Ştiri / Mapamond |
Noi informatii despre originile civilizatiei Maya
GH. MĂNOIU | 22 MAI 2023
Civilizatia Maya este cunoscuta pentru templele sale, pentru sistemul de scriere, pentru cunostiintele de matematica si astronomie si mai ales pentru calendarul lor, dar originile acestei civilizatiei raman un mister.
Cercetatorii de la Universitatea Arizona, Statle Unite, au facut un nou studiu si au ajuns la concluzia ca originile sale sunt mult mai complexe decat se credea pana acum.
Exista doua versiuni referitoare la civilizatia Maya: una care considera ca ea s-a dezvoltat separat in jungla ce acopera Guatemala si sudul Mexicului, si alta ce ia in calcul influenta masiva mostenita de la civilizatia mai veche a olmecilor cu centrul in La Venta.
In sapaturile facute, timp de sapte ani, de cercetatori la Ceibal, un sit al vechii civilizatii Maya, ei au descoperit ca Ceibal a precedat cresterea centrului La Venta ceea ce sugereaza ca aceasta nu putea sa exercite o influenta dominanta asupra dezvoltarii civilizatiei Maya timpurie.
Aceasta nu inseamna ca civilizatia Maya ar fi mai veche decat civilizatia Olmeca, care la randu-l ei avea un alt centru mai vechi decat La Venta si nici nu dovedeste ca civilizatia Maya s-a dezvoltat in intregime independent.
Probabil si Ceibal si La Venta au participat la o schimbare culturala larga, ce a avut loc in perioada 1150-800 i.e.n.
In aceasta perioada a avut loc trecerea de la centrul olmec mai vechi, San Lorenzo, la centrul La Venta, o schimbare sociala majora ce a avut loc la sud de Maya, si la care a participat si Ceibal.
A aparut o noua forma de societate, cu ritualuri noi, cu arhitectura noua, ce a constituit o baza pentru toate civilizatiile mesoamericane ulterioare.