Ştiri / Spaţiu |
Marte a avut cândva un ocean mai mare ca Oceanul Arctic al Terrei
Marte a avut, într-un trecut îndepărtat, acum 4,3 miliarde de ani, un vast ocean în zona polului său nord, mai mare ca Oceanul Arctic de pe Pământ.
Cercetătorii de la NASA au estimat, prin analiza atmosferei marţiene, că Planeta Roşie a pierdut 87% din apă în spaţiu.
În tinereţe, când Marte era o planetă umedă avea suficientă apă pentru a fi acoperită complet, pe o adâncime de 137 metri.
Dar apa a format, probabil, un ocean care a acoperit aproape jumătate din emisfera nordică a planetei, ajungând în unele locuri la peste 1,6 km adâncime.
Având în vedere geologia acestei părţi de pe Marte, ea a fost mult timp considerată de oamenii de ştiinţă ca fiind cea mai potrivită zonă pentru a conţine un ocean, care ar acoperi 19% din suprafaţa planetei.
În comparaţie, Oceanul Atlantic ocupă aproape 20% din suprafaţa Pământului.