Editura Global Info / Literatură

Bogdan-Florin Paul

Oameni si garduri

Era o seara de octombrie si stateam la coada la biroul vamal din portul spaniol Tarifa. Tocmai coborasem de pe feribotul cu care traversasem stramtoarea Gibraltar.

La vama spaniola, una langa alta, erau doua cozi, una pentru cetatenii UE si una pentru non-UE.

Coada pentru cetatenii UE era mai lunga dar mergea repede. Dupa cate mi-am dat seama la coada asta erau mai ales cetateni spanioli, dar si cativa englezi, doi francezi si noi, trei romani.

Coada cealalta era pentru cetatenii non-UE. Majoritatea erau africani si marocani, si trei albi, doi tineri si o tanara.

Coada pentru cetatenii UE mergea repede pentru ca vamesii verificau doar pasapoartele si apoi faceau semn pasagerilor sa treaca. Dura cateva secunde de persoana.

Coada pentru pasagerii non-UE nu inainta de loc. Formalitatile pareau foarte complicate, in fata era un tanar caruia vamesii ii cerusera o mana de hartii si care acum scria o declaratie.

Era evident ca pentru cetatenii UE functionau cu totul alte reguli.

Cand tanara de la coada de alaturi s-a uitat la mine, am inteles ca nu ma vede pe mine, ci vede un cetatean UE. Simplul fapt ca sedeam la cealalta coada ma facea sa arat mai chipes.

Coada noastra a mai inaintat cativa pasi. Coada lor statea pe loc.

Tanara de alaturi se uita tot catre mine dar nu ma vedea. O framanta o intrebare: cum ar fi viata ei daca ar trai in UE?

Coada noastra a inaintat din nou.

Privind la coada de alaturi, care nu inainta de loc, mi-am amintit de o dimineata de vara, cu doisprezece ani in urma. Vroiam sa merg in vizita la fratele meu la Paris si ma trezisem devreme sa merg la ambasada Frantei, langa piata Amzei, sa stau la coada la viza.

Am ajuns acolo inainte de ora opt. Ambasada deschidea la noua, dar deja erau vreo zece persoane inaintea mea. Aveam la mine pasaportul si invitatia de la fratele meu, si stand la coada am completat un formular de cerere de acordare de viza. Formularele erau impartite de doi politisti care asigurau si securitatea consulatului. Ei faceau semn cine si cand sa intre.

Pana la ora 10:00 coada, care era delimitata pe trei laturi de niste bariere, cred ca avea cam cincizeci de persoane, dar inca nu intrase nici unul dintre noi. Din cauza listei de prioritati.

Lista de prioritati era afisata pe un panou de pe gardul consulatului si suna cam asa:

Accesul in consulat se face in urmatoarea ordine:
1. Cetatenii francezi.
2. Cetatenii romani cu pasaport de serviciu.
3. Angajatii agentiilor de turism.
4. Cetatenii romani cu pasaport turistic.

Toti cei de la coada aveam pasaport turistic. Adica, conform listei de prioritati, oricine altcineva intra in fata noastra.

Cetateni francezi nu au fost decat vreo patru-cinci si de obicei ieseau repede, cetateni romani cu pasaport de serviciu nu au fost deloc, dar problema era ca din cand in cand venea cate un angajat de la o agentie de turism cu cate o punga de un leu, burdusita de pasapoarte. Dura cam 45 de minute pana iesea, iar intre timp venea altul.

Pana la ora 11:00 tot nu intrase nimeni, dintre cei care stateam la coada. Inauntru era un angajat de la o agentie de turism cu un teanc de pasapoarte.

Nici coada nu prea mai crescuse, cine fusese de venit, venise de dimineata.

La ora 12:30 urma sa se termine programul si oamenii se cam inghesuiau, nu-mi dau seama de ce, ca oricum nu intra nimeni, si deveneau nervosi. De fapt, tuturor ne venea sa nu mai tinem cont de nici o lista de prioritati si sa intram pur si simplu. Eram atat de multi, incat cei doi politisti nu aveau cum sa ne opreasca.

Insa problema era ca, desi ar fi fost foarte simplu sa intram, ar fi fost si mai simplu pentru ei sa ne respinga vizele.

Asa ca stateam cuminti la coada, inghesuiti unii in altii ca oile.

La un moment dat au venit doi cetateni francezi, mai in varsta. Cand au vazut copertile pasapoartelor, politistii i-au invitat sa intre.
Francezii au trecut pe langa noi, intrand in fata pe langa toata multimea de la coada.
Imi venea sa le spun, "Nu va intreb daca vi se pare corect sa intrati in fata, dar am o singura intrebare, uitati-va la toata coada asta si spuneti-mi: noi nu suntem oameni?"

Insa nu am indraznit sa le spun nimic.
Unul dintre ei a trecut chiar pe langa mine, ferindu-si privirea si a intrat in curtea ambasadei.

"Imi vine sa le rup barierele astea in cap", mi-a spus printre dinti cetateanul din spatele meu, incet, sa nu-l auda cei doi politisti.
"Taci ca te aud", i-a spus o doamna care statea si ea la coada. "Dupa aia te toarna la functionari si iti resping cererea de viza".
"Uite cum ranjesc", a soptit un altul, aratand din cap catre politisti. "Isi mai si bat joc de noi", a adaugat.
"Sunt toti intelesi intre ei", a spus altul de la coada. "Fac asa in mod special, pentru ca astia de la agentiile de turism le dau ciubuc."
"Cui?", am intrebat. "Politistilor? Nu am observat."
"Nu politistilor, functionarilor de la ambasada."

Eram in continuare nedumerit, probabil pentru ca eram unul dintre putinii care erau la coada pentru prima data.
"Pai functionarii sunt romani sau francezi?", am cerut eu clarificari.
"Sunt francezi", mi-au raspuns intr-un glas cativa de la coada.
"Pai si astia primesc ciubuc, dom'le?" mi-am exprimat eu uimirea cu voce tare.
"Ba bine ca nu", mi-a explicat cetateanul din spate, cel care vroia sa rupa barierele. "La ei in tara sunt niste nimeni, si cand primesc postul asta aici, le-a pus Dumnezeu mana in cap. Pleaca de aici oameni facuti cu bacsisurile pe care le iau de la agentiile de turism."
"Nu se poate", spun, "credeam ca chestia asta cu bacsisul e numai la noi".
"Pai e numai la noi, la ei acasa nu le da nimeni bacsis", mi-a explicat el. "D'aia le-a pus Dumnezeu mana in cap cand vin aici. Au inventat special sistemul asta, ca sa nu intram noi, ca de la noi nu iau ciubuc."
"Pai daca trebuie, eu le dau" mi-am exprimat eu disponibilitatea de face birocratia sa se miste.
Lumea de la coada a inceput sa rada.
"De la tine nu primesc, ca nu te stiu", mi-au explicat. "Astia de la agentiile de turism vin la ei in fiecare zi, se cunosc cu ei, au tarifele fixate. Ca sa iti obtina viza o agentie, le dai o suta de mii. Din banii astia, le platesc dreptul si astora de aici."
Incepeam sa inteleg.
"Daca vreunul de la o agentie termina mai repede, stau cu el de vorba si rad pana vine urmatorul. Pe noi nu ne lasa sa intram decat daca chiar nu vine nimeni, ca sa mergem si noi la o agentie si sa platim, acum ai inteles?"
"Aaaa, ce banditi!", am zis eu.
O doamna de la coada a dat din cap in mod complice. Intelesesem pana si eu.
"Pai cum, de la noi nu intra nimeni toata ziua?"
"Ieri au intrat trei persoane", mi-a explicat cetateanul caruia nu-i placeau barierele. "Eu eram am cincilea, mai aveam o persoana si intram si eu."
Incepeam sa inteleg de ce nu-i plac barierele. Nici mie nu-mi placeau.
"Si nu zice nimeni nimic, nu face nimeni nimic?"
"Alaltaieri a facut unul scandal si a mers mai bine. Dar lui o sa-i respinga in mod sigur viza" mi-a explicat doamna de mai devreme.

Vroiam sa merg in Franta, sa vad Parisul, sa cumpar niste carti. Nu vroiam sa-mi respinga viza. Situatia parea fara iesire, dar mi-a venit o idee.
"Trebuie sa depunem actele persoanal?", ii intreb pe cei din fata.
"Nu stiu, cred ca nu", imi spune unul. "Nu", imi spune altul.
Mai toata lumea parea sa fie de aceeasi parere, ca nu e obligatoriu.
"Pai atunci uitati cum facem, dam toti pasapoartele la prima persoana, si cand intra, le depune pe toate. Ce parere aveti?"
Cam toata lumea de coada a fost de parere ca e o idee excelenta, mai putin cei din fata.
"Nu, mi-e frica", a zis primul de la rand. "Dupa aia o sa mai ia la ochi pe mine".
Pentru el nu era nici o miza, intra oricum.
"Dar ganditi-va la toti oamenii astia de la coada, ii spun eu, unii sunt la coada de trei zile".
"Vrei sa zici de o saptamana", ma corecteaza o doamna mai in varsta.
Toata lumea de la coada a sarit cu gura pe cei din fata. "Haideti, domne, va rugam frumos..."
Insa cel care era primul la coada o tinea una si buna, ca nu, ca ii e frica.
"Hai domne, ii zic, nu au nici un motiv sa-ti respinga viza, doar nu faci scandal, nu faci nimic. Doar ca depui mai multe pasapoarte, asta-i tot".
"Intra tu daca esti asa destept" imi zice el exasperat.
"Pai daca ma lasati in fata, intru eu, nici o problema".
"Te las, iti dau si pasaportul meu".
Asa ca toata coada mi-a dat pasapoartele, cu formularele in ele, pana am facut un teanc cat un acordeon si, vesel, am trecut in fata.

Insa politistii vazusera tot.

S-a facut ora 11:30, apoi s-a facut 12:00, 12:20, si politistii nu au facut nimanui semn sa intre.

Totusi eu speram foarte mult sa reusesc sa intru si ultimele zece minute au trecut cel mai greu.

La ora 12:30 punct politistii au inchis in mod demonstrativ poarta, desi inca mai era inauntru unul de la o agentie de turism si ne-au spus ca programul s-a terminat, sa revenim maine.

Nimeni nu a spus nimic. Am inapoiat pasapoartele tuturor celor de la coada. Sistemul corupt invinsese. Era jocul lor si ei faceau regulile.

Dar eu aveam de mers la Paris, asa ca m-am dus la cateva sute de metri, pe strada Nicolae Iorga, la o agentie de turism. Le-am dat pasaportul si 80 de mii de lei si am completat un formular cu perioada cand vroiam viza.

Si a doua zi pasaportul meu a trecut prin fata cozii intr-o punga de un leu, impreuna cu multe altele, iar dupa zece zile cei de la agentie mi-au dat telefon ca mi-au obtinut viza, sa vin sa-mi iau pasaportul.

* * *

La Tarifa, coada pentru cetatenii UE se terminase. Ultimii am dat noi pasapoartele.

Privind in urma, catre coada non-UE, mi-am amintit din nou de propria mea intrebare, veche de doisprezece ani, ramasa fara raspuns. Acum situatia se rasucise si puteam sa raspund eu insumi. "Ba da, sunteti oameni si voi si daca ma intrebi pe mine, nu e corect. Adica, cred ca e bine sa existe garduri pentru cei care ucid, pentru cei care distrug, pentru cei care vor sa le impuna celorlalti cu de-a sila propria lor credinta sau lipsa acesteia, dar nu pentru ceilalti."

Vamesul a trecut pasapoartele noastre prin fata unui scanner, apoi ne-a zambit si ne-a poftit politicos sa trecem.

Ne-am luat masina din parcare si cateva minute mai tarziu goneam prin noapte catre vila inchiriata, gandindu-ne in cat timp vom parcurge cei 200 km si ce o sa mancam in seara aceea.

In urma noastra, pe cheiul din Tarifa, probabil cei de la coada pentru cetatenii non-UE inaintasera un pas.
Sau poate nu.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA