Editura Global Info / Literatură

Nicolas Boileau

Poema didactică după Boileau şi Horaţiu

Lasă-ncolo, nu mai credeţi c-un autor fiecum,
Scârţâind numai la versuri, spre Parnas să-şi facă drum,
Dacă din ceruri nu simte darul acela secret
Şi la naşterea lui steaua nu l-a format de poet.

Voi ce de periculoasa ardoare vă-nflăcăraţi,
Ce spinoasa carieră mândri vreţi să alergaţi,
Nu vă-ncercaţi pentru versuri surda a vă consuma,
Nici a crede că e geniu un amor d-a tot rima.
D-ambiţiuni ne-nţelepte cât puteţi vă depărtaţi
Cu puterea, mintea voastră ne-ncetat vă consultaţi.

Singură natura poate minţile mari a crea,
Ea-ntre autori talente ştie-a repărţi şi da
Unul flacără-amoroasă poate-n versuri a descri,
Altul prin trăsuri plăcute epigrama-a ascuţi;
Unul faptele eroici trâmbiţând a celebra,
Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta.
Sunt însă şi oameni care nu cunosc cât preţuiesc,
Cred că sunt un geniu mare şi pe sine s-amăgesc.

Oricare sujet se scrie, fie simplu ori sublim,
Bunul simţ s-aibă cu rima acordul cel mai intim.
În van pare că-unul d-alta nu se pot apropia
Rima e sclavă şi ştie-a se supune ş-asculta;
Când ştim să avem voinţă şi-n adins s-o căutăm,
Mintea fără greutate se deprinde, ş-o aflăm.
Rima la cuvânt se pleacă greutăţi făr-a-arăta
Şi-l dezvoltă ajutându-l, în loc de a-l strâmtora.
Dar ne-ngrijind-o, se scoală rebelă, n-o poţi ţinea,
Şi-n loc s-o reţii, urmează înţelesul după ea.
Urmaţi, ţineţi după minte, şi oricâte laboraţi,
Lustru, preţ tot de la dânsa ne-ncetat vă-mprumutaţi.

Mulţi, împunşi d-un neastâmpăr, în fuga lor avântaţi,
Vor să-şi scrie-ale lor versuri d-ale minţii depărtaţi.
În monstruoasele versuri ei cred că s-ar micşora
Când ca lumea al lor cuget ar voi a-şi exprima;
Spuneţi cugetarea voastră galant, nalt, glumeţ, uşor,
Dar spuneţi-o cum se spune, pe-nţelesul tuturor,
După vorbe îngâmfate nicidecum nu alergaţi,
Cu termeni ce nu-şi au locul frazele nu le-necaţi.
Tot spre bunul simţ să căte; dar aci ca s-ajungem
Calea e alunecoasă şi-anevoie s-o ţinem;
Puţin de ne vom abate, îndată ne rătăcim;
Drumul raţiei e unul, dintr-însul să nu ieşim.

Un autor câteodată, plin d-un plan ce şi-a făcut,
Până când nu şi-l deşartă, nu mai tace un minut.
De e palat ce-ntâlneşte, începe a ţi-l descri
Şi te poartă pretutindeni, până când te-o ameţi
Ici, aproape, e o scară, o sală mai depărtat;
Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat.
Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot,
Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot.
Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un căpătâi,
Ş-abia mă scap în grădină, asudat până-n călcâi.

Fugiţi de stearpa-abondanţă d-un asemeni autor,
Nu vă-ncărcaţi niciodată d-amănunt obositor;
Orice prea mult se va zice e săţios, neplăcut,
Mintea, saţie de dânsul, îl aruncă în minut.
Cine nu ştie măsura, nici a scrie poate şti;
Peste alt rău dăm, mai mare, vrând d-un rău a ne feri;
Un vers nu avea putere, şi ajunge noduros;
Eu mă tem d-a zice multe, şi devin întunecos;
Unul n-are-atâtea dresuri, dar e gol, fără-ajutor;
Altul, să nu se târască, se pierde de tot în nor.

Voiţi publica favoare după drept a merita?
Ne-ncetat frazele voastre cătaţi a le varia.
Un stil ce ţine tot una şi ne-ncetat uniform,
Surda la ochi ne luceşte, de el caută s-adorm.
Puţin se cată autorii născuţi a ne-ngreuia,
Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia.

Ferice care în versuri e dotat d-acel mister
Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever;
Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori,
La librari e ocolită foarte des de amatori.

Orice scrieţi, vedeţi bine prea jos a nu vă lăsa
Stilul cel mai puţin nobil şi-are cuviinţa sa.
Când glumiţi, vorbele voastre ne-ncetat le măsuraţi;
Când atingeţi, fiţi cu minte, singuri nu vă degradaţi;
Nu-mi place de loc bufonul ce mă face, surâzând,
Cu dispreţ să cat la dânsul, chiar talentul admirând.
Respectaţi pe cititorul. Simpli şi cu artă fiţi,
Staţi sublim şi fără morgă, plăcuţi şi nedresuiţi.

Auzul celor ce-ascultă a mulţumi dacă vreţi,
O ureche ce nu iartă de cadenţă să aveţi;
Înţelesul totdauna vorbele-n versuri curmând,
Să-nsemneze un repaos, semistihul arătând;
Îngrijiţi ca o vocală, repede într-al său drum
Alergând, p-altă vocală să nu-mpingă nicidecum.
Fericiţi când orice termen l-alegeţi armonios;
Fugiţi d-al asprelor sonuri întâmpin prea urâcios.
Un cuget oricât de nobil, versul cel mai bun făcut
Minţii nu mai pot să placă când urechii-a displăcut.

Daţi-vă ideea clară, fiţi în versuri lămuriţi,
Cum să vă priceapă lumea, dacă vreţi a fi citiţi.
Sunt oameni confuzi cu mintea, şi cugetările lor
Sunt ne-ncetat încurcate într-o desime de nor;
Lumina minţii pe dânşii nu e-n stare-a-i lumina.
Cată să ştiţi, mai nainte pân-a scri, a cugeta.
După ideile noastre toate câte exprimăm
Ori le lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm;
Ceea ce cunoaştem bine se enunţă lămurit,
Vorbele prin care-o zicem vin pe loc şi nimerit.

În orice scriere-a voastră pe sine vă respectaţi
Şi-n orice exces de sacră limba s-o consideraţi.
Surda sunt pus în mirare d-un sunet melodios
Dacă nu e la loc vorba, dacă zisu-i vicios.
Nu se miră a mea minte de un pompos barbarism,
Nici d-a unui vers mândrie şi-ngâmfatul solicism.
Într-un cuvânt fără limbă, cel mai faimos autor,
Zică cine orice-a zice, e cel mai prost scriitor.

Orice comandă e dată, voi în pace laboraţi,
Judecată, minte puneţi, repede să n-o luaţi.
Un stil repede şi iute, care curge tot rimând;
Minte nu prea manifestă, judecată neavând.
Fără-a pierde stăruirea, cu încetul naintaţi,
De mii de ori fapta voastră revedeţi şi cercetaţi;
Neteziţi fără-ncetare şi iar o mai neteziţi,
Ştergeţi, lăsaţi câteodată, uneori adăugiţi.

Puţin este într-o faptă unde-erorile domnesc,
Când schânteie şi de spirit ici şi colo cam lucesc.
Toate se cuvin să fie, să se pună l-al lor loc;
Începutul cu finitul răspunză cu-al lor mijloc.
Arta stă-n perfecţiunea amănuntelor deplin
Şi-n proporţia cerută părţilor ce se combin.
Şi cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta
De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon a căta.

Pentru versurile voastre voi de public vă sfiiţi?
Critic aspru ce nu iartă voi înşivă să vă fiţi.
Ignoranţa e făcută singură a s-admira;
Amici buni v-alegeţi vouă voioşi a vă cenzura,
Căror să-ncredinţaţi toate ei sinceri depozitari,
La orice defect al vostru să vă fie adversari.
Înaintea lor nu mergeţi cu-aroganţă d-autor,
Vă-nvăţaţi îns-a distinge din amic p-adulator,
Căci acesta, ca să-şi râză, s-arată-a te admira.
Vreţi mai bine un consiliu decât a vă lăuda.

Adulatorul ţi-ncepe de la a te-aplaudi,
La tot versul ce aude se face a tresări.
Pe el vorbă nu-l înghimpă, tot e admirabil, sfânt,
De bucurie,-l vezi saltă, de tinereţe plângând;
El de laude-n tot locul te încarcă bucuros
Nicidecum n-are-adevărul ast aer impetuos.

Dar amicul de credinţă, riguros, ne-nduplecat,
La defecte niciodată nu te lasă împăcat;
Uşurinţa nu ţi-o iartă, făr-a fi şi mustrător,
Versuri rău coordonate le pune la locul lor.
Vorbele ţi le mai strânge, ambiţioasele-emfazi,
Înţelesul ici nu-i place, colo — vicioase frazi.
Construcţia ta îi pare puţin a se-ntuneca
Ast termen nu se-nţelege, cată a-l mai lumina.
Astfel vede şi corige amicul însufleţit;
Dar un autor adesea, d-a sa operă uimit,
Crede c-are şi el dreptul, cuvântul de apărat,
Ca oricare ce se simte-ntr-ale sale ofensat.
Tu-i zici "Versul ăsta-mi pare nu prea bine exprimat."
El "Domnule, cu iertare! că e versul minunat."
— "Termenul acesta-mi pare cam rece şi cam pompos;
Eu l-aş şterge." — "Cu iertare! ăsta-i locul mai frumos."
— "Astă frază nu prea-mi place." — "E minune! Ce-ai să zici?"
Astfel e-nţestat la toate să nu-l dregi, ca să nu-l strici.
Dacă-n scrisul său vro vorbă ţi-a părut a te-nghimpa,
El de asta, d-asta numai nicidecum n-o va schimba.
Însă când vine, ţi-arată că-i place-a fi criticat,
Că eşti domn p-ale lui versuri şi el ţie închinat
Ş-unde-ţi place poţi a şterge, poţi s-adaugi unde vrei,
Poţi corige orişiunde, voie n-ai ca să-i mai cei.
Dar aste vorbe frumoase ce veni a-ţi înşira
Sunt o cursă să te prinză să-l asculţi a-ţi recita.
Pe-ndată-apoi şi te lasă şi, voios de muza sa,
Se duce să-şi cate secul simţitor a-l lăuda;
Şi mi-ţi află numa-ndată; căci şi-n seci admiratori
E fertil al nostru secol, tot ca-n secii autori.

Traducere de ION HELIADE RĂDULESCU, 1836

TE-AR MAI PUTEA INTERESA