Editura Global Info / Literatură |
Magda Isanos
Peste câmpiile viitoare
Peste câmpiile viitoare
vor străluci curcubeie mai falnice.
Cântec şi petrecere va fi
semănatul şi seceratul
acelor câmpii.
Mărire vouă, munţi!
Laudă
mâinlor care vă caută
luminoasele frunţi!
Holde şi imnuri vor secera
mâine popoarele.
Vor lăuda soarele
şi vor cântă.
Peste câmpiile viitoare,
vor străluci curcubeie mai mândre.
În strălucitoare ogoare
pluguri de-argint au să intre.
Oameni, cântaţi!
Una suntem: argaţi, împăraţi.
Spre-aceeaşi cumpănă lină, uşoară,
unii urcă, alţii coboară.
Din volumul "Cântarea munţilor", 1945