Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Apostolul

Văzduhul îl despică iarăşi sinistrul ţipăt de aramă,
Pe câmpul blestematei Pajuri un proaspăt regiment se cheamă.
Din oceanul plin de lacrimi şi din pădurea de blesteme,
Din patima întunecată ce urlă, chiote şi geme,
Din plânsul românesc ce-aude nemilostivul cer de vară,
Se smulge mândră şi-ngheţată cântarea aspră de fanfară,
Poruncitoare şi semeţe, străine goarne prind să sune:
Spre dumnezeul rece-al morţii trimit străină rugăciune...
Se toarce tainic umbra morţii din joc de raze diafane:
Cu frunţile încovoiate ascultă tristele cătane.
Prin rânduri a trecut fiorul şi peste capete se duce,
Cutremurată şi învinsă întreagă oastea-şi face cruce.

Doar unul singur stă la colţu-i cu cuget îndrăzneţ spre soare,
Pe faţă are scrisă toată durerea lui fulgerătoare,
Îl arde flacăra aprinsă din visul nopţilor de trudă,
Şi-nţelegând că-n clipa asta s-a isprăvit povestea crudă,
El nemişcat străpunge cerul cu ochiul lui de Prometeu
Şi murmură încet în barbă: „Ardealul n-are Dumnezeu”.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA