Editura Global Info / Literatură

Mihai Eminescu

Asta vreu, dragul meu

Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?
   Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
   Poate roza cea tăcută
   Care dulce se sărută
   Cu fluturii râzători?
Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:
   Asta vreu,
   Dragul meu!

Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?
   Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
   Poate cântul de-armonie
   Care Eol îl adie
   Printre frunze, printre flori?
Ah! Când aurul suspină
În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!
   Asta vreu,
   Dragul meu!

Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?
   Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
   Iubeşti poate alba zare
   Ce-o săgeată mândrul soare
   Peste câmpul înflorind?
Ah! Când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!
   Asta vreu,
   Dragul meu!

Iubeşti patria-ţi măreaţă
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?
   Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?
   Poate visul mare, mare
   De mărire, răzbunare,
   Ce-l visează-a ei popor?
Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!
   Asta vreu,
   Dragul meu!

Umoristul, 29 septembrie/11 octombrie 1866

TE-AR MAI PUTEA INTERESA