Terapii / Masajul |
Masajul în Ayurveda
În Ayurveda, ştiinţa medicinei indiene, oamenii sunt sfătuiţi să-l adopte ca parte a vieţii de zi cu zi. Aşa cum mâncăm şi dormim în fiecare zi, aşa trebuie să ne şi masăm.
Masajul este folosit de asemenea în scop terapeutic. Pentru tipuri diferite de boli sunt prescrise tipuri diferite de masaj şi uleiuri de masaj.
După Vagbhatta, scriitor al unui faimos tratat asupra Ayurveda, cei care-şi doresc sănătate trebuie să-şi maseze corpul, iar uleiurile pentru masaj trebuie selectate în funcţie de anotimpuri. Pentru masaj trebuie folosite uleiuri înmiresmate şi organice care induc sănătate.
După Sushruta Samhita, o altă faimoasă scriere din medicina indiană, pentru masaj trebuie utilizat ulei, sau orice alt lubrifiant care este potrivit pentru corp, în funcţie de climă şi anotimp.
Pentru persoanele suferind de boli cauzate de umoarea vântului, masajul este singurul doctor.
Masajul zonelor deosebit de tensionate nu trebuie făcut fără un lubrifiant adevat. Zonele dureroase trebuie masate până când persoana se simte uşurată.
Masajul creşte producerea de celule albe ale sângelui şi de anticorpi care asigură mai multă rezistenţă împotriva viruşilor şi a bolilor. Aceasta susţine mecanismul de apărare al corpului şi creşte imunitatea din timpul schimbărilor mediului.
În acest mod, masajul protejează, conservă şi reîntinereşte, crescând încrederea în sine şi puterea voinţei.
Masajul joacă un rol important în jocurile sexuale. Vatsyayana, autorul celebrului tratat despre sex, Kama Sutra, subliniază rolul masajului în jocurile sexuale.
Este de asemenea recomandat ca masajul regiunii şalelor să se facă cu blândeţe şi încet; faţa şi gâtul trebuie masate puţin mai tare, aplicând o presiune suportabilă; însă capul şi tălpile trebuie masate cel mai puternic şi pentru o perioadă mai lungă de timp decât zonele de la talie, piept, faţă, umeri şi gât.
Părţile corpului cu mai puţină carne, musculatură subţire (cum ar fi ombilicul) şi punctele de presiune importante de sub buric, inimă, faţă şi obraji trebuie masate cu blândeţe.
Dacă persoana masată este trează, masajul trebuie făcut tare şi cu presiune; dacă este sub influenţa medicamentelor sau adormită, trebuie masată cu blândeţe, ca un copil.
Pe părţile cu pilozitate ale corpului, masajul nu trebuie făcut în sensul contrar creşterii părului.
Pentru a stimula rădăcinile părului şi pentru a intensifica circulaţia de lângă pori şi a deschide porii, masajul trebuie făcut astfel încât întreaga musculatură să fie masată cu ambele mâini, prin executarea de mişcări încrucişate.
În Ayurveda masajul este descris ca:
Jarahar: Cel care îndepărtează bătrâneţea. Făcut zilnic asupra coloanei vertebrale, picioarelor şi capului, folosind ulei de susan, ulei de muştar şi ulei de migdale, masajul creşte virilitatea, vitalitatea şi materialul seminal.
Conform medicinii vechi indiene, corpul este făcut din şapte ingrediente, dhatu:
Rasa - fluide, hormoni, limfă
Rakta - sânge
Mansa - carne, dermă
Medha - tendoane, nervi
Asthi - oase, dinţi
Majja - păr
Shukra - sperma, materialul seminal
Pentru că masajul este o practică care furnizează energie, vitalitate, şi nutriţia celor şapte dhatu şi întârzie apariţia semnelor vârstei înaintate, persoanele rămân tinere şi energice pentru o vreme mai îndelungată. În acest mod, masajul este cel care îndepărtează bătrâneţea.
Sharam Har: Cel care îndepărtează oboseala. Oboseala este cauzată de constrângerile fizice şi mentale. Ea afectează muşchii şi produce tensiuni. Frecarea, tapotamentele şi strângerea muşchilor îndepărtează cu blândeţe oboseala.
Vata Har: Cel care îndepărtează umoarea vântului. Încordarea constantă a sistemului nervos, dată de alimentaţia şi de anxietate, perturbă gazele, persoana începând să aibă dureri musculare şi articulare. Reumatismul este una dintre bolile cauzate de vânt, ca şi sciatica.
Masajul regulat cu uleiul Mahanarayana, sau uleiuri preparate prin arderea usturoiului în ulei încins, sau prin adăugarea de seminţe de schinduf în uleiul clocotit, uleiul de mentă, şi uleiul de perişor, toate acestea ajută în problemele legate de vânt sau gaze.
Drishti Prasad Kar: Cel care îmbunătăţeşte vederea. Practica zilnică a masajului îmbunătăţeşte vederea şi ţine departe orbirea şi bolile de ochi. Cei care au vederea slabă sau suferă de boli ale ochilor trebuie să-şi maseze tălpile, în special zona de sub degetul mare.
Ei trebuie de asemenea să-şi maseze în mod regulat coloana vertebrală, gâtul şi capul. Acest lucru va îndepărta problemele legate de ochi şi va îmbunătăţi vederea.
Pushti Kar: Cel care te face mai puternic. Prin creşterea circulaţiei fluidelor vitale, datorită frecării, presării şi frământării, masajul face corpul puternic, creşte vigoarea, vitalitatea şi virilitatea.
Ayu Kar: Cel care creşte longevitatea. Prin creşterea unui echilibru electrochimic.
Swapn Kar: Cel care induce somnul. Masajul relaxează corpul şi îndepărtează tensiunile. Persoanele care suferă de insomnie, sau cele care nu se pot bucura de un somn odihnitor ar trebui să-şi maseze corpul (în special capul şi tălpile) înainte de culcare. În acest caz, utilizarea uleiului din seminţe de dovleac pentru masajul capului este foarte indicată.
Uleiul kahu este de asemenea recomandat. Un amestec de ulei kahu şi de seminţe de dovleac se poate face prin adăugarea celor două în cantităţi egale.
Twak Dridh Kar: Cel care întăreşte pielea. Masajul netezeşte pielea şi o face strălucitoare. Frecarea regulată o face puternică. Masajul cu ulei îndepărtează uscăciunea, care este primul semn al elementului perturbator vânt în corp. Uscăciunea poate fi de asemenea cauzată de meditaţie, efort mintal, anxietate şi griji constante.
Persoanele care trăiesc într-un climat rece capătă o piele uscată prin contactul constant cu aerul foarte rece, care creează uscăciune.
Vântul, prin natura sa, este rece şi uscat, iar răcoarea se simte mai puternic atunci când este o adiere rece sau un vânt rece. Pielea intră în contact direct cu atmosfera externă, şi ea reflectă de asemenea, precum o oglindă, starea internă a corpului fizic.
Klesha Sahatwa: Cel care asigură rezistenţă asupra bolilor. Masajul stimulează producerea anticorpilor şi întăreşte cele şapte ingrediente din care este constituit corpul. Aceşti anticorpi asigură mai multă rezistenţă la boli, iar puterea care vine de la cele şapte dhatu conferă toleranţă, stăpânire de sine, şi răbdare. Aceasta ne fereşte de regrete, agonii şi anxietăţi (klesha).
Abhighat Sahatwa: Cel care asigură rezistenţa la vătămări şi puterea de a te recupera rapid. Aceia care îşi masează regulat corpul îşi revin din vătămările fizice mai rapid decât celelalte persoane care nu se masează. Procesul de vindecare din interior răspunde imediat, iar durerile sunt comparativ mai mici şi problemele mai puţine pentru aceia care se masează regulat.
Kapha Vata Nirodhak: Cel care diminuează indispoziţiile cauzate de umezeală şi vânt.
Mrija Vara Bal Prad: Cel care asigură tăria pielii şi îmbunătăţeşte coloritul şi textura acesteia.