Ştiri / Ştiinţă |
Oamenii de ştiinţă explorează epava unui submarin U-boat
Oamenii de ştiinţă folosesc submersibile pentru a explora un submarin german U-boat scufundat la 11 kilometri în largul coastei Rhode Island cu o zi înainte ca Germania nazistă să capituleze în Al Doilea Război Mondial, pentru a afla mai multe despre epave şi modul în care acestea afectează mediul.
Submarinul U-853 a fost scufundat în Bătălia de la Point Judith de Coast Guard şi navele Marinei Militare ale Statelor Unite pe 6 mai 1945, a doua zi dupa ce acesta a lovit pe SS Black Point, ultimul vas comercial american scufundat în Oceanul Atlantic în timpul războiului.
Oamenii de ştiinţă de la University of Rhode Island's Inner Space Center, Connecticut's Ocean Exploration Trust şi U.S. Coast Guard Academy speră să exploreze ambele epave.
U-boat este considerat un mormânt de război şi este proprietatea Germaniei. Echipa a notificat ambasada germană şi a asigurat că nu se vor atinge de navă.