Editura Global Info / Literatură

Liviu Rebreanu

Cearta

Domnul, patruzeci şi nouă de ani; cărunt ca oaia; copist la „Creditul viticol”; vine de la biurou; a băut pe drum o ţuică şi e melancolic şi gânditor.

Cucoana, cincizeci şi doi de ani; idem ca oaia, dar îşi vopseşte părul; menajeră celebră în mahala; se gândeşte la măritişul fetei.

Domnul: Eşti singură?

Cucoana: Singură… Ghighi a plecat adineaori cu domnul Popescu, să mai răsufle puţin, pe Calea Victoriei…

Domnul: Hm… Cu Popescu, zici… Da’ de Vidrighin i-ai vorbit?

Cucoana: Crezi c-am putut? N-am putut, omule, şi n-am îndrăznit! Cum să îndrăznesc, când ştiu cât i-e de nesuferit Vidrighin al dumitale… Nu vezi că e destul să-i pomeneşti de el, ca să se facă foc şi să nu mănânce cu zilele, săraca fetiţă? Dar să-i mai spui c-a şi cerut-o! Doamne păzeşte!… I-e drag Popescu, şi pace!

Domnul: Drag… Hm… Mare belea, bine zici! Dar şi omul ăla aşteaptă un răspuns. Să ştie ce face…

Cucoana: De… cam ai dreptate.

Domnul: Dreptate am eu totdeauna, dar, vorba e, ce să-i răspund creştinului?… Sau poate mai bine ar fi să vorbească el singur cu Ghighi?… Tu ce zici?

Cucoana: Vezi bine că mai bine.

Domnul: Mare încurcătură şi cu fata asta!… Când mă gândesc că trebuie s-o mărităm şi că zestre ca-n palmă, mi se strânge inima ca într-un cleşte. Uite, aşa m-a lăsat Dumnezeu pe mine! Sunt părinte bun! Mi-e milă de tinereţele ei, săraca… Şi unde mai pui că şi tu îi prinzi mereu partea şi o încurajezi…

Cucoana: Că parcă tu nu!… Dacă eşti părinte bun, cum te făleşti, de ce nu-i spui că aşa şi aşa, trebuie să se mărite, că i-a venit vremea, şi anii trec, şi tinereţea se duce. Că aşa-s fetele, ca florile… o dată înfloresc. Vidrighin e băiat bun şi cu stare, funcţionar şi el cu optzeci de lei pe lună…

Domnul: Da. Iacă, ai şi tu dreptate o dată în viaţa ta…

Cucoana: Totdeauna am eu dreptate, dar n-are cine să mă asculte.

Domnul: Rău face că aşteaptă pupăză pe colac. Popescu-i Popescu. Îi trage clopotele, dar îşi bate joc de ea. Unuia ca ăla îi trebuie bani, nu nevastă. Femei găseşte el…

Cucoana: Femei d-alea…

Domnul: Cum, necum, găseşte. La urma urmelor, femeia, tot femeie. Una mai ţanţoşă, alta mai cu moţ, dar tot femeie. Vorba e ca Ghighi să nu lase să-i alunece norocul printre degete. Că cine alege prea mult, mai pe urmă ajunge să culeagă. Şi cine ştie dacă are ce culege… Ehe, viaţa-i grea. Numai Dumnezeu ştie cât şi cum ne trudim şi ne căznim ca să-i putem ţinea piept…

Cucoana: De ce-mi spui mie toate astea? Spune-i fetei…

Domnul: Spune-i, spune-i! Crezi d-ta că e uşor să-i spui! Dacă-i spui, se supără. Eu nu vreau s-o supăr. De ce s-o supăr?

Cucoana: Apoi, dacă-i aşa, de ce aş supăra-o eu?

Domnul: Eu, eu!… Tu eşti mamă… tu ştii cum s-o iei, mai cu binele, mai pe departe…

Cucoana: Tocmai fiindcă sunt mamă nu pot să-mi silesc odrasla să se mărite cu cine nu-i place. Destul am suferit eu…

Domnul: Ce-ai suferit?

Cucoana: Multe. Numai sufletul meu ştie câte am înghiţit.

Domnul: Ce-ai înghiţit?

Cucoana: Întreabă-mă pe mine…

Domnul: Ce să te întreb?

Cucoana: Că eu sunt păţită şi mâncată de toate nevoile…

Domnul: Norocul tău să-l aibă fata mea, mai mult nu cer de la Dumnezeu… Bărbat bun am fost, de agonisit am agonisit, trai bun ai avut…

Cucoana: Avut, avut… ferească Dumnezeu pe toată lumea de ce nu m-a ferit pe mine!

Domnul: Apoi, da, acuma poţi să cârteşti, acu ce-ţi pasă? Dar atunci te-ai ţinut scai de mine. Din „puiule” şi „scumpule” nu mă mai scoteai…

Cucoana: O, bătu-te-ar Dumnezeu, urâtulel Numai inima mea ştie ce-a-ndurat…

Domnul: Ha-ha… Inima ta, sireaca!

Cucoana: Atâta îţi spun, ca să ştii: pe Ghighi n-am s-o mărit cu cine nu vrea! Pe mine m-a silit mama, dar eu n-am s-o silesc…

Domnul: Cum te-a silit?… Să te măriţi cu mine?

Cucoana: Să mă mărit cu tine.

Domnul: Da cine dracu te-ar fi luat dacă nu te luam eu? Ia. Spune, cucoană!

Cucoana: S-ar fi găsit, de asta să nu te îngrijeşti d-ta! M-au iubit pe mine oameni mai ceva ca tine!

Domnul: Te-au iubit… Poftim! Au iubit-o! Care va să zică, mă-ta te-a silit să te măriţi cu mine? Mă-sa a silit-o să se mărite cu mine! Îmi place… Şi asta tocmai după douăzeci şi şapte de ani te găseşti să mi-o spui?

Cucoana: Ţi-am spus-o eu şi altădată…

Domnul: Ce mi-ai spus? Auzi d-ta! Mă-sa a silit-o să se mărite cu mine!… Mă rog dumitale, de ce te-a silit mă-ta să te măriţi cu mine? De ce? Aş vrea să ştiu şi eu!

Cucoana: Tacă-ţi gura, nebunule, că te-aude lumea! Ce te răţoieşti aşa, parcă…

Domnul: Cum să nu mă răţoiesc, cucoană, când acuma, la bătrâneţe, îndrăzneşti d-ta să îmi spui că te-a silit să te măriţi cu mine? Ei, cum te-a silit, cucoană? Vreau să ştiu şi eu, de ce te-a silit?

Cucoana: Eşti nebun…

Domnul: Nebun cum oi fi, dar vreau să ştiu!

Cucoana: Eşti nebun, s-a isprăvit! Nu mai e chip să stai de vorbă cu tine ca lumea…

Domnul: Aşa ştii d-ta să stai de vorbă? Insultându-mă?… În sfârşit, ce mai ala-bala, pe d-ta te-a măritat cu de-a sila!… Dar de ce, mă rog? De ce?

Cucoana: Fiindcă eşti nebun…

Domnul: Da ce sunt eu? Nebun, hoţ, pungaş, haimana? Mă rog… M-ai strâns d-ta de pe drumuri, sau te-am strâns eu de pe drumuri? Care pe care? Eu ştiu că te-am luat goală ca degetul, cucoană! N-aveai cămaşă pe d-ta şi eu ţi-am cumpărat cămaşă!… Iar astăzi ai obraz să-mi spui că te-ai măritat cu mine…

Cucoană: Ce strigi, nebunule, ce ţipi?

Domnul: Fiindcă vreau să aflu de ce anume te-a silit mă-ta să te măriţi cu mine.

Cucoana: Atunci dă-i înainte, că-ţi şade foarte bine. Ţipă şi înjură, că asta ai învăţat acasă la voi!

Domnul: Trebuie să ştiu!

Cucoana: Vai de mine, bărbate, da’ ce-i cu tine? Turbat eşti, ori nebun eşti, ori nu eşti în toate minţile? Te-apuci tu, aşa din senin, de ceartă… Nu mai pot eu să zic o vorbă fără ca măria-ta să te burzuluieşti? Doar gura omului d-aia-i făcută, să mai spuie şi câte o glumă, Doamne fereşte!…

Domnul: Mie să-mi spui de ce vrei d-ta să mă faci pe mine ticălos!… Mă rog, de ce?

Cucoana: Pare-mi-se că diavolul vrea să-ţi fure mintea câtă ţi-a mai lăsat-o Dumnezeu, că nu ştiu ce să mai zic… Dar cine te face pe d-ta ticălos?

Domnul: Tu!

Cucoana: Du-te, du-te, să nu-ţi mai aud de nume, neruşinatule! Bătu-te-ar fi Dumnezeu atunci când te-am cunoscut şi m-am legat de tine! Că amar cât am tras eu n-a tras om pe lumea asta! Numai de certuri şi de sudălmi am avut parte, nu-ţi ajute bunul Dumnezeu şi Maica Precista!

Domnul: Acu de ce mă blestemi, cucoană?

Cucoana: Poate îi fi vrând să te blagoslovesc, blagoslovi-te-ar relele, cum îmi amărăşti tu mie zilele!

Domnul: Nu mă blestema, femeie, c-o să mă superi!

Cucoana: Supăra-te-ar boalele, afurisitule şi…

Domnul se supără.

Cucoana se supără.

Amândoi se iau la bătaie.

Vecinii sar să-i despartă.

Ghighi se plimbă pe Calea Victoriei cu domnul Popescu.

1912

TE-AR MAI PUTEA INTERESA