Magda Isanos

Ploaie

Domol răsună ploaia-n geamuri,
Cu-acelaşi ritm melodic şi egal,
Cu miros cald şi umed de pe lanuri;
Cu lungi tristeţi de toamnă şi caval –

O fină pânză de argint
Se ţese luminoasă şi lichidă
Din cerul trist şi palid spre pământ,
Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;

Pe flori înviorate şi pe-alei
S-au risipit şirag de nestimate
Atâţia stropi nepângăriţi şi grei,
Cu străluciri de grele diamante.

Aş vrea aceste lacrimi lucitoare,
Păşind cu glezne goale prin verdeaţă,
Să le culeg în poală răbdătoare
Şi-n dar să ţi le-aduc de dimineaţă.

Viaţa Basarabiei, an. III, nr. 3, martie 1934