Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Ştiinţă

    O panda gigant a mimat că e gravidă

    O femelă de urs panda, pe nume Ai Hin, de la Chengdu Giant Panda Breeding Research Center, China, a fost scoasă din programul special aplicat femelelor însărcinate, după ce s-a constatat că de fapt doar mima sarcina.



    Panda. Foto: Sheilalau/Wikipedia (PD)


    După ce prezintă simptome de sarcină, femelele panda sunt mutate singure în cameră, cu aer condiţionat şi îngrijire non-stop.

    Primesc, de asemenea, mai multe chifle, fructe şi bambus, astfel încât unele panda inteligente, observând diferenţa de tratament, după ce prezintă semne iniţiale ale sarcinii, continuă cu comportamentul de gravidă, pentru a obţine o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor.

    Femela Ai Hin a arătat semne de sarcină, inclusiv apetit redus, mai puţină mobilitate şi o creștere în hormoni progestativi în luna iulie, dar indicii fiziologici au revenit la normal după o perioadă de două luni.

    Sarcina fantomă este comună în rândul acestor urşi. Panda care nu sunt gravide pot manifesta un comportament prenatal ca urmare a modificărilor de hormoni progestativi.

    Doar 1600 panda gigant trăiesc în sălbăticie, mai ales în munţii din Sichuan, China, în timp ce aproximativ 300 sunt ţinute în captivitate în grădini zoologice din întreaga lume.

    Cei mai mulţi urşi panda din captivitate nu se reproduc, numai 24 la suta dintre femelele captive dând naştere la pui.

    25 DECEMBRIE 2022



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Un crater cu un diametru de 80 metri, cu pereţii foarte drepţi şi o adâncime necunoscută, a fost descoperit recent de către angajaţii unei companii de petrol care zburau cu elicopterul în regiunea Yamal din nordul îndepărtat al Siberiei.
    Insectele ar putea fi legale la vânzare în supermarketuri elveţiene începând de anul viitor, după ce Oficiul Federal Alimentar şi Veterinar Elveţian a propus spre comercializare trei specii.
    Un grup de ouă de dinozauri vechi de 70 milioane de ani au fost găsite distruse într-un sit arheologic important al Europei, Coll de Nargó din Lleida, Catalonia.
    Furtunile care au lovit Marea Britanie în ultimele luni au modificat relieful coastei. În unele locuri marea s-a retras, în altele ea a acoperit terenul jos. Ploile au spălat turba şi au dezvelit rămăşiţele unor păduri stravechi. Buturugi şi rădăcini de copaci din epoca bronzului au devenit vizibile pe malul din apropierea satului Borth, Ceredigion, Mid Wales.
    Oamenii de ştiinţă folosesc submersibile pentru a explora un submarin german U-boat scufundat la 11 kilometri în largul coastei Rhode Island cu o zi înainte ca Germania nazistă să capituleze în Al Doilea Război Mondial, pentru a afla mai multe despre epave şi modul în care acestea afectează mediul.
    Diamantele descoperite în lava congelată a vulcanului Tolbachik din Kamceatka au caracteristici geologice şi mineralogice unice, astfel încât au fost clasificate ca un tip complet nou de diamant.