Editura Global Info / Literatură

Miron Costin

Viiaţa lumii

PRÉDOSLOVIE — VOROAVĂ LA CETITORIŬ

În toate ţările, iubite cetitoriule, să află acestŭ fél de scrisoare, care elinéşte ritmos să chiamă, iară sloveneşte stihoslovie, şi cu acestŭ chip de scrisoare au scris mulţi lucrurile şi laudile împăraţilor, a crailor, a domnilor şi începăturile ţărâlor şi a împărăţiei lor. Aşa au scris vestit istoric Omir războaiele Troadii cu Ahileus, aşa Verghilie, începătura Împărăţiei Râmului¹ şi alţii fără număr dascali, într-acesta chip şi sfinţii învăţătorii beséricii noastre cum ieste Ioan Damaschin, Cozma, Theofan, Mitrofan, Andrei de la Crit au scris cântările sfintii bisérici, stihirile, canonile, antifoane, cu carile, ca cu nişte pietri scumpe şi flori neveştenite, au împodobit bisérica. Cu această pildă scrisu-ţ-am² şi eu această mică carte, a căriia numile îi ieste Viiaţa lumii, arătându-ţi pre scurtŭ cum ieste de lunecoasă şi puţină viiaţa noastră şi supusă pururea primejdiilor şi primenélilor. Nu să poftescŭ vreo laudă dintr-această puţine osteneală, ci mai multŭ să să vază că poate şi în limba noastră a fi acest féliŭ de scrisoare ce să chiamă stihuri. Şi nu numai aceasta, ce şi alte dăscălii şi învăţături ar putea fi pre limba românească, de n-ar fi covârşit vacul nostru acesta de acum cu mare greotăţi, şi să fie şi spre învăţături scripturii mai plecate a lăcuitorilor ţării noastre voie.

Citéşte cu bună sănătate, şi cât poţi mai vârtos de primejdiile lumii să te fereşti cu ajutoriul preaputernicului Domnului-Dumnezeu. Amin.

ÎNŢELESUL STIHURILOR, CUM TREBUIEŞTE SĂ SĂ CITEASCĂ

Stihul ieste nu ca altă scrisoare dezlegată, ci ieste legată de silave cu număr; silava este împreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da i proci. Deci, de acéste silave stihurile céste ce scriu într-această cărţuluie au 13 silave, iară să pot şi în 9 şi în şapte a face şi suntŭ şi într-alte³ chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elinească sau latinească. Iară de acest féliŭ îţi facem ştire, în care ţ-am scris aicea, de Viaţa lumii.

Deci are şi altă datorie stihul: cuvintele céle la fârşitul stihului a doao stihuri să tocmască într-un chip, pe o slovă să să citească, cum ieste: aţa-viiaţa, frunte-munte, lume-spume i proci. Cătră aceasta, la cetit, unde vor fi cuvintele ci trebuiescŭ să le scurtezi: de vei trăgăna⁴, ţii-a părea că nu ieste stihul bun, ci trebuieşte, unde va fi de trăgănatŭ, să trăgănezi, unde de scurtat, să scurtezi. Aşijderea, unde să vor prileji trei slove, cărora le zicem unoglasnice, ce s-ar zice de un glas, cum ieste a, e, i, o, acéstea de să vor prileji trei alăturea, să să lipsească una, cum ieste: „nici o avuţie“. Aicea caută că o ieste între e şi între a, deci o ieste între e şi între a, deci o (B); omite în A. piare şi vei ceti: „nici avuţie“ i proci. Alta, pentru această slovă, cîndŭ va avea înaintea sa iară o slova unoglasnică, să întunecă, cum vei găsi între stihuri un stih într-acestaşi chip: „mari împăraţi şi vestiţi“, carele nu-l ceti: „mari împăraţi“, ce: „mari-mpăraţi“, că îl lipséşte slova ce ieste înainte.

Cetindŭ, trebuie să citeşti şi al doilea şi al treilea rândŭ, şi aşa vei înţelege dulceaţa, mai vârtos să înţelegi ce citeşti, că a ceti şi a nu înţelége ieste a vântura vântul sau a fiierbe apa.

Sueta seustv, vsa vseaceska sueta.

Eclisiastis, glava I:
Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciuni

A lumii cântŭ cu jale cumplită viiaţa,
Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:
Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înşelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară;
Céle ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Tréce veacul desfrânatŭ, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra şi nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, şi mai mult cumplite.
Şi ca apa în cursul său cum nu să opréşte.
Aşa cursul al lumii nu să contenéşte.
Fum şi umbră suntu toate, visuri şi părére.
Ce nu petréce lumea şi în ce nu-i cădére?
Spuma mării şi nor suptŭ cer trecătoriŭ,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriŭ?
Zice David prorocul: "Viiaţa ieste floara,
Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea".
"Viierme suntŭ eu şi nu om", tot acela strigă
O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă
Toate câte-s, pre tine! Ce hălăduiaşte
Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaşte
Spre cădére de tine? Tu cu vréme toate
Primeneşti şi nimica să stea în véci nu poate,
Ceriul faptŭ de Dumnezeu cu putére mare,
Minunată zidire, şi el fârşit are.
Şi voi, lumini de aur, soarilă şi luna,
Întuneca-veţi lumini, veţi da gios cununa.
Voi, stéle iscusite, ceriului podoba.
Vă aşteaptă groaznică trâmbiţa şi doba.
În foc te vei schimosi, peminte, cu apa
O pricine amară nu aşteaptă: sapa
Nu-i nimica să stea în véci, toate tréce lumea,
Toate-s nestătătoare, toate-s nişte spume.
Tu, părinte al tuturor, Doamne şi împărate,
Sângur numai covârşeşti vremi nemăsurate.
Célelalte cu vrémea toate să să treacă.
Sângur ai dat vremilor toate să petreacă.
Suptu vréme stăm, cu vréme ne mutăm viiaţa,
Umblăm după a lumii înşelătoare faţa
Vrémea lumii soţie şi norocul alta,
El a sui, el a surpa, iarăşi gata.
Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voie
Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoie.
Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume;
Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.
El sus, el coboară, el viiaţa rumpe,
Cu soţiia sa, vrémea, toate le surpe.
Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul.
Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.
Numai mâini şi cu aripi, şi picioare n-are
Să nu poată sta într-un loc niciodinioare.
Vrémea încépe ţările, vrémea le sfârşaşte.
Îndelungate împărăţii vrémea primeneaşte.
Vrémea petréce toate; nici o împărăţie
Să stea în veci nu o lasă, nici o avuţie
A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume
Mari împăraţi şi vestiţi? Acu de-abiia nume
Le-au rămas de povéste. Ei suntŭ cu primejdii
Trecuţi. Cine ai lumii să lasă nădejdii?
Unde-s ai lumii împăraţi, unde ieste Xerxes,
Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,
Avgust, Pompeiu şi Chesar? Ei au luat lume,
Pre toţi i-au stinsu cu vreme, ca pre nişte spume.
Fost-au Ţiros împărat, vestit cu războae,
Cu avére preste toţi. Şi multă nevoie
Au tras hândii şi tătarii şi Asiia toată.
Caută la ce l-au adus înşelătoarea roată:
Prinsu-l-au o fămée, i-au pus capul în sânge.
"Satură-te de moarte, Ţiros, şi te stinge
De vărsarea sângelui, o, oame înfocate,
Că de vrăjmăşiia ta nici Ganghes poate
Cursul său să-l păzească". Aşa jocuréşte
Împărăţiile lumii, aşa le prăvăléşte.
Nici voi, lumii înţelepţii, cu filosofia
Hălăduiţi ce lume, nici theologhia
V-au scutit de primejdii, sfinţi părinţi ai lumii,
Ce v-au adus la moarte amară pre unii.
Nime-lucruri pre voie de tot să nu crează
Nime-gréle, nădejde de tot să nu piarză,
Că Dumnezeu a vârstatu toate cu sorocul,
Au poruncitu la un loc să nu stea norocul.
Cursul lumii aţi cercatu, lumea cursul vostru
Au tăiat. Aşa iaste acum vacul nostru.
Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte
Plătéşte osteneala, nedireaptă foarte
Pre toţi, şi nevinovaţi, ea le taie vacul.
O, vrăjmaşă, hicleană, tu vinezi cu sacul.
Pre toţi îi duci la moarte, pre mulţi fără deală,
Pre mulţi şi fără vréme duci la aceasta cale.
Orice faci, fă şi caută fârşitul cum vine.
Cine nu-l socotéşte, nu petréce bine.
Fârşitul ori laudă, ori face ocară,
Multe începuturi dulci, fârşituri amară.
Fârşitul cine caută, vine la mărire,
Fapta nesocotită aduce pierire.
Moartea, vrăjmaşă, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă,
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priietin ea pre nimeni n-are.
Naştem, murim, odată cu cei ce să tréce,
Cum n-ar fi fostu în véci daca să petréce.
Painjini suntu anii şi zilele noastre.
Sfinţi ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa ieste neştiută
Şi pănă la ce vréme iesta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgéşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocuréşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie;
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.

EPILOG

Mulţi au fostŭ şi mulţi suntem şi mulţi te aşteaptă;
Lumea din primenéle nu să mai deşteaptă.
Orice ieste muritoriu cu vrémea să petréce,
Tréce vrémea şi pre ai săi toţi îi părăséşte.
Cei ce acum petrécem, pomenim alţii
Trecuţi; de noi cu vréme vor pomeni alţii.
Născându-ne, murim, murind ne facem cenuşă.
Dintr-această lume trécem ca pentr-o uşă.
Astăzi mare şi putérnic, cu multă mărire,
Mâine treci şi te petreci cu mare măhnire.
În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame,
În viierme, după care te afli în putoare.
Ia aminte dară, o, oame, cine eşti pe lume?
Ca o spumă plutitoare rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţéşte,
În ceriŭ cu fericie în véci te măréşte.

ÎNŢELESUL PILDELOR CE SUNTŬ ÎN STIHURI

Din toate stihurile să înţeleg deşărtările şi nestătătoare lucrurile lumii şi viiaţa omenească scurtă, cu mărturie din David prorocul mai ales. Apoi, unde să pomenéşte de ceriŭ şi de soare, de lună, de stéle, acéstea toate că vor avea sfârşit şi să vor primeni. Sfânta Scriptură ne învaţă: numai Dumnezeu ieste fără sfârşit şi vécinic.

Pentru Ţiros-împăratul, carile îl pomenescŭ stihurile. Acestŭ împăratŭ au fostŭ foarte mare şi avut şi au supus Indiia şi pre tătari şi toată Asiia (Asiia ieste a patra parte de lume). Mai apoi bătîndŭ războiŭ cu tătarii, au bătut într-o zi fără număr oşti tătărăşti şi au omorâtŭ într-acéiaş zi trei ficiori a Timeriei, ai împărătésii cei tătăraşti, cu mâna sa. Şi după izbândă, fiindŭ fără de grijă, au discălicatŭ cu oştile între nişte munţi. Împărăteasa văzându-l fără grijă şi fără de străji (că ea era fugită într-un munte), au îndemnatŭ mârzaci tătăraşti şi l-au lovitŭ noaptea. Şi aşa au răsipit oastea, cât pre dânsul l-au prinsŭ viu, pre însuş împăratul Ţiros. Multă seamă de oaste, oameni prinşi, zic istoriile, din oastea lui Ţiros, au junghiatŭ Temira însăşi cu mâna ei, câtŭ din sângele a oameni junghiiaţi au umplut o cadă de sânge, apoi au tăiat capul lui Ţir şi l-au pus în sânge şi au strigat: „Satură-te, Ţiros, de sânge omenescŭ“. La acea primejdie au sosit acel mare împărat şi vestit în lume.

Pentru Ganghies, ce să pomenéşte. Ganghie ieste o apă curătoare mai mare decât Nilul şi decâtŭ Dunărea; ieste la Indiia acea apă, din céle patru ape ce ies din raiŭ. Să chiamă la Sfînta Scriptură Gheon, şi ea disparte Hindiia în doao părţi. Asupra acei ape fiind Ţiros discălicatŭ cu oaste, au mersŭ un copil din casă să scalde un cal foarte drag lui Ţir; scăldându-l, s-au înecatŭ şi calul, şi copilul. De mânie şi de jale, Ţiros, un an au şăzut şi au săpatŭ apa acéia Ganghies în 60 de locuri. Şi aşa despărţită în multe părţi, au trecut în vad oastea.

Célelalte stihuri vei înţélege pre rândŭ. Pentru norocul, mulţi întreabă: ieste ceva norocul, şi ce ar fi acela norocul? Răspunsŭ: norocul nu ieste alta, numai lucrurile ce ni să prilejescŭ şi ni să întâmplă, ori bune, ori réle, zicem acelor întâmplări norocul. De ni să prilejescŭ lucruri bune şi pre voie, zicem noroc bun; de ni-s împotrivă, au peste voie şi cu scădére, zicem norocul rău. Deci, cum întâmplările acéstea au nume în toate limbile, aşa şi în limba noastră cu un cuvântŭ să închide şi să zice: norocul.

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA