Editura Global Info / Literatură

Liviu Rebreanu

Puia

E cuminte. Mai ales când doarme. Măicuţa o răsfaţă, tăticul o râzgâie. De aceea e Puia cuminte.

Până mai deunăzi toată ziua se juca şi toată noaptea visa că se joacă. Era mama păpuşilor. Le îngrijea, le mângâia şi le alinta, uneori le şi spăla pe obrajii bucălaţi sau le atârna mâncare printre dinţii strânşi într-un veşnic zâmbet fără viaţă. Lucia, Mirela, Toto, Sanda îi dădeau mult de lucru. Le îmbrăca şi le dezbrăca, le croia şi le cosea mereu haine noi. Pe Toto l-a botezat cu alai; pe Lucia voia s-o mărite şi-i şi făcuse un trusou complet, bogat ticluit din cele mai variate petece găsite prin sertarele măicuţii… înainte de-a fixa însă data nunţii, a intervenit un eveniment asemenea unei declaraţii de război: a bătut la poartă viaţa, sub forma unei profesoare… Şi nunta s-a amânat…

Păpuşile s-au dat la o parte. Jocurile au rămas încremenite de mirare. Viaţa a sosit să-şi reclame drepturile ei reci în viaţa Puiei.

Câteva nopţi a mai visat pe Lucia, pe Toto, pe celelalte… Apoi au început alte visuri. A început i-o-n… ion şi două cu unu face trei…

Acuma Puia şade ceasuri întregi cu născiorul plecat peste tăbliţa neagră, strângând tare între degete creionul de piatră, desenând încet slove cari încă nu au prins rădăcini solide în mintea ei fragedă. Guriţa i-e întredeschisă, ochii umbriţi de gene stufoase fixează cu teamă semnele celea albe pe cari mâna ei le aşterne anevoie, iar pe fruntea ei albă, limpede se iveşte din când în când câte-o cută fină, delicată… Puia cugetă; creierul ei imaculat lucrează… Pentru întâia oară în viaţă lucrează serios… Şi nici nu-şi dă seama că de-acum înainte va trebui să lucreze mereu, mereu, că de-acuma a intrat şi ea în vârtejul atât de cumplit al vieţii…

Acum Puia visează şi noaptea i-o-n… ion şi două cu unu face trei… Pentru că Puia e cuminte…

TE-AR MAI PUTEA INTERESA