantiei. Nu este necesara prezentarea unei hotarari judecatoresti sau a altui act provenind de la autoritatile administrative."
203. La articolul 2.445, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Creditorul ipotecar poate cere instantei de executare incuviintarea executarii ipotecii mobiliare prin vanzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de incuviintare se vor depune documente care atesta existenta creantei ipotecare si a ipotecii mobiliare, impreuna cu dovada perfectarii ipotecii. Instanta va analiza existenta creantei si a ipotecii legal perfectate si va incuviinta vanzarea, cu citarea partilor interesate."
204. La articolul 2.445, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
"(11) Creditorul ipotecar poate vinde bunurile mobile ipotecate in starea in care se gasesc sau dupa luarea unor masuri comercial rezonabile pentru valorificarea acestora."
205. La articolul 2.445, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Creditorul poate vinde bunurile mobile ipotecate prin licitatie publica ori prin negociere directa, prin unul sau mai multe contracte, in bloc ori separat, in orice moment sau loc, in conditii comerciale rezonabile."
206. La articolul 2.446 alineatul (1), dupa litera c) se introduce o noua litera, litera d), cu urmatorul cuprins:
"d) in conformitate cu regulile stabilite prin contractul de ipoteca, atunci cand nu exista o piata organizata pentru bunul ipotecat sau daca nu exista practici comerciale standardizate."
207. La articolul 2.451, litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"e) data, ora si locul la care va avea loc licitatia publica, precum si pretul de pornire a licitatiei ori, dupa caz, data si ora cu incepere de la care creditorul va dispune de bun."
208. La articolul 2.452, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Opozitia suspenda de drept procedura de vanzare pana la solutionarea definitiva a cauzei. Creditorul ipotecar care nu a preluat inca bunul va putea sa o faca si pe perioada judecarii opozitiei."
209. La titlul XI capitolul IV sectiunea a 2-a, denumirea punctului III se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"III. Preluarea bunului ipotecat in contul creantei"
210. La articolul 2.460, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Preluarea bunului ipotecat in contul creantei"
211. La articolul 2.460, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Consimtamantul constituitorului la preluarea bunului de catre creditor in contul creantei trebuie sa fie exprimat in scris si sa fie ulterior neexecutarii."
212. Articolul 2.461 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.461: Notificarea ofertei de preluare in contul creantei
Creditorul care doreste sa preia bunul ipotecat pentru stingerea creantei sale va inscrie in arhiva un aviz de preluare in contul creantei si va notifica aceasta oferta persoanelor prevazute la art. 2.450."
213. La articolul 2.462, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.462: Opunerea la preluarea in contul creantei
(1) Opunerea la preluarea bunului in contul creantei facuta de persoanele prevazute la art. 2.450 produce efecte numai daca este comunicata creditorului in termen de 15 zile de la notificare."
214. Articolul 2.463 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.463: Efectele preluarii in contul creantei
(1) Preluarea bunului de catre creditor in contul creantei:
a) stinge creanta ipotecara;
b) transfera creditorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului;
c) stinge toate ipotecile si privilegiile de rang inferior.
(2) Contractul de ipoteca impreuna cu notificarea de preluare in contul creantei tin loc de titlu de proprietate."
215. La articolul 2.474, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) El este, de asemenea, obligat sa restituie bunurile si sa plateasca persoanei impotriva careia a pornit urmarirea o treime din valoarea acestor bunuri."
216. La articolul 2.475, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Creditorul este, de asemenea, dator sa plateasca persoanei impotriva careia a pornit urmarirea o treime din valoarea bunurilor supuse urmaririi la momentul vanzarii."
217. La articolul 2.476, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Pentru a stabili valoarea bunului in cazul prevazut la art. 2.475 alin. (3), creditorul si constituitorul vor desemna cate un expert evaluator."
218. La articolul 2.477, denumirea marginala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Incalcarea regulilor privitoare la distribuirea pretului"
219. Articolul 2.480 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.480: Obiectul gajului
Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise in forma materializata."
220. La articolul 2.485, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Gajul exista numai atat timp cat creditorul detine bunul gajat sau, dupa caz, cat timp este valabila andosarea titlului la ordin."
221. Articolul 2.495 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.495: Notiunea
(1) Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
(2) Prin lege se pot stabili si alte situatii in care o persoana poate exercita un drept de retentie."
SECTIUNEA 3: Modificarea si completarea unor legi speciale
Art. 191. - Legea notarilor publici si activitatii notariale nr. 36/1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 58, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Partile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procura speciala autentica. In aceasta situatie, notarul este obligat sa verifice in Registrul national notarial daca acea procura a fost revocata, iar in cazul revocarii va respinge cererea de autentificare."
2. La articolul 58, dupa alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu urmatorul cuprins:
"In vederea aplicarii alin. 2, regulamentul va prevedea organizarea si modalitatile de intocmire si de consultare a Registrului national electronic al revocarilor procurilor autentice."
Art. 192. - Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolele 9-47 se abroga.
2. Articolul 691 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 691. - In Romania, asigurarile si reasigurarile sunt supuse dispozitiilor Codului civil si ale prezentei legi."
3. Articolul 692 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 692. - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor adopta norme obligatorii in aplicarea dispozitiilor Codului civil si ale prezentei legi."
Art. 193. - Alineatul (3) al articolului 20 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Contractul de transport in interes public se incheie intre transportator si beneficiar in conditiile Codului civil si se probeaza, pentru transportul de persoane, printr-un titlu de transport inmanat pasagerului, iar pentru transportul de marfuri, printr-un document specific de transport."
Art. 194. - Alineatul (7) al articolului 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe caile ferate romane si reorganizarea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(7) Contractul de transport se incheie si se executa in conformitate cu prevederile Codului civil, ale Regulamentului privind transportul pe caile ferate din Romania, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, republicata, ale acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte si ale actelor normative date in aplicarea acestora."
Art. 195. - Alineatul (1) al articolului 35 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001, cu modificarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35. - (1) Pentru contractele de inchiriere cu durata mai mare de un an, prevazute la art. 26, proprietarul poate cere majorarea chiriei, daca nu a renuntat la acest drept prin contractul de inchiriere."
Art. 196. - Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 3, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Ipoteca imobiliara constituita pentru garantarea creditului ipotecar pentru investitii imobiliare dureaza pana la rambursarea integrala a tuturor sumelor datorate in temeiul respectivului contract de credit ipotecar."
2. La articolul 31, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 31. - (1) Prevederile art. 2.380 din Codul civil nu se aplica ipotecilor imobiliare constituite pentru garantarea creditelor ipotecare pentru investitii imobiliare acordate in conditiile prezentei legi."
3. Articolul 4 se abroga.
4.Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 34. - Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata, cu modificarile ulterioare, ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificarile ulterioare, ale Codului penal, precum si ale Codului civil, in masura in care prezenta lege nu contine dispozitii contrare."
Art. 197. - Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 356/2002, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1. - Partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii atat pentru restituirea unui imprumut al unei sume de bani, cat si pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti.
Dobanda datorata de debitorul obligatiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara implinirii termenului scadentei obligatiei, este denumita dobanda remuneratorie.
Dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare.
Daca nu se precizeaza altfel, termenul de «dobanda» din prezenta ordonanta priveste atat dobanda remuneratorie, cat si dobanda penalizatoare.
Prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acest titlu, ci si alte prestatii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului."
2. La articolul 3, alineatul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei."
3. La articolul 3, alineatul 2 se abroga.
4. La articolul 3, alineatul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"In raporturile care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ in sensul prevazut la art. 3 alin. (3) din Codul civil, dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, diminuat cu 20%."
5. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4. - In raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci cand legea romana este aplicabila si cand s-a stipulat plata in moneda straina, dobanda legala este de 6% pe an."
6. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5. - In raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi, in sensul art. 3 alin. (3) din Codul civil, dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an.
Orice clauza prin care se incalca dispozitiile alin. 1 este nula de drept. In acest caz, creditorul este decazut din dreptul de a pretinde dobanda legala.
Valabilitatea nivelului dobanzii conventionale se determina prin raportare la dobanda legala in vigoare la data stipularii."
7. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6. - Dobanda trebuie sa fie stabilita prin act scris. In lipsa acestuia, se datoreaza numai dobanda legala."
8. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7. - Plata anticipata a dobanzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobanda astfel incasata nu este supusa restituirii, indiferent de variatiile ulterioare."
9. Articolul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8. - Dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei imprumutate.
Cu toate acestea, dobanzile remuneratorii se pot capitaliza si pot produce dobanzi.
Dispozitiile alin. 1 si 2 nu se aplica contractului de cont curent si atunci cand prin lege s-ar dispune altfel."
10. Articolul 9 se abroga.
11. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. - Dobanzile percepute sau platite de Banca Nationala a Romaniei, de institutiile de credit, de institutiile financiare nebancare si de Ministerul Finantelor Publice, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice."
12. Dupa articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 101, cu urmatorul cuprins:
"Art. 101. - Dispozitiile art. 1.535 si 1.538-1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobanzii penalizatoare."
Art. 198. - Litera c) a alineatului (2) al articolului 48 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"c) castigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate intr-o activitate independenta, exclusiv contravaloarea bunurilor ramase dupa incetarea definitiva a activitatii;"
Art. 199. - Articolul 533 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 102/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 533. - Executarea transportului rutier public si a activitatilor conexe acestuia se realizeaza pe baza de contract de transport."
Art. 200. - Alineatul (2) al articolului 5 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garantie financiara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 222/2004, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Contractelor de garantie financiara si garantiilor financiare prevazute de prezenta ordonanta nu le sunt aplicabile dispozitiile referitoare la ipotecile mobiliare cuprinse in Codul civil."
CAPITOLUL VIII: Dispozitii cu privire la cartea a VI-a "Despre prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor" a Codului civil
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a VI-a "Despre prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor" a Codului civil
Art. 201. - Prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
Art. 202. - Dispozitiile art. 2.515 din Codul civil nu valideaza conventiile avand ca obiect modificarea regimului legal al prescriptiei incheiate anterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 203. - Dispozitiile art. 2.532 pct. 6 si 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescriptiei se aplica si in cazul prescriptiilor incepute inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, daca imprejurarile care atrag suspendarea s-au produs dupa aceasta din urma data.
Art. 204. - Dispozitiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplica si in cazul cererii de chemare in judecata sau de arbitrare introduse dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Art. 205. - Dispozitiile art. 2.548 alin. (1) si (2) din Codul civil se aplica numai termenelor de decadere care au inceput sa curga dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
SECTIUNEA 2: Dispozitii de modificare si completare a cartii a VI-a "Despre prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor" a Codului civil
Art. 206. - Cartea a VI-a "Despre prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor" a Codului civil se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Denumirea cartii a VI-a se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"CARTEA a VI-a
Despre prescriptia extinctiva, decadere si calculul termenelor"
2. Articolul 2.506 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.506: Efectele prescriptiei implinite
(1) Prescriptia nu opereaza de plin drept.
(2) Dupa implinirea termenului de prescriptie, cel obligat poate sa refuze executarea prestatiei.
(3) Cel care a executat de bunavoie obligatia dupa ce termenul de prescriptie s-a implinit nu are dreptul sa ceara restituirea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit.
(4) Recunoasterea dreptului, facuta printr-un act scris, precum si constituirea de garantii in folosul titularului dreptului a carui actiune este prescriptibila sunt valabile, chiar daca cel care le-a facut nu stia ca termenul de prescriptie era implinit. In aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renuntarea la prescriptie."
3. Articolul 2.513 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.513: Momentul pana la care se poate invoca prescriptia
Prescriptia poate fi opusa numai in prima instanta, prin intampinare, sau, in lipsa invocarii, cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate."
4. La articolul 2.515, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(4) Termenele de prescriptie pot fi reduse sau marite, prin acordul expres al partilor, fara insa ca noua durata a acestora sa fie mai mica de un an si nici mai mare de 10 ani, cu exceptia termenelor de prescriptie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite pana la 20 de ani."
5. La articolul 2.519, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
"(2) De asemenea, se prescrie in termen de 2 ani dreptul la actiune privitor la plata remuneratiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate in baza contractului de intermediere."
6. La articolul 2.520, punctele 1 si 6 ale alineatului (1) si alineatul (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"1. profesionistilor din alimentatia publica sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le presteaza;
........................................................
6. avocatilor, impotriva clientilor, pentru plata onorariilor si cheltuielilor. Termenul de prescriptie se va calcula din ziua ramanerii definitive a hotararii sau din aceea a impacarii partilor ori a revocarii mandatului. In cazul afacerilor neterminate, termenul de prescriptie este de 3 ani de la data ultimei prestatii efectuate;
........................................................
(2) In toate cazurile, continuarea lectiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrarilor nu intrerupe prescriptia pentru sumele scadente."
7. Articolul 2.525 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.525: Dreptul la actiunea in restituirea prestatiilor
Prescriptia dreptului la actiune in restituirea prestatiilor facute in temeiul unui act anulabil ori desfiintat pentru rezolutiune sau alta cauza de ineficacitate incepe sa curga de la data ramanerii definitiva a hotararii prin care s-a desfiintat actul ori, dupa caz, de la data la care declaratia de rezolutiune sau reziliere a devenit irevocabila."
8. Articolul 2.526 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.526: Dreptul la actiunea in executarea prestatiilor succesive
Cand este vorba de prestatii succesive, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data la care fiecare prestatie devine exigibila, iar daca prestatiile alcatuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestatie devine exigibila."
9. La articolul 2.532, punctul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"7. in cazul in care cel indreptatit la actiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, sa foloseasca o anumita procedura prealabila, cum sunt reclamatia administrativa, incercarea de impacare sau altele asemenea, cat timp nu a cunoscut si nici nu trebuia sa cunoasca rezultatul acelei proceduri, insa nu mai mult de 3 luni de la declansarea procedurii, daca prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;"
10. La articolul 2.537, punctele 2 si 3 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"2. prin introducerea unei cereri de chemare in judecata sau de arbitrare, prin inscrierea creantei la masa credala in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererii de interventie in cadrul urmaririi silite pornite de alti creditori ori prin invocarea, pe cale de exceptie, a dreptului a carui actiune se prescrie;
3. prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti; in cazul in care despagubirile se acorda, potrivit legii, din oficiu, inceperea urmaririi penale intrerupe cursul prescriptiei, chiar daca nu a avut loc constituirea ca parte civila;"
11. La articolul 2.539, denumirea marginala si alineatul (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Cererea de chemare in judecata sau de arbitrare
........................................................
(3) Prescriptia nu este intrerupta nici daca hotararea judecatoreasca sau arbitrala si-a pierdut puterea executorie prin implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita. In acest caz insa, daca dreptul de a obtine obligarea paratului este imprescriptibil sau nu s-a prescris inca, se va putea face o noua cerere de chemare in judecata ori de arbitrare, fara a se putea opune exceptia autoritatii de lucru judecat."
12. La articolul 2.539, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Dispozitiile prezentului articol se aplica, in mod corespunzator, si atunci cand prescriptia a fost intrerupta prin invocarea, pe cale de exceptie, a dreptului a carui actiune se prescrie."
13. La articolul 2.541, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(6) In cazul in care prescriptia a fost intrerupta potrivit art. 2.537 pct. 3, intreruperea opereaza pana la comunicarea ordonantei de clasare, a ordonantei de suspendare a urmaririi penale ori a hotararii de suspendare a judecatii sau pana la pronuntarea hotararii definitive a instantei penale. Daca repararea pagubei se acorda, potrivit legii, din oficiu, intreruperea opereaza pana la data cand cel impotriva caruia a inceput sa curga prescriptia a cunoscut sau trebuia sa cunoasca hotararea definitiva a instantei penale prin care ar fi trebuit sa se stabileasca despagubirea."
14. Articolul 2.547 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.547: Aplicarea regulilor de la prescriptie
Daca din lege sau din conventia partilor nu rezulta in mod neindoielnic ca un anumit termen este de decadere, sunt aplicabile regulile de la prescriptie."
CAPITOLUL IX: Dispozitii cu privire la cartea a VII-a "Dispozitii de drept international privat" a Codului civil si cu privire la unele legi
SECTIUNEA 1: Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a VII-a "Dispozitii de drept international privat" a Codului civil
Art. 207. - (1) Dispozitiile cartii a VII-a "Dispozitii de drept international privat" a Codului civil se aplica numai in cauzele deduse instantei judecatoresti sau autoritatii competente dupa data intrarii in vigoare a Codului civil, avand ca obiect raporturi juridice cu elemente de extraneitate, indiferent de data si locul incheierii actelor ori producerii sau savarsirii faptelor generatoare ale respectivelor raporturi juridice.
(2) In cazul raporturilor de drept international privat stabilite anterior intrarii in vigoare a Codului civil, competenta legii determinate potrivit alin. (1) poate fi inlaturata daca aplicarea sa conduce la consecinte vadit injuste.
(3) In cauzele privind raporturi cu elemente de extraneitate aflate pe rolul instantelor judecatoresti sau al autoritatilor competente, legea aplicabila se determina conform normelor de drept international privat aplicabile pana la data intrarii in vigoare a Codului civil.
(4) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator ori de cate ori ar interveni o modificare a regulilor de drept international privat stabilite in cartea a VII-a a Codului civil.
Art. 208. - (1) Cand dreptul substantial aplicabil unor raporturi cu elemente de extraneitate, desemnat de parti sau, dupa caz, de autorul actului unilateral, conform dispozitiilor cartii a VII-a a Codului civil, a cunoscut modificari pana la data aplicarii sale, se aplica normele pertinente ale acestuia in vigoare la data desemnarii, in lipsa de prevederi contrare in cartea a VII-a a Codului civil.
(2) Daca in dreptul strain stabilit conform regulilor cartii a VII-a a Codului civil ca fiind dreptul aplicabil in cauza a avut loc o tranzitie legislativa, normele de drept substantial aplicabile in cauza se determina potrivit regulilor de drept tranzitoriu prevazute in acest sistem de drept.
(3) In cazurile de acceptare a retrimiterii, in conditiile prevazute la art. 2.559 din Codul civil, regula de drept international privat straina este luata in considerare in forma si continutul existente la momentul identificarii dreptului strain aplicabil.
Art. 209. - Dispozitiile art. 34 si 35 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, cu completarile ulterioare, sunt aplicabile pana la data inceperii aplicarii Regulamentului (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor si cooperarea in materie de obligatii de intretinere, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 7 din 10 ianuarie 2009, respectiv a inceperii aplicarii in Uniunea Europeana a Protocolului de la Haga din 2007 privind legea aplicabila obligatiilor alimentare.
SECTIUNEA 2: Dispozitii de modificare a cartii a VII-a "Dispozitii de drept international privat" a Codului civil
Art. 210. - Cartea a VII-a "Dispozitii de drept international privat" a Codului civil se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2.559, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"(1) Legea straina cuprinde dispozitiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu exceptia unor dispozitii contrare."
2. Articolul 2.570 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.570: Determinarea si proba resedintei obisnuite
(1) In sensul prezentei carti, resedinta obisnuita a persoanei fizice este in statul in care persoana isi are locuinta principala, chiar daca nu a indeplinit formalitatile legale de inregistrare. Resedinta obisnuita a unei persoane fizice actionand in exercitiul activitatii sale profesionale este locul unde aceasta persoana are stabilimentul sau principal.
(2) Pentru determinarea locuintei principale vor fi avute in vedere acele circumstante personale si profesionale care indica legaturi durabile cu statul respectiv sau intentia de a stabili asemenea legaturi.
(3) Resedinta obisnuita a persoanei juridice este in statul in care aceasta isi are stabilimentul principal.
(4) Stabilimentul principal al unei persoane juridice este locul unde aceasta si-a stabilit administratia centrala.
(5) Dovada resedintei obisnuite se poate face cu orice mijloace de proba."
3. Articolul 2.575 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.575: Dobandirea majoratului
Schimbarea legii nationale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobandit potrivit legii aplicabile la momentul dobandirii."
4. La articolul 2.578, alineatele (1) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"(1) Masurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplina de exercitiu sunt supuse legii statului unde aceasta isi are resedinta obisnuita la data instituirii tutelei sau la data luarii unei alte masuri de ocrotire.
........................................................
(3) Legea prevazuta la alin. (1) guverneaza si existenta, intinderea, modificarea si stingerea puterii de reprezentare incredintate de persoana cu capacitate deplina de exercitiu, pentru situatia in care nu se va putea ingriji de interesele sale. Aceasta poate insa alege una dintre urmatoarele legi:
a) legea nationala;
b) legea unei resedinte obisnuite anterioare;
c) legea statului unde sunt situate bunurile, in ceea ce priveste masurile de ocrotire cu privire la bunuri."
5. La articolul 2.579, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"(1) Persoana care, potrivit legii nationale, este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa nu poate sa opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care, de buna-credinta la momentul incheierii actului si conform legii locului unde actul a fost incheiat, a considerat-o ca fiind deplin capabila. Aceasta regula nu se aplica actelor juridice referitoare la familie, mostenire si la drepturi reale asupra imobilelor situate in alt stat decat cel al locului incheierii actului."
6. La articolul 2.585, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Efectele promisiunii de casatorie, precum si consecintele incalcarii ei sunt guvernate de una dintre urmatoarele legi, in ordine:
a) legea resedintei obisnuite comune a viitorilor soti la data promisiunii de casatorie;
b) legea nationala comuna a viitorilor soti, cand acestia nu au resedinta obisnuita in acelasi stat;
c) legea romana, in lipsa legii nationale comune."
7. La articolul 2.587, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Casatoria care se incheie in fata agentului diplomatic sau a functionarului consular al Romaniei in statul in care acesta este acreditat este supusa formalitatilor prevazute de legea romana."
8. La articolul 2.589, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Legea determinata potrivit alin. (1) se aplica atat efectelor personale, cat si efectelor patrimoniale ale casatoriei pe care aceasta lege le reglementeaza si de la care sotii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de acestia."
9. La articolul 2.591, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Conditiile de forma ale conventiei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevazute fie de legea aleasa pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului incheierii conventiei de alegere. In toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie sa fie expresa si constatata printr-un inscris semnat si datat de soti sau sa rezulte in mod neindoielnic din clauzele unei conventii matrimoniale. Cand legea romana este aplicabila, trebuie respectate exigentele de forma stabilite de aceasta pentru validitatea conventiei matrimoniale."
10. Articolul 2.592 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.592: Determinarea obiectiva a legii aplicabile regimului matrimonial
Daca sotii nu au ales legea aplicabila regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale casatoriei."
11. La articolul 2.600 alineatul (1), literele c) si d) vor avea urmatorul cuprins:
"c) in lipsa resedintei obisnuite a unuia din soti pe teritoriul statului unde acestia au avut ultima resedinta obisnuita comuna, legea cetateniei comune a sotilor la data introducerii cererii de divort;
d) in lipsa cetateniei comune a sotilor, legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul dintre ei a pastrat aceasta cetatenie la data introducerii cererii de divort;"
12. La articolul 2.601, partea introductiva va avea urmatorul cuprins:
"Actul intocmit in strainatate prin care se constata vointa unilaterala a barbatului de a desface casatoria, fara ca legea straina aplicabila sa recunoasca femeii un drept egal, nu poate fi recunoscut in Romania, cu exceptia situatiei cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:"
13. La articolul 2.605, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"(1) Filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii nationale a copilului de la data nasterii. Daca copilul are mai multe cetatenii, altele decat cea romana, se aplica legea cetateniei care ii este cea mai favorabila."
14. Articolul 2.608 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.608: Legea aplicabila efectelor adoptiei
Efectele adoptiei, precum si relatiile dintre adoptator si adoptat sunt guvernate de legea nationala a adoptatorului, iar in cazul in care ambii soti sunt adoptatori, se aplica legea care guverneaza efectele generale ale casatoriei. Aceeasi lege carmuieste si desfacerea adoptiei."
15. Articolul 2.627 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.627: Aplicarea legii locului unde se afla bunul
Conditiile de validitate, publicitatea si efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii locului unde se afla bunul la data incheierii contractului de ipoteca mobiliara."
16. La articolul 2.634, alineatele (2) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Existenta si validitatea consimtamantului exprimat prin declaratia de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a carmui mostenirea.
(3) Declaratia de alegere a legii aplicabile trebuie sa indeplineasca, in ceea ce priveste forma, conditiile unei dispozitii pentru cauza de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de catre testator a unei asemenea desemnari a legii aplicabile trebuie sa indeplineasca, in ceea ce priveste forma, conditiile de modificare sau de revocare a unei dispozitii pentru cauza de moarte."
17. Articolul 2.636 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.636: Domeniul de aplicare a legii mostenirii. Succesiunea vacanta
(1) Legea aplicabila mostenirii stabileste indeosebi:
a) momentul si locul deschiderii mostenirii;
b) persoanele cu vocatie de a mosteni;
c) calitatile cerute pentru a mosteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct;
e) conditiile si efectele optiunii succesorale;
f) intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;
g) conditiile de fond ale testamentului, modificarea si revocarea unei dispozitii testamentare, precum si incapacitatile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;
h) partajul succesoral.
(2) In cazul in care, conform legii aplicabile mostenirii, succesiunea este vacanta, bunurile situate sau, dupa caz, aflate pe teritoriul Romaniei sunt preluate de statul roman in temeiul dispozitiilor legii romane privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante."
18. La articolul 2.642, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
"(3) Dreptul la replica impotriva atingerilor aduse personalitatii este supus legii statului in care a aparut publicatia sau de unde s-a difuzat emisiunea."
19. La articolul 2.645, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:
"(4) Dreptul unei institutii publice de a exercita regresul este stabilit de legea aplicabila statutului sau organic. Admisibilitatea si exercitiul regresului sunt guvernate de dispozitiile alin. (2) si (3)."
CAPITOLUL X: Dispozitii finale
Art. 211. - In sensul Codului civil, precum si al legislatiei civile in vigoare, prin expresiile alienatie mintala sau debilitate mintala se intelege o boala psihica ori un handicap psihic ce determina incompetenta psihica a persoanei de a actiona critic si predictiv privind consecintele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.
Art. 212. - (1) Cu exceptia art. 535 din Codul civil, in cuprinsul Codului civil termenul "necorporal" se inlocuieste cu termenul "incorporal"
(2) In cuprinsul art. 44, art. 144 alin. (3), art. 146 alin. (4), art. 172, art. 211 alin. (2), art. 316 alin. (2), art. 386 alin. (1), art. 689 alin. (3), art. 990 alin. (1) si art. 991 din Codul civil, expresia "lovite de nulitate relativa" se inlocuieste cu termenul "anulabile".
(3) In cuprinsul art. 215 alin. (1), art. 299, art. 347 alin. (1), art. 1.064 alin. (2), art. 1.248 alin. (4), art. 1.251 si 1.252 din Codul civil, expresia "lovit/lovita de nulitate relativa" se inlocuieste cu termenul "anulabil/anulabila", dupa caz.
(4) In cuprinsul Codului civil, precum si in cuprinsul celorlalte acte normative in vigoare, sintagmele "persoane juridice fara/cu scop patrimonial", "fara scop patrimonial" si "cu scop patrimonial" se inlocuiesc cu sintagmele "persoane juridice fara/cu scop lucrativ", "fara scop lucrativ" si, respectiv, "cu scop lucrativ".
(5) In cuprinsul Codului civil, termenul "comunitar"/"comunitare" se inlocuieste cu termenul "Uniunii Europene".
(6) In cuprinsul Codului civil, termenul "banca" si expresiile "institutie bancara" si "societate bancara" se inlocuiesc cu expresia "institutie de credit".
(7) In cuprinsul art. 1.186 alin. (2), art. 1.191 alin. (1), art. 1.196 alin. (2), art. 1.200 alin. (2), art. 1.240 alin. (2), art. 1.266 alin. (2), art. 1.494 alin. (1), art. 1.495 alin. (1) si art. 2.014 alin. (2) din Codul civil, expresia "practicile stabilite intre parti" se inlocuieste cu expresia "practicile statornicite intre parti".
(8) In tot cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 254/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, expresia "societate civila profesionala" se inlocuieste cu expresia "societate profesionala".
Art. 213. - La data intrarii in vigoare a Codului civil, termenii si expresiile din legislatia civila si comerciala in vigoare se inlocuiesc cu termenii si expresiile corespondente din Codul civil.
Art. 214. - (1) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Guvernul va indeplini procedurile constitutionale necesare adoptarii urmatoarelor proiecte de acte normative:
a) proiectul privind reproducerea umana asistata medical cu tert donator;
b) proiectul pentru modificarea si completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata, cu modificarile ulterioare;
c) proiectul pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea reglementarii tratamentului fiscal al fiduciei;
d) proiectul privind organizarea si functionarea Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare;
e) proiectele oricaror alte acte normative a caror adoptare este necesara in vederea intrarii in vigoare sau a aplicarii Codului civil.
(2) In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a actelor normative prevazute la alin. (1) lit. c) si d), Guvernul va adopta, prin hotarare, norme referitoare la inregistrarea contractului de fiducie si a modificarilor sale la organele competente prevazute la art. 780 alin. (1) si (2) din Codul civil, precum si norme referitoare la avizul de fiducie si la inscrierea acesteia in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.
(3) In termenul prevazut la alin. (1) se aproba, prin ordin al ministrului justitiei, normele metodologice privind organizarea si functionarea Registrului national notarial al regimurilor matrimoniale, precum si procedura de inscriere si consultare a acestuia.
Art. 215. - Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 19, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Inalta Curte de Casatie si Justitie este organizata in 4 sectii - Sectia I civila, Sectia a II-a civila, Sectia penala si Sectia de contencios administrativ si fiscal, 4 complete de 5 judecatori si Sectiile Unite, cu competenta proprie."
2. La articolul 19, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) La inceputul fiecarui an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la propunerea presedintelui sau a vicepresedintelui acesteia, poate aproba infiintarea de complete specializate in cadrul sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in functie de numarul si natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecarei sectii, precum si de specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora."
3. Articolul 21 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21. - Sectia I civila, Sectia a II-a civila, Sectia penala si Sectia de contencios administrativ si fiscal ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de curtile de apel si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege."
4. La articolul 35, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cadrul curtilor de apel functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, societati comerciale, registrul comertului, insolventa, concurenta neloiala sau pentru alte materii, precum si, in raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale."
5. La articolul 36, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, societati comerciale, registrul comertului, insolventa, concurenta neloiala sau pentru alte materii, precum si, in raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale."
Art. 216. - In termen de 4 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Banca Nationala a Romaniei si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare vor emite norme comune referitoare la plasamentele prezumate a fi sigure, conform art. 831 din Codul civil.
Art. 217. - In vederea aplicarii dispozitiilor art. 2.323-2.479 din Codul civil, in termen de 4 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare va modifica dispozitiile titlului VI cap. 3 sectiunea a 3-a din Codul S.C. Depozitarul Central S.A., aprobat prin Decizia nr. 1.407 din 20 iunie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul de a permite transferul instrumentelor financiare ipotecate si constituirea unor ipoteci de rang subsecvent fara acordul constituitorului ipotecii de rang preferat. Decizia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, avand ca anexa Codul S.C. Depozitarul Central S.A., se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 218. - In termen de 4 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, legile, inclusiv Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, precum si ordonantele de urgenta ale Guvernului si ordonantele Guvernului modificate si/sau completate prin prezenta lege vor fi republicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
Art. 219. - Codul de procedura civila, republicat in Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2 punctul 1, litera a) se abroga.
2. La articolul 10, punctul 4 se abroga.
3. La articolul 248, alineatul 3 se abroga.
4. La articolul 2821, alineatul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, in litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti, asupra actiunilor posesorii, actiunilor in evacuare, a celor referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila si luarea masurilor asiguratorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si in alte cazuri prevazute de lege."
5. La articolul 360, alineatul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Tribunalul arbitral solutioneaza litigiul in temeiul contractului principal si al normelor de drept aplicabile, tinand seama, cand este cazul, si de uzante sau reguli profesionale."
6. Articolul 586 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 586. - Cand creditorul refuza sa primeasca plata de la debitor, acesta din urma este in drept sa faca o oferta reala si sa consemneze ceea ce datoreaza."
7. Articolul 587 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 587. - In scopul prevazut la art. 586, debitorul va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecatoresc din circumscriptia tribunalului in care se afla domiciliul creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somatie, prin care este invitat sa primeasca prestatia datorata.
In acea somatie se vor arata locul, data si ora cand suma sau obiectul oferit urmeaza sa ii fie predat creditorului."
8. Articolul 588 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 588. - In cazul in care creditorul primeste suma sau bunul oferit, debitorul este liberat de obligatia sa.
Executorul judecatoresc va intocmi un proces-verbal prin care va constata acceptarea ofertei reale."
9. Articolul 589 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 589. - Daca creditorul nu se prezinta sau refuza sa primeasca suma ori obiectul oferit, executorul judecatoresc va incheia un proces-verbal in care va consemna aceste imprejurari.
In acest caz, debitorul, spre a se libera de datorie, va putea sa consemneze suma sau bunul oferit la CEC Bank - S.A. sau la orice alta institutie de credit ori, dupa caz, la o unitate specializata, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecatoresc care a trimis somatia. Procedura de consemnare a sumelor de bani este obligatorie pentru unitatea la care urmeaza a se face consemnarea si nu poate fi conditionata de existenta acordului creditorului. Consemnarea bunurilor se face in conditiile prevazute de lege.
Consemnarea va fi precedata de o noua somatie adresata creditorului in care se vor arata ziua si ora cand si locul unde suma sau, dupa caz, bunul oferit se va depune."
10. Articolul 590 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 590. - Dupa consemnare, executorul judecatoresc va constata, printr-un proces-verbal, efectuarea platii si liberarea debitorului.
Procesul-verbal se comunica creditorului in termen de 5 zile de [a intocmirea acestuia.
In termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal prevazut la alin. 1, creditorul va putea cere anularea acestuia pentru nerespectarea conditiilor de validitate, de fond si de forma, ale ofertei de plata si consemnatiunii, la judecatoria in circumscriptia careia s-a facut consemnarea. Hotararea este supusa numai recursului, in termen de 10 zile de la comunicare.
Debitorul este considerat liberat la data consemnarii platii, in afara de cazul in care se anuleaza oferta de plata si consemnatiunea."
11. Dupa articolul 590 se introduc trei noi articole, articolele 5901-5903, cu urmatorul cuprins:
"Art. 5901. - Oferta de plata poate fi facuta si in timpul procesului, in fata oricarei instante, in orice stadiu al judecatii. In acest caz, prin incheiere, creditorul este pus in intarziere sa primeasca suma sau, dupa caz, bunul. Daca creditorul este prezent si primeste prestatia datorata, liberarea debitorului se va constata prin incheiere.
In cazul in care creditorul lipseste sau refuza primirea prestatiei, debitorul va proceda la consemnare conform dispozitiilor art. 589 alin. 2, iar recipisa de consemnare va fi pusa la dispozitia instantei, care, prin incheiere, va constata liberarea debitorului.
Incheierile prevazute la alin. 1 si 2 se ataca numai odata cu fondul, cu exceptia celor date in recurs, care sunt irevocabile.
Art. 5902. - In baza procesului-verbal intocmit in conditiile art. 588 sau art. 590 ori a incheierii emise in conditiile art. 5901, cel interesat va putea cere radierea din cartea funciara ori din alte registre publice a drepturilor de ipoteca constituite in vederea garantarii creantei stinse in conditiile prezentului capitol.
Art. 5903. - Dispozitiile prezentului capitol se completeaza cu prevederile Codului civil referitoare la ofertele de plata si consemnatiuni."
12. Dupa articolul 6131 se introduc doua noi articole, articolele 6131a si 6131b, cu urmatorul cuprins:
"Art. 6131a. - Cand cererea de divort este intemeiata pe culpa sotului parat, iar acesta recunoaste faptele care au dus la destramarea vietii conjugale, instanta, daca reclamantul este de acord, va pronunta divortul fara a cerceta temeinicia motivelor de divort si fara a face mentiune despre culpa pentru desfacerea casatoriei.
Dispozitiile art. 6131 alin. 4 si 5 si art. 619 alin. 4 se aplica in mod corespunzator.
Daca reclamantul nu este de acord cu pronuntarea divortului in conditiile alin. 1, cererea va fi solutionata potrivit dispozitiilor art. 617.
Art. 6131b. - Cand divortul este cerut pentru ca starea sanatatii unuia dintre soti face imposibila continuarea casatoriei, instanta va administra probe privind existenta bolii si starea sanatatii sotului bolnav si va pronunta divortul, potrivit Codului civil, fara a face mentiune despre culpa pentru desfacerea casatoriei."
13. Dupa articolul 6161 se introduce un nou articol, articolul 6162, cu urmatorul cuprins:
"Art. 6162. - Daca in timpul procesului de divort unul dintre soti decedeaza, instanta va lua act de incetarea casatoriei si va dispune, prin hotarare irevocabila, inchiderea dosarului.
