Mircea Demetriade

Colocviu sentimental

(După Verlaine)

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.

Cu ochii morţi şi cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Doi spectri şi-au amintit de trecut?

„De-al nostru-extaz de demult ţi-aminteşti?"
„Să-mi amintesc acum de ce voieşti?"

„Palpiţi şi-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"

„Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"

„Ce-albastru cer era, speranţă mare!"
„Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

Printre fâneţi bogate-astfel mergeau,
Şi noaptea, doar, auzi ce-şi spuneau.