Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea

    Microbiomul poate influenţa evoluţia sclerozei multiple

    Cercetătorii de la Universitatea California din San Francisco, Statele Unite, au descoperit că microbii intestinali pot juca un rol în neurodegenerarea care caracterizează scleroza multiplă.



    Demielinizare.


    Prin identificarea microbilor intestinali specifici, asociaţi cu scleroza multiplă la pacienţii umani, şi arătând că aceşti microbi participă la reglementarea răspunsurilor imune la animalele de laborator, cercetătorii speră să înţeleagă originile sclerozei multiple şi să dezvolte astfel tratamente la această boală.

    Scleroza multiplă, tulburare neurodegenerativă autoimună care afectează aproximativ 2,5 milioane de oameni din întreaga lume, cu pierderi progresive ale vederii, slăbiciune, tremor şi probleme de coordonare şi echilibru, este cauzată de atacurile sistemului imunitar asupra straturilor de izolaţie care înconjoară celulele nervoase.

    Factorii din mediul înconjurător despre care se crede că ar contribui la afecţiune, cum ar fi fumatul, dieta şi expunerile din mediu, sunt greu de identificat şi de asociat cu un impact biologic asupra pacienţilor, şi un număr tot mai mare de studii demonstrează că microbii intestinali pot influența direct funcția sistemului imunitar.

    Intestinul este de fapt cea mai intimă legătură dintre lumea exterioară şi sistemul imunitar.

    Cercetătorii au identificat speciile specifice de bacterii care au fost mai mult sau mai puţin frecvente la persoanele cu scleroză multiplă faţă de populaţia generală.

    Două specii de bacterii care erau mai frecvente la persoanele cu scleroza multiplă, respectiv Akkermansia muciniphila şi Acinetobacter calcoaceticus, au declanşat transformarea celulelor în pro-inflamatorii, în timp ce alte specii găsite cu niveluri mai scăzute decât cele obişnuite la pacienţii cu scleroza multiplă, şi anume Parabacteroides distasonis, au declanşat răspunsuri imunoregulatoare.

    Înlocuirea în laborator a microbiomului animalelor având o formă indusă de scleroză multiplă cu microbiomul pacienţilor cu această boală a determinat pierderea reglementării imunitare şi dezvoltarea de neurodegenerări mai grave, sugerând că microbiomul singur ar putea contribui la progresia sclerozei multiple.

    Microbiomul nu este singurul declanşator al acestei boli, dar se pare că aceşti microbi ar putea împinge pe cineva cu predispoziţie genetică peste pragul de boală sau să îl menţină în siguranţă.

    11 DECEMBRIE 2022



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Extractul de Pelargonium sidoides, o varietate de muşcată, inactivează virusul HIV de tip 1 şi previne invadarea celulelor umane de către acest virus.
    Tinerii care suferă de depresie şi au un nivel ridicat de cortizol au de 14 ori mai multe şanse să facă o formă de depresie majoră, decât cei care nu au acest nivel de hormon al stresului.
    Un medicament extras din plante folosite de secole în vechea medicină chineză pentru a trata malaria, ar putea ajuta la tratamentul tuberculozei şi ar putea încetini evoluţia rezistenţei la medicamente.
    O echipă de cercetători de la University of Copenhagen şi Danish State Serum Institute pregăteşte studiile pe oameni pentru un vaccin împotriva unei boli care infectează peste 100 de milioane de persoane în fiecare an.
    A fost inventat dispozitivul care măsoară ultraviolete acumulate de un individ şi doza efectivă generată de vitamina D. Acest dispozitiv, conectat cu un dispozitiv mobil (Android sau iPhone), poate furniza date în timp real cu privire la expunerea totală la soare.
    Copiii născuţi prin cezariană, comparativ cu cei născuţi într-un mod natural, au un risc cu 20% mai mare de a suferi de alergii, astm sau diabet, dar şi un risc crescut de obezitate.