Editura Global Info / Literatură |
Mihai Eminescu
Oricâte stele...
Oricâte stele ard în înălţime,
Oricâte unde-aruncă-n faţă-i marea,
Cu-a lor lumină şi cu scânteiarea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor — nu ştie nime.
Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea.
Fii bun şi mare, ori pătat de crime,
Acelaşi praf, aceeaşi adâncime,
Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea.
Parcă mă văd murind... în umbra porţii
Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape...
Aud cântări şi văd lumini de torţii.
O, umbră dulce, vino mai aproape —
Să simt plutind deasupră-mi geniul morţii
Cu aripi negre, umede pleoape.