Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Mihai Eminescu

    Colinde, colinde!

    Colinde, colinde!
    E vremea colindelor,
    Căci gheaţa se-ntinde
    Asemeni oglinzilor
    Şi tremură brazii
    Mişcând rămurelele,
    Căci noaptea de azi-i
    Când scânteie stelele.

    Se bucur' copiii,
    Copiii şi fetele,
    De dragul Mariei
    Îşi piaptănă pletele,
    De dragul Mariei
    Ş-a Mântuitorului
    Luceşte pe ceruri
    O stea călătorului.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA