Editura Global Info / Literatură

Miron Costin

Stihuri împotriva zavistiei

Vacul tău n-are pace, zavistnice oame,
Colţul tău, plin de venin, piiere tot de foame,
Să muşte pre cineva pururea râvnéşte,
În ce chip ar ocărî, pururea păzéşte.
Bine au scris în Psaltire de tine prorocul:
„Zavistnicului ieste acesta norocul,
Gâtlanul lor, mormântul destupat cum cască.
Limbile lorŭ gata tot să ocărască.
Să le fii giudeţ, Doamne, din gânduri să cază,
Ocări care facŭ ei pre sine să vază.“
Doao boale întru sine zavistnicul are:
Una cândŭ petréce rău, a doao, mai mare,
Cândŭ privéşte pre altul că petréce bine.
Numele bun altuia ca o moarte-i vine.
Aceasta niciodată boala nu-i lipséşte,
În tot ceasul cu acéstea viiaţa-şi pedepséşte.
Dar ce gândeşti să faci? Să pierzi dreptatea?
Aceasta nu vei putea, bine-n răotatea,
Sau răul să faci că-i bun, nici aceasta poţi face.
Deci aşa viaţa ta nu mai are pace.
De la Dumnezeu nime fără darŭ nu ieste;
Ce nu mulţămeşti câtŭ ai, ci tot râvneşti
Inima ta spre altul? Cine toate poate?
Nu toate are unul, ci cu toţi toate:
Unul una şi altul alta bunătate.
Tuturor de Dumnezeu daruri sunt însemnate.
Care truda noastră cu gândul bun priiméşte,
Dumnezeu gândului bun bine-i dăruieşte.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA