Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Ştiinţă

    Lemurul mare de bambus în pericol de dispariţie

    Cercetători din Australia, Statele Unite ale Americii, Finlanda şi Madagascar spun că primata Prolemur simus, cunoscut sub numele de lemurul mare de bambus, ar putea muri încet de foame, din cauza schimbărilor climatice.



    Lemurul mare de bambus.


    Creşterea preconizată a temperaturilor ar face ca acest primat, prezent pe lista celor mai periclitate specii de primate de pe pământ, să mănânce alimente fără suficiente substanţe nutritive şi pe perioade din ce în ce mai mari de timp.

    Datele arată că lemurii petrec 95% din timpul de hrănire mâncând o singură specie de lemn de bambus, cu muguri nutritivi şi delicaţi.

    Acest lucru se întâmplă până la sosirea sezonului uscat, în care se hrănesc cu tulpina tare şi fără nutrienţi.

    Problema apare din momentul în care sezonul uscat, care durează de obicei din august până în noiembrie, se prelungeşte câteva luni, perioadă în care lemurii se hrănesc tot cu bambus uscat, care le deteriorează dinţii şi care conţine insuficienţi nutrienţi pentru a-i menţine în viaţă.

    Până în prezent, nu se cunoaşte modul în care metabolismul lemurului este capabil să degradeze cianura conţinută de mugurii de bambus.

    Cercetătorii au observat lemurii timp de 18 luni.

    În această perioadă au constatat că ameninţarea schimbărilor climatice afectează grav populaţia de lemuri din Madagascar, din moment ce există întârzieri de până la trei luni până la apariţia sezonului ploios.

    Lemur mare de bambus a trăit în trecut într-o zonă geografică mai largă decât insula Madagascar. Acum a rămas doar în anumite părţi ale insulei, unde sezonul uscat este relativ scurt, crucial pentru supravieţuirea lui.

    10 MAI 2022



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    O echipă de arheologi din sud-vestul Germaniei a descoperit doi dinţi vechi de 9,7 milioane de ani care probabil aparţineau unei vechi primate euroasiatice.
    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, au identificat la cetacee diferenţe între mărimea relativă a creierului.
    Pinguinii Humboldt de la Sea Life Centre din Scarborough sunt stresaţi de vremea rea care s-a abătut asupra Marii Britanii şi care ţine de cîteva săptămâni, iar îngrijitorii au decis să le pună în mâncare antidepresive, pentru a nu îi pierde.
    O expediţie în zona muntoasă din Cape Melville, Peninsula Cape York, Australia de nord-est, a dus la descoperirea a trei specii de vertebrate noi. Nu sunt chiar dinozaurii din „O lume dispărută” a lui Conan Doyle, dar a găsi ceva nou în Australia, o ţară considerată complet explorată, este într-adevăr remarcabil!
    O echipa de biologi si antropologi, au efectuat analiza inimii imbalsamate a regelui englez Richard I, pentru a vedea cum se imbalsamau organele in anul 1199. Richard Inima de Leu a murit in timpul asediului castelului Châlus, in centrul Frantei, la 12 zile dupa ce a fost ranit la umarul stang de o sageata. Desi s-a speculat ca sageata era otravita, cauza mortii pare sa fi fost mai degraba o cangrena sau o septicemie.
    Artefacte cu o vechime de 11000 de ani, lăsate de nomazii din Epoca de Piatră, au fost descoperite în Marea Baltică, într-un golf ce a fost cândva o lagună plină cu nisip.