Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Matilda Cugler-Poni

    Toamna

    Frunzele îngălbenite
    Cad încetul, obosite,
    Cad pe cîmpul cel uscat,
    Pe pamîntul îngheţat.

    Frunzuliţele ce pică,
    Vîntul toamnei le ridică
    Şi le ia încetişor
    Pe aripa lui în zbor

    Şi le duce, le tot duce
    Pe morminte fără cruce,
    Unde dorm uitaţi, neplînşi
    Luptătorii cei învinşi...

    Ei, în lupte desperate
    Cu dureri nemăsurate,
    Singuri chinul şi-au curmat, —
    Fără teama de păcat!

    Primăvara nu răsare
    Nici o frunză, nici o floare
    Pe pămîntul urgisit
    Şi de lacrimi nestropit:

    Numai toamna mult miloasă
    Pune haina ei frumoasă
    Ca o mantie de 'mpărat
    Pe mormîntul cel uitat.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA