Octavian Goga

E sărbătoare

E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.

Sunt Paştile cele frumoase, şi-n fire zvonul lor străbate,
Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.

Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,
Eu simt strigarea ei aprinsă, şi-n vorbe sufletul o schimbă:

Voi toţi cari suferiţi şi plângeţi sub larga-ntindere albastră
Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră!

Veniţi, voi, obidiţii lumii, cu buzele înfrigurate,
Voi, chinuiţii de arsura unei tăceri îndelungate;

Voi, osteniţi fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,
Voi, căror vremