Afaceri / Texte legislative |
Legea 294 din 21 decembrie 2011 bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012
Legea 294 din 21 decembrie 2011 bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012
|
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta lege prevede si autorizeaza pentru anul bugetar 2012 veniturile pe capitole si subcapitole si cheltuielile pe destinatii si pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetele institutiilor publice finantate partial din venituri proprii, precum si reglementari specifice exercitiului bugetar al anului 2012.
SECTIUNEA 1
Dispozitii referitoare la bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2012
Art. 2. - (1) Sinteza bugetului asigurarilor sociale de stat detaliata la venituri pe capitole, subcapitole si paragrafe, dupa caz, iar la cheltuieli pe parti, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta in anexa nr. 1/03.
(2) Bugetul asigurarilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileste la venituri in suma de 48.460,9 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 48.460,9 milioane lei.
(3) Sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se stabileste la venituri in suma de 268,9 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 98 milioane lei, cu un excedent de 170,9 milioane lei.
(4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finantare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole si alineate, dupa caz, pe ordonatori principali de credite este prevazuta in anexele nr. 2/03/01-04.
(5) Sinteza proiectelor finantate/propuse la finantare in cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, Politicilor comune Agricola si de Pescuit, precum si altor facilitati si instrumente postaderare si detalierea pe proiecte, numarul maxim de posturi si fondul aferent salariilor de baza si programul de investitii publice pe grupe de investitii si surse de finantare, detaliate, sunt prevazute in anexele nr. 3/03, 4/03 si 5/03.
SECTIUNEA a 2-a
Dispozitii referitoare la bugetul asigurarilor pentru somaj pe anul 2012
Art. 3. - (1) Sinteza veniturilor si cheltuielilor bugetului asigurarilor pentru somaj, detaliata la venituri pe capitole, subcapitole si paragrafe, dupa caz, iar la cheltuieli, pe parti, capitole, subcapitole, paragrafe si titluri, dupa caz, este prevazuta in anexa nr. 1/04.
(2) Bugetul asigurarilor pentru somaj, aferent sistemului asigurarilor pentru somaj, se stabileste la venituri in suma de 2.227,9 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 2.227,9 milioane lei.
(3) Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, se stabileste la venituri in suma de 215,2 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 27,1 milioane lei, cu un excedent de 188,1 milioane lei.
(4) Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finantare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta in anexa nr. 2/04.
(5) Sinteza proiectelor finantate/propuse la finantare in cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, Politicilor comune Agricola si de Pescuit, precum si altor facilitati si instrumente postaderare si detalierea pe proiecte, numarul maxim de posturi si fondul aferent salariilor de baza si programul de investitii publice pe grupe de investitii si surse de finantare, detaliate, sunt prevazute in anexele nr. 3/04, 4/04 si 5/04.
(6) Sinteza sumelor alocate pentru centrele regionale de formare profesionala a adultilor, care functioneaza in subordinea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, este prevazuta in anexa nr. 6/04.
CAPITOLUL II
Responsabilitati in aplicarea prezentei legi
Art. 4. - (1) Pentru anul 2012, finantarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte care intrunesc criteriile de eligibilitate pentru finantare in cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, Politicilor comune Agricola si de Pescuit, altor programe/instrumente/ facilitati care functioneaza pe principiul rambursarii integrale sau partiale a cheltuielilor catre beneficiari se asigura de la bugetul asigurarilor sociale de stat sau, dupa caz, de la bugetul asigurarilor pentru somaj, in cazul beneficiarilor de proiecte care sunt finantati din aceste bugete, carora le revine si obligatia corelativa a recuperarii sumelor utilizate cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare.
(2) Ordonatorul principal de credite poate asigura prin bugetele proprii finantarea cheltuielilor aferente proiectelor/ propunerilor de proiecte ai caror beneficiari sunt institutii publice, aflate in coordonare sau subordonare, finantate integral sau partial din venituri proprii, in conditiile stabilite prin memorandumurile/contractele/deciziile/ordinele de finantare.
(3) Ordonatorii de credite finantati integral sau partial din bugetul asigurarilor sociale de stat sau, dupa caz, din bugetul asigurarilor pentru somaj, care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finantat din fonduri externe nerambursabile, pot asigura prin bugetele proprii cofinantarea publica pentru proiectele/propunerile de proiecte, in conditiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexa la memorandumul/ contractul/decizia/ordinul de finantare.
(4) Fondurile aferente cheltuielilor prevazute la alin. (1) sunt cuprinse in bugetele ordonatorilor de credite beneficiari de proiecte, precum si in bugetele centrelor regionale de formare profesionala a adultilor, la titlul "Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare", respectiv la capitolele si subcapitolele corespunzatoare de cheltuieli, potrivit destinatiei acestora, pe baza fisei de fundamentare a proiectului propus la finantare/finantat, avizata de principiu, din punctul de vedere al eligibilitatii activitatilor, de catre autoritatea de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitatii.
(5) Fac exceptie de la prevederile alin. (4) privind obtinerea avizului de principiu al autoritatii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitatii:
a) proiectele/propunerile de proiecte care indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finantarea in cadrul programelor/instrumentelor/facilitatilor care nu sunt gestionate de catre autoritati ale administratiei publice din Romania;
b) proiectele/propunerile de proiecte pentru ai caror beneficiari sunt prevazute reguli specifice privind avizarea in legislatia privind gestionarea financiara a fondurilor externe nerambursabile postaderare.
(6) Se autorizeaza ordonatorul principal de credite al bugetelor de asigurari sociale prevazute la alin. (1) sa efectueze in cursul intregului an redistribuiri de fonduri intre si in cadrul proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile, astfel incat sa asigure implementarea corespunzatoare a acestora, precum si sa introduca anexe la bugetele acestuia cu proiecte noi si sa modifice Programul de investitii publice, dupa caz, in conditiile prevazute la alin. (4). Aceste modificari vor fi comunicate lunar Ministerului Finantelor Publice.
Art. 5. - (1) Pentru cota-parte din platile efectuate aferente cheltuielilor prevazute la art. 4 alin. (1), eligibila a fi rambursata din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, Politicilor comune Agricola si de Pescuit sau din alte programe/instrumente/facilitati postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va solicita autoritatii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitatii rambursarea acesteia, in conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum si cu prevederile contractului/deciziei/ordinului de finantare.
(2) Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare, reprezentand contributia Comisiei Europene si/sau a altor donatori externi la proiectele prevazute la art. 4 alin. (1), se fac venit la bugetele din care au fost finantate proiectele respective si se vireaza la aceste bugete, conform prevederilor legale ale Uniunii Europene si prevederilor nationale care reglementeaza fiecare domeniu ce intra in sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare, de catre autoritatile de management/gestiune, Autoritatea de certificare si plata sau de catre alte autoritati nationale abilitate in acest sens in cadrul unor programe/facilitati sau instrumente postaderare, dupa caz.
(3) Beneficiarii finantati integral de la bugetul asigurarilor sociale de stat sau, dupa caz, de la bugetul asigurarilor pentru somaj, care implementeaza proiecte finantate in cadrul programelor/instrumentelor/facilitatilor care nu sunt gestionate de catre autoritati ale administratiei publice din Romania, vireaza cu celeritate in conturile de venituri ale acestor bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate in cadrul proiectelor respective.
Art. 6. - (1) Se interzice ordonatorului principal de credite al bugetului asigurarilor sociale de stat si al bugetului asigurarilor pentru somaj sa efectueze virari de credite de la titlul "Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare.
(2) Sumele prevazute la titlul "Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare" nu pot fi redistribuite la alte naturi de cheltuieli pe parcursul anului 2012.
(3) In conditiile prevazute de Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, pe parcursul intregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virari de credite bugetare intre titlurile, articolele si alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul "Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare", cu incadrarea in totalul cheltuielilor aprobate prin buget.
(4) Din sumele prevazute la titlul "Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare" se pot efectua cheltuieli curente si de capital pentru derularea corespunzatoare a proiectelor finantate de la acest titlu.
Art. 7. - (1) Se interzice ordonatorului principal de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul "Alte transferuri", alineatul "Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila" la celelalte alineate si articole de cheltuieli ale aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare.
(2) Din sumele prevazute la titlul "Alte transferuri" alineatul "Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila" se pot efectua cheltuieli curente si de capital pentru derularea corespunzatoare a obiectivelor cuprinse in aceste programe.
Art. 8. - (1) In conditiile prevazute de Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cursul intregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virari de credite bugetare intre titlurile si articolele de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau de la alte capitole, dupa caz, in vederea asigurarii platii la scadenta a cotizatiilor si contributiilor la organisme internationale, a derularii corespunzatoare a programelor finantate din fonduri ale Uniunii Europene pre- si postaderare.
(2) In conditiile prevazute de Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se autorizeaza ordonatorul principal de credite care identifica, pe parcursul exercitiului bugetar anual, proiecte noi sau proiecte in derulare din anii anteriori finantabile din fonduri externe nerambursabile postaderare si care nu are in bugetul propriu titlul "Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare" sau articolul corespunzator sa introduca titlul si articolul respectiv, cu conditia existentei fiselor de fundamentare a proiectelor propuse la finantare/finantate din fonduri externe nerambursabile (FEN), avizate de principiu de catre autoritatea de management/ gestiune a programului/instrumentului/ facilitatii, si sa modifice Programul de investitii publice, dupa caz.
(3) Prevederile alin. (2) se aplica si institutiilor publice finantate partial din venituri proprii, cu introducerea corespunzatoare a modificarilor atat la partea de venituri, cat si la partea de cheltuieli.
(4) Ordonatorul principal de credite comunica lunar Ministerului Finantelor Publice modificarile efectuate potrivit prevederilor alin. (1) si (2), concomitent cu transmiterea formularelor de prezentare modificate in mod corespunzator si, dupa caz, a formularelor de fundamentare.
Art. 9. - Sunt interzise virarile de credite bugetare intre capitolele de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii si cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
Art. 10. - Sunt interzise virarile de credite bugetare intre subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurarilor pentru somaj si Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale.
Art. 11. - (1) Prevederile de cheltuieli aprobate pentru prestatii de asigurari sociale si asigurari pentru somaj care se realizeaza potrivit dispozitiilor legale, direct de catre angajator, prin deducerea acestora din contributiile datorate se pot depasi, modificandu-se corespunzator prevederile bugetare atat la venituri, cat si la cheltuieli, cu mentinerea echilibrului aprobat.
(2) Ordonatorul principal de credite este abilitat sa efectueze modificarile prevazute la alin. (1) si este obligat sa raporteze Ministerului Finantelor Publice aceste modificari atat distinct, cat si prin evidentierea in situatiile financiare trimestriale, respectiv anuale.
Art. 12. - Se interzice ordonatorului principal de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul "Transferuri intre unitati ale administratiei publice" al capitolului 69.03 "Asigurari si asistenta sociala pentru accidente de munca si boli profesionale" si al capitolului 68.04 "Asigurari si asistenta sociala" la celelalte titluri ale aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare, precum si intre alineatele acestui titlu de cheltuieli.
Art. 13. - (1) Se interzice ordonatorului principal de credite al bugetului asigurarilor sociale de stat si al bugetului asigurarilor pentru somaj sa efectueze si sa aprobe redistribuiri de credite bugetare de la obiectivele de investitii in continuare, respectiv de la obiectivele de investitii noi, la pozitia "Alte cheltuieli de investitii", cuprinse in programele de investitii publice, anexe la aceste bugete, cu exceptia proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile preaderare/postaderare.
(2) Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite al bugetului asigurarilor sociale de stat si al bugetului asigurarilor pentru somaj, sa introduca modificari in fisele obiectivelor/proiectelor/ categoriilor de investitii, precum si sa efectueze pe tot parcursul anului redistribuiri ale creditelor de angajament neutilizate, potrivit prevederilor alin. (1) si cu incadrarea in nivelul total al fondurilor aprobate pe anul 2012 in programele de investitii publice, anexe la aceste bugete.
(3) Reparatiile capitale aferente activelor fixe sunt incluse in Fisa obiectivului/proiectului/categoriei de investitii, la pozitia C "Alte cheltuieli de investitii", categoria e "Alte cheltuieli asimilate investitiilor", anexa la bugetul asigurarilor sociale de stat si la bugetul asigurarilor pentru somaj.
Art. 14. - Ordonatorul principal de credite are obligatia sa transmita Ministerului Finantelor Publice detalierea in structura, pe functii, a numarului maxim de posturi finantate prin prezenta lege si salariul mediu de baza pe functii, din anul 2012, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
Art. 15. - Drepturile de pensii obtinute in baza unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, ca urmare a contestarii recalcularii si revizuirii efectuate pentru categoriile de pensii prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat.
Art. 16. - (1) In anul 2012, plata titlurilor executorii se efectueaza in cuantumul prevazut pentru acest an prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", in mod esalonat, in transe trimestriale egale.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) in bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul asigurarilor pentru somaj, la titlul "Cheltuieli de personal" sunt incluse si fondurile aferente platii titlurilor executorii, in conformitate cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011.
CAPITOLUL III
Dispozitii finale
Art. 17. - Castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012 este de 2.117 lei.
Art. 18. - Cuantumul ajutorului de deces se stabileste, in conditiile legii, astfel:
a) in cazul asiguratului sau pensionarului, la 2.117 lei;
b) in cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.059 lei.
Art. 19. - (1) Cotele de contributii sociale obligatorii pentru anul 2012 sunt cele prevazute la art. 296 18 alin. (3) lit. a), d), e) si f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) In cota de contributie individuala de asigurari sociale prevazuta la art. 296 18 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, este inclusa si cota de 3,5% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, prevazuta de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 20. - In anul 2012, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea si achitarea drepturilor finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat si a celor din bugetul asigurarilor pentru somaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor platite si se suporta din bugetul din care se finanteaza dreptul respectiv.
Art. 21. - Anexele nr. 1/03-5/03 si nr. 1/04-6/04 fac parte integranta din prezenta lege.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PRESEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA
Bucuresti, 21 decembrie 2011.
Nr. 294.