Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Mihai Eminescu

    Adio

    De-acuma nu te-oi mai vedea,
    Rămâi, rămâi cu bine!
    Mă voi feri în calea mea
    De tine.

    De astăzi dar tu fă ce vrei,
    De astăzi nu-mi mai pasă
    Că cea mai dulce-ntre femei
    Mă lasă.

    Căci nu mai am de obicei
    Ca-n zilele acele,
    Să mă îmbăt şi de scântei
    Din stele,

    Când degerând atâtea dăţi,
    Eu mă uitam prin ramuri
    Şi aşteptam să te arăţi
    La geamuri.

    O, cât eram de fericit
    Să mergem împreună,
    Sub acel farmec liniştit
    De lună!

    Şi când în taină mă rugam
    Ca noaptea-n loc să steie,
    În veci alături să te am,
    Femeie!

    Din a lor treacăt să apuc
    Acele dulci cuvinte,
    De care azi abia mi-aduc
    Aminte.

    Căci astăzi dacă mai ascult
    Nimicurile-aceste,
    Îmi pare-o veche, de demult
    Poveste.

    Şi dacă luna bate-n lunci
    Şi tremură pe lacuri,
    Totuşi îmi pare că de-atunci
    Sunt veacuri.

    Cu ochii serei cei de-ntâi
    Eu n-o voi mai privi-o...
    De-aceea-n urma mea rămâi —
    Adio!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA