Mihai Eminescu

Iar faţa ta e străvezie

Iar faţa ta e străvezie
Ca suprafaţa albei ceri
Şi numai ochii mari sunt turburi
De umbra negrelor dureri.

Tu, chip chinuitor de dulce,
Tu, ideal în ochii mei,
Tu, ce femeie între flori eşti
Ş-o dulce floare-ntre femei.

De-ai rămânea pe veci frumoasă,
Precum te simt, precum te văz,
Ca-n părul tău cel lung şi galben
Eu flori de-a verii să aşez!

Dar în curând şi nici o umbră
Din frumuseţea ta n-ai fi —
Trei zile numai vei fi astfel
Apoi... apoi vei putrezi.

Pământ nesimţitor şi rece,
De ce iluziile sfermi?
De ce ne-araţi că adorarăm
Un vas de lut, un sac de viermi?