Mihai Eminescu

Sala-i mare, strălucită

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeţi mulţi,
Vorbe dulci să tot asculţi —
Şi lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulţi.

Icia unii stau alene
Şi visează şi gândesc,
Colo alţii chiuesc,
Iar femei cu lunge gene
Râd în taină şi privesc.

Una face că nu vede
Şi cu capul stă plecat,
Pe când ochii,-namorat,
A lor raze îşi repede
La străinul întristat.

La străin cu fruntea pală
Şi cu părul ca de corb —
Buzele ei roşii sorb
Când în braţe şi pe poală
Doarme dus amorul orb.

1870