Cu toate acestea, cand cererea de divort se intemeiaza pe culpa paratului si reclamantul decedeaza in cursul procesului, lasand mostenitori, acestia vor putea continua actiunea, pe care instanta o va admite numai daca va constata culpa exclusiva a sotului parat. In caz contrar, dispozitiile alin. 1 sunt aplicabile.
Pentru introducerea in cauza a mostenitorilor sotului reclamant, instanta va suspenda procesul potrivit dispozitiilor art. 243 alin. 1 pct. 1."
14.Articolul 617 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 617. - Instanta va pronunta divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.
Instanta poate sa pronunte divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi sunt vinovati de destramarea casatoriei.
Daca paratul nu a formulat cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neintemeiata. Dispozitiile art. 6171 sunt aplicabile in mod corespunzator.
Hotararea prin care se pronunta divortul nu se va motiva, daca ambele parti solicita instantei aceasta.
In cazul divortului prin acordul sotilor, instanta va pronunta divortul fara a face mentiune cu privire la culpa sotilor."
15. Dupa articolul 617 se introduce un nou articol, articolul 6171, cu urmatorul cuprins:
"Art. 6171. - Cand sotii sunt separati in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul casatoriei.
In acest caz, instanta va verifica existenta si durata despartirii in fapt si va pronunta divortul din culpa exclusiva a reclamantului.
Daca sotul parat se declara de acord cu divortul, dispozitiile art. 6131 alin. 3-5 si art. 619 alin. 4 se vor aplica in mod corespunzator."
16. La articolul 619, dupa alineatul 5 se introduce un nou alineat, alineatul 6, cu urmatorul cuprins:
"Instanta la care hotararea de divort a ramas irevocabila o va trimite, din oficiu, serviciului de stare civila unde a fost incheiata casatoria, Registrului national notarial al regimurilor matrimoniale, prevazut de Codul civil, si, dupa caz, oficiului national al registrului comertului."
17. Articolul 674 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 674. - Cererile posesorii sunt admisibile numai in cazurile si conditiile prevazute de Codul civil."
18. Articolul 675 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 675. - Cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere.
Sunt inadmisibile cererea reconventionala si orice alte cereri prin care se solicita protectia unui drept in legatura cu bunul in litigiu.
Intampinarea nu este obligatorie."
19. Articolul 676 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 676. - Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat o cerere posesorie are autoritate de lucru judecat intr-o cerere posesorie ulterioara purtata intre aceleasi parti si intemeiata pe aceleasi fapte. Ea nu are insa o astfel de autoritate intr-o cerere ulterioara privitoare la fondul dreptului.
Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat o actiune privitoare la fondul dreptului are autoritate de lucru judecat intr-o cerere posesorie ulterioara in legatura cu acelasi bun."
20. La cartea a VI-a "Proceduri speciale", denumirea capitolului XIV se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"CAPITOLUL XIV: Dispozitii privind solutionarea litigiilor dintre profesionisti"
21. La articolul 7201, alineatele 1 si 11 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"In procesele si cererile dintre profesionisti evaluabile in bani si derivate din raporturi contractuale, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa cu cealalta parte.
Termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspenda pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la inceperea ei."
22. Articolul 7202 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7202. - Partile sau reprezentantii lor pot fi asistati de experti ori de alti specialisti."
23. La articolul 7204, alineatul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Incheierea privind luarea masurilor prevazute la art. 1141 alin. 6 poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, daca a fost data cu citarea partilor, si de la comunicare, daca a fost data fara citarea lor."
24. La articolul 7206, alineatul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Procesele si cererile dintre profesionisti se judeca cu precadere. Instanta este datoare sa asigure, potrivit legii, realizarea drepturilor si obligatiilor procesuale ale partilor, precum si desfasurarea cu celeritate a procesului."
25. Articolul 7208 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7208. - Hotararile date in prima instanta potrivit prevederilor prezentului capitol sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspenda de drept executarea."
26. Articolul 7209 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7209. - Hotararea judecatoreasca data potrivit prevederilor prezentului capitol, care se aduce la indeplinire prin executare silita si purtand mentiunea ca este irevocabila, constituie titlu executoriu, fara efectuarea altor formalitati."
27. Articolul 721 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 721. - Dispozitiile codului de fata constituie procedura de drept comun in materie civila; ele se aplica si in materiile prevazute de alte legi, in masura in care acestea nu cuprind dispozitii contrare."
Art. 220. - (1) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, intra in vigoare la data de 1 octombrie 2011.
(2) Actele normative prevazute la art. 214 si 216-218 intra in vigoare la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 221. - Prezenta lege intra in vigoare la data prevazuta la art. 220 alin. (1), cu exceptia art. 214, 216-218, 224, art. 225 alin. (1) si (2), art. 226 si 228, care intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 222. - Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, referirea din cuprinsul Codului civil la hotararea definitiva se va intelege ca fiind facuta la hotararea irevocabila.
Art. 223. - Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite.
Art. 224. - (1) Pana la intrarea in vigoare a Codului civil, Sectia civila si de proprietate intelectuala si Sectia comerciala ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie se reorganizeaza ca Sectia I civila si Sectia a II-a civila.
(2) Dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt aplicabile in mod corespunzator.
Art. 225. - (1) Sectiile comerciale existente la data intrarii in vigoare a Codului civil in cadrul tribunalelor si curtilor de apel se vor reorganiza ca sectii civile ori, dupa caz, vor fi unificate cu sectiile civile existente, prin hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instantei.
(2) Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii prevazuta la alin. (1) isi va produce efectele de la data intrarii in vigoare a Codului civil.
(3) Cauzele civile si comerciale aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a Codului civil vor continua sa fie solutionate de aceleasi complete de judecata, cu respectarea principiului continuitatii. In caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizata conform normelor de organizare judiciara in vigoare la data inregistrarii cauzei la instanta de trimitere.
Art. 226. - (1) Prin hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instantei, in raport cu numarul cauzelor, se pot infiinta, in cadrul sectiilor civile, complete specializate pentru solutionarea anumitor categorii de litigii, in considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:
a) cererile in materie de insolventa, concordat preventiv si mandat ad-hoc;
b) cererile in materia societatilor comerciale si a altor societati, cu sau fara personalitate juridica, precum si in materia registrului comertului;
c) cererile care privesc restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei;
d) cererile privind titlurile de valoare si alte instrumente financiare.
