Editura Global Info / Literatură

Liviu Rebreanu

Soacra Sfântului Petru

Şi a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Şi era în sinagogă, unde se adunau noroade multe şi ascultau pre dânsul şi se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, şi Ioan, şi Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Şi Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era.

Şi după ce au învăţat Iisus pre iudei, au ieşit din sinagogă şi s-au îndreptat către casa lui Simon Petru şi a lui Andrei în carele şedea şi el.

Şi era zăduf mare şi nici câinii nu lătrau că pleoştiţi erau de zăduf foarte.

Iar Iisus au fost trudit, căci mult umblase în ziua aceea, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Şi sudoarea îl cuprinse pre dânsul şi somnul. Că în gură nimica nu luase în ziua aceea şi-i era foame. Şi de aceea era întristat şi pentru că Simon nu era.

Şi-l urmau noroadele pre Iisus, îmbulzindu-l ca să auză graiurile sale. Şi ziceau unii între sine:

„Cine este acesta ce grăieşte astfel şi semne mari face ca proorocii?”

Şi Iisus auzea glasul lor şi ştia gândurile sale şi-i plăceau lui, dar era tăcând şi turburat cu duhul pentru Simon Petru.

Iar când s-au apropiat, iată că Simon vine. Şi era Simon schimbat la faţă şi galben. Şi s-au spăimântat văzând pre Iisus şi frică a venit peste dânsul şi a căzut pre faţa sa, şi s-a rugat lui, grăind:

— Ravvuni (ce se tălmăceşte Învăţătorule)!

Şi, răspunzând Iisus, a zis către el:

— Simone, au oare ce să-ţi zic?

Iar el a zis:

— Învăţătorule, zi.

Şi Iisus au zis lui:

— Scoală-te.

Şi s-au sculat Simon Petru şi s-au apropiat de dânsul. Iar Iisus a grăit:

— Simone, unde ai fost? Fiul omului au rătăcit mult astăzi şi pre Simon Petru n-a văzut.

Şi îl mustra pre dânsul.

Iar Petru au plâns şi au zis:

— Iartă-mă, că om păcătos sunt, Doamne.

Acestea grăind, Simon Petru au mărturisit, zicând:

— Soacra mea cuprinsă este de friguri mari, Doamne, şi plângere este în casa noastră şi tânguire că nu se vindecă.

Şi s-a mohorât Iisus în suflet şi au răspuns lui, grăind:

— Au pre soacra ta mai mult iubeşti decât pre mine?

Şi au pornit.

Şi Simon Petru mergea la dreapta lui Iisus şi era înfricoşat de frică mare. Iar norodul urma pre ei şi grăiau între dânşii:

— Va tămădui acesta pre soacra lui?

Iar Iisus auzea şi tăcea. Şi Simon nu ştia ce va face dânsul şi grije multă avea.

Şi era cam la al nouălea ceas, şi bătea soarele.

Şi iată că au ajuns ei la casa lui Simon Petru şi a lui Andrei. Şi auzeau bocetele bolnavei. Şi norodului milă nu era de ea, căci limbută şi vicleană foarte o cunoşteau. Iar Simon într-ascuns căuta cu ochiul la Iisus, că nu ştia ce ar grăi. Şi Iisus citea gândul său şi s-au oprit în uliţă şi au zis lui:

— Ce vrei să spui, spune mai în grab’.

Şi privea în pământ Simon Petru, neîndrăznind să grăiască. Iar Iisus zise lui:

— Îndrăzneşte, Simone.

Şi Simon Petru au răspuns şi au zis:

— Tămăduieşte pre ea, Doamne, că mama muierii mele este şi bunica pruncilor mei mulţi, care, iată-i, se joacă între ei pe-afară.

Iisus au zâmbit că au văzut sfiala sa şi turburarea în sufletul lui, care se ruşina grăind. Iar norodul s-au mâniat dacă au auzit graiurile acestea, şi au ridicat pumnii şi au strigat cu glas mare:

— Nu asculta pre el, Doamne, că blestemată este muierea aceea, iar pre dânsul cu băţul bate şi de râs face pre el. Au tu nu ştii pre ea? Mai bine este să moară, ca să scape lumea de aceasta.

Însă Iisus au tăcut şi milă mare avea de ucenicul său, că şi dânsul ştia bine cine este soacra lui şi câte rabdă el de la ea.

Iar după ce au încetat norodul, Simon Petru văzând, au căzut la picioarele lui Iisus, grăind:

— Doamne, nu lăsa pre dânsa să piară.

Şi îndată au răspuns lui Iisus, zicând:

— Eu, venind, o voi tămădui pre ea.

Şi au intrat în casă. Şi n-au lăsat nici pre unul să intre, fără numai pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioan şi pre Andrei, fratele lui Simon. Iar muierea lui Simon Petru nu era acasă, căci în Magdala se dusese la rude. Şi norodul stetea afară şi grăia între sine şi-şi râdeau de Simon pentru inima lui către soacra sa, şi gălăgie mare făceau…

Şi soacra lui Simon Petru zăcea aprinsă de friguri mari şi bolborosea şi gemea. Şi o au privit pre ea Iisus şi s-au mirat, căci acum au văzut mai bine cât vicleşug era pre faţa ei. Iar muierea atunci s-a trezit din aiureala sa şi au zărit pre Iisus şi pre ceilalţi şi s-au speriat. Şi auzind ea gâlceava afară, s-au spăimântat iarăşi de frică mare, crezând că au venit s-o omoare pre ea, pentru că multe rele apăsau inima sa.

Dar Iisus au înţeles gândul ei şi a grăit:

— Nu te teme.

Şi s-au mulcomit muierea.

Iat Iisus a stat pre patul ei şi o au ridicat pre ea, apucând-o de mână şi au certat frigurile şi o au lăsat pre dânsa îndată.

Şi într-o clipeală s-au sculat soacra lui Simon Petru şi au ieşit afară.

Iar mulţimea, văzând-o ieşind, au ocorât-o pre ea cu vorbe de hulă, zicând ei:

— Au nu puteai muri, să fi scăpat de tine!…

Şi îndată au luat ea toiagul lui Simon Petru din ungher şi s-au năpustit la dânşii cu turbare mare şi i-au gonit pre ei, lovind şi ocărind.

Şi iarăşi au venit muierea în casă şi au început să juruiască pre Simon Petru şi pre ceilalţi, iar pre Iisus nu.

Şi au zis ei Iisus:

— Muiere, mi-e foame.

Iar soacra lui Simon Petru au răspuns, grăind:

— Au nu voi hrăni eu pre toţi? Că Simon nimica nu mai face, fără pe drumuri umblă şi peşte nu prinde.

Zis-a Iisus ei:

— Eu am făcut pre Simon vânător de oameni.

Zis-a ea lui Iisus:

— Noi ce mâncăm atunci?

Şi s-au umplut muierea de mânie mare foarte, şi s-au iuţit să-i scoată pre ei afară din casă. Iar Simon Petru s-a spăimântat în inima sa şi a rugat pre dânsa să nu-i facă atâta ruşine.

Şi s-a potolit ea înfricoşându-se că Iisus va trimite la dânsa altă boală mare sau moartea. Şi au slujit pre el, şi a adus în blid mâncare bună, că avea. Iar Iisus au mâncat şi apoi s-a culcat să odihnească oboseala sa.

Şi au ieşit şi l-au lăsat singur.

Şi a dormit Iisus ca un ceas.

Iar când s-a deşteptat, zarvă mare fu în casă, şi soacra lui Simon Petru bătea pre dânsul cu toiagul său şi urla şi dinţii scrâşnea. Şi Iacov, şi Ioan, şi Andrei steteau afară, şi nu îndrăzneau să sară, că turbată era muierea şi îndrăcită foarte.

Şi s-au sculat Iisus, şi au certat pre dânsa, zicând:

— Muiere, ce faci?

Iar ea roşu vedea cu ochii, şi nu răspunse lui, ci pre Simon Petru lovea şi ţipa, zicând:

— Să înveţi minte.

Şi Simon Petru răbda şi se ferea şi tăcea, că era blând din fire şi supus foarte muierii.

Şi Iisus se mira.

Atunci au venit ceilalţi în casă, ca nu cumva nebuna aceea să se învierşuneze şi la Iisus.

Iar Iisus a zis lor:

— Sculaţi-vă, să mergem de-aici.

Zis-a lui Simon Petru:

— Doamne, pentru ce nu pot veni după tine şi eu acum? Sufletul meu pentru tine este.

Răspuns-au Iisus lui:

— Sufletul tău pentru mine este? Adevăr, adevăr grăiesc ţie, nu vei putea veni după mine până ce nu te vei lepăda de soacra ta.

Iar muierea au auzit vorba; aceasta, şi mai mult s-au mâniat şi au zis:

— El ginerele meu este. Tu ce-i dai lui?

Şi Iisus au zis:

— Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face.

Şi soacra lui Simon Petru au crâşnit şi au hulit pre dânsul, zicând:

— Tu strici casa aceasta.

Şi i-au gonit pre toţi.

Şi îndatăşi au ieşit.

Şi când au ieşit era noapte.

Şi mergeau ei mâhniţi în sufletul lor. Iar Simon Petru plângea şi grăia lui Iisus:

— Învăţătorule, mai bine nu tămăduiai pre dânsa.

Zis-au Iisus lui:

— Au nu tu m-ai rugat pentru ea?

Răspuns-au Simon Petru pocăit:

— Greşit-am, Doamne.

Şi s-au mângâiat dânşii şi s-au dus în casa lui Iacov şi a lui Ioan, că era aproape. Şi au mas acolo.

Şi s-a dus vestea aceasta în tot locul cel de prin-prejur. Şi s-au făcut frică pre toţi cei ce locuiau întru laturea aceea. Şi s-au mirat.

Şi au căzut preste soacre ocară mare pentru soacra lui Simon Petru, în vecii vecilor.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA