Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea |
Litiul în apa de la robinet ar putea reduce demenţa
Persoanele care consumă apă cu niveluri mai ridicate de litiu par să aibă un risc mai scăzut de a dezvolta demenţă.
Litiul se găseşte în mod natural în apa de la robinet, dar cantitatea variază.
Rezultatele unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, făcut pe 800000 de persoane, nu sunt clare. Cele mai ridicate niveluri au redus riscul, dar nivelurile moderate au fost mai rele decât cele scăzute.
Rezultatele au arătat că nivelurile moderate de litiu (între 5,1 şi 10 micrograme pe litru) au crescut riscul de demenţă cu 22% comparativ cu nivelurile scăzute (sub 5 micrograme pe litru).
Totuşi, apa potabilă cu cele mai ridicate niveluri de litiu (peste 15 micrograme pe litru) a avut o reducere cu 17% a riscului.
Astfel, expunerea mai mare pe termen lung la litiul din apa potabilă poate fi asociată cu o incidenţă mai mică a demenţei.
Litiul este cunoscut ca având efect asupra creierului şi este utilizat ca tratament în tulburarea bipolară.
Cu toate acestea, litiul din apa de la robinet este la niveluri mult mai mici decât se utilizează din punct de vedere medical.
Experimentele au arătat că litiul modifică o gamă largă de procese biologice în creier.
Acest impact amplu ar putea explica efectele diferitelor doze, deoarece doar anumite doze schimbă activitatea creierului într-un mod benefic.
În prezent, nu există nici un medicament care să poată opri, inversa sau chiar încetini progresia demenţei.
Problema cu acest tip de studiu efectuat în Danemarca - care caută modele în cantităţi mari de date - este că nu se poate dovedi cauza şi efectul.
Această asociere dintre litiu şi demenţă nu înseamnă neapărat că litiul în sine reduce riscul de demenţă. În zonă ar putea exista şi alţi factori de mediu care ar putea influenţa riscul de demenţă.