(2) La infiintarea completelor specializate potrivit alin. (1) se va tine seama de urmatoarele criterii:
a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat intre judecatorii sectiei;
b) specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora;
c) respectarea principiului repartizarii aleatorii.
(3) Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii prevazuta la alin. (1) isi va produce efectele de la data intrarii in vigoare a Codului civil.
Art. 227. - Daca legea speciala prevede ca anumite cauze sunt de competenta tribunalelor comerciale ori, dupa caz, de competenta sectiilor comerciale ale tribunalelor sau curtilor de apel, dupa intrarea in vigoare a Codului civil, competenta de judecata revine tribunalelor specializate sau, dupa caz, sectiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv sectiilor civile reorganizate conform art. 225.
Art. 228. - (1) Pana la data intrarii in vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Arges, Cluj si Mures se reorganizeaza ca tribunale specializate sau, dupa caz, ca sectii civile in cadrul tribunalelor Arges, Cluj si Mures, in conditiile art. 226.
(2) La stabilirea cauzelor de competenta tribunalelor specializate sau, dupa caz, a sectiilor civile reorganizate potrivit alin. (1) se va tine seama de numarul si natura cauzelor, de specializarea judecatorilor, de necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora, precum si de volumul de activitate al instantei.
Art. 229. - (1) Organizarea, functionarea si atributiile instantei de tutela si de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciara.
(2) Pana la reglementarea prin lege a organizarii si functionarii instantei de tutela:
a) atributiile acesteia, prevazute de Codul civil, sunt indeplinite de instantele, sectiile sau, dupa caz, completele specializate pentru minori si familie;
b) raportul de ancheta psihosociala prevazut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelara, cu exceptia anchetei prevazute la art. 508 alin. (2), care se efectueaza de directia generala de asistenta sociala si protectia copilului;
c) autoritatile si institutiile cu atributii in domeniul protectiei drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continua sa exercite atributiile prevazute de reglementarile in vigoare la data intrarii in vigoare a Codului civil, cu exceptia celor date in competenta instantei de tutela.
(3) Pana la intrarea in vigoare a reglementarii prevazute la alin. (1), in vederea indeplinirii atributiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, dupa caz, cu privire la supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile minorului, instanta de tutela poate delega, prin incheiere, indeplinirea unora dintre acestea autoritatii tutelare.
(4) Cererile in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil raman sa fie solutionate de instantele judecatoresti sau, dupa caz, de autoritatile administrative competente potrivit legii in vigoare la data sesizarii lor.
Art. 230. - La data intrarii in vigoare a Codului civil se abroga:
a) Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat in Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 (supl.) din 12 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 13 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 14 ianuarie 1865, nr. 11 (supl.) din 16 ianuarie 1865, nr. 13 (supl.) din 19 ianuarie 1865, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia dispozitiilor art. 1.169-1.206, care se abroga la data intrarii in vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila;
b) Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oricare contracte si pentru adaosul unui alineat la art. 1.089 din Codul civil, publicata in Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879;
c) Codicele de comert din 1887, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu exceptia dispozitiilor art. 46-55, 57, 58 si 907-935, aplicabile in continuare in raporturile dintre profesionisti, care se abroga la data intrarii in vigoare a Legii nr. 134/2010, precum si a cartii a II-a "Despre comertul maritim si despre navigatie", care se abroga la data intrarii in vigoare a Codului maritim;
d) Decretul nr. 2.142/1930 pentru promulgarea Legii privind functionarea cartilor funduare centrale pentru caile ferate si canaluri nr. 148/1930, publicat in Monitorul Oficial nr. 127 din 12 iunie 1930;
e) Legea nr. 178/1934 privind reglementarea contractului de consignatie, publicata in Monitorul Oficial nr. 173 din 30 iulie 1934;
f) art. 17 si art. 19-28 din Legea nr. 153/1937 privind magazinele generale si warantarea marfurilor si cerealelor (Dockuri si silozuri), publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 7 aprilie 1937;
g) Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cartile funciare, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificarile ulterioare;
h) Codul civil Carol al II-lea, republicat in Monitorul Oficial nr. 206 din 6 septembrie 1940, cu modificarile ulterioare;
i) Codul comercial Carol al II-lea, republicat in Monitorul Oficial nr. 194 din 23 august 1940, cu modificarile si completarile ulterioare;
j) Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, publicata in Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944;
k) Legea nr. 163/1946 pentru inlocuirea provizorie cu carti de evidenta funciara a cartilor funciare distruse, sustrase sau pierdute, publicata in Monitorul Oficial nr. 62 din 14 martie 1946, cu modificarile ulterioare;
l) Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii din Vechiul Regat in carti de publicitate funciara, publicata in Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificarile ulterioare;
m) Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei, republicata in Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificarile si completarile ulterioare;
n) Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, publicat in Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificarile si completarile ulterioare;
o) Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului Familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, publicat in Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu exceptia art. 30-43, care se abroga la data intrarii in vigoare a Legii nr. 134/2010;
p) Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat in Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960;
q) art. 1-33 si 36-147 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, cu completarile ulterioare;
r) Legea arendarii nr. 16/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificarile si completarile ulterioare;
s) art. 21-33 din Legea locuintei nr. 114/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997;
s) art. 7, 14 si 15 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009, cu modificarile ulterioare;
t) art. 32 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificarile si completarile urmatoare;
t) art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificarile ulterioare;
u) titlul VI "Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare" al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, cu modificarile ulterioare;
v) art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 si 44 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001, cu modificarile ulterioare; de la aceeasi data, dispozitiile art. 12 si 14-25 nu se mai aplica nici contractelor de inchiriere a locuintei in curs de executare;
w) Legea nr. 509/2002 privind agentii comerciali permanenti, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 581 din 6 august 2002;
x) art. 40 alin. (1), art. 41 si 42 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificarile ulterioare;
y) art. 1, 5-13, 16, art. 18 alin. (2) teza I, art. 56 alin. (1)-(4), art. 57, 59-63 si 65 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009;
z) art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 28 iulie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
aa) titlul X "Circulatia juridica a terenurilor" al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare;
bb) orice alte dispozitii contrare, chiar daca acestea sunt cuprinse in legi speciale.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
IOAN OLTEAN
PRESEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA