Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Octavian Goga

    Din larg

    Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă
    Noroiul prins în putreda-i osândă,
    Înfrigurata patimilor turmă,
    Cu chiot lung de-ntrecere flămândă...

    Eu urc... Acolo jos, în adâncime,
    Aud viaţa ce-şi întinde hora;
    E necurmatul cântec din vechime.
    Îl ştiu... Mai bine n-o să-l ştie nime,
    Căci am băut din cupa tuturora
    Şi l-am plătit cu lacrimi şi cu rime...

    Acum, în drum când mă opresc vreodată
    Şi fac popas la noua cotitură,
    Priveliştea din înălţimi s-arată
    Atât de-ngustă, strâmbă şi ciudată,
    Cu valul ei de dragoste şi ură,
    Că orice pas de mergere-nainte,
    Îmi năruie-o aducere-aminte,
    Îmi frânge-un glas, un zâmbet, o icoană...
    Din câte jos, m-au urmărit în goană...

    Şi tot aşa... de-acum o să-mi rămână
    Aceeaşi ţintă fără de zăbavă,
    Să-mi uşurez povara de ţărână,
    Să-mi cer de sus paharul de otravă!

    Jur-împrejur e largul care cântă,
    E soare-n cer, e sărbătoare sfântă,
    Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul
    Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,
    Eternităţi îmi flutură veşmântul;
    Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă...

    Mai sus!... Mai sus!... Cetăţile de stele
    Cuprind rotirea gândurilor mele,
    Şi, ca un sân ocrotitor de mamă,
    O năzuinţă proaspătă mă cheamă:

    — Neprihănită, mândră poezie,
    Lumină albă, pururi adorată,
    Ascultă-mă cu ruga mea târzie,
    Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte,
    Strălucitoare, rece şi curată,
    Singurătatea culmilor înalte...




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA