Sănătate / Minerale |
Nivelul de fier din organism legat de riscul bolilor de inimă
Cantitatea de fier din organism poate juca un rol important în riscul bolii arteriale coronariene (CAD), potrivit unui studiu realizat de Colegiul Imperial din Londra.
CAD este un tip de boală cardiovasculară în care arterele înfundate reduc cantitatea de sânge care ajunge la inimă şi este o cauză principală de deces la nivel mondial.
Studiul a încercat să stabilească dacă există o legătură directă sau cauzală între nivelurile de fier şi riscul de apariţie al acestei boli.
Echipa de cercetători a folosit date genomice dintr-o bază de date publică pentru a evalua impactul variantelor genetice asupra nivelului de fier al oamenilor.
Ei s-au concentrat asupra a trei puncte din genomul în care o singură diferenţă, polimorfism uninucleotidic (SNP), poate să crească uşor sau să reducă nivelul de fier al unei persoane.
Atunci când SNP-urile au fost testate în seturi de date incluzând mai mult de 50000 de pacienţi cu CAD, au descoperit că cei cu SNP pentru un nivel mai mare de fier au avut un risc mai mic de CAD.
Nivelul de fier scăzut creşte riscul de boală arterială coronariană, dar acest lucru nu înseamnă că mărirea nivelului rezolvă riscul crescut. Este o ţintă terapeutică potenţială, necunoscută până acum şi este uşor de modificat.