Editura Global Info / Literatură |
Mihai Eminescu
Din Iliada
Cântă-ne, zână, a lui Ahil Peleidul mânie,
Care cumplită făcu Aheilor jale nespusă,
Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii
Au trimis, pe ei înşii de pradă la câni lăsându-i
Şi la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voinţă
Din acea zi când cearta făcu dezbinare amară
Între mult divinul Achil şi fiul lui Atreu,
Agamemnon, al neamului tot şi al regilor rege.
Care din zei aţâţă al dezbinului foc între dânşii?
Fiul Latonei şi al lui Zeus, mânios pe rege,
El a trimis pierzătoare boli şi moarte prin gloate,
Pentru că Atreidul mustrase pe preotul Chrise
Când acesta veni la Achaici mândre corăbii
Ca să-şi răscumpere fiic-aducând preţioasele daruri
Şi cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon
Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el
Şi pre Ahei, dar mai cu seamă pe cei doi
Fraţi Atreizi, ce erau căpetenii ai limbilor toate.
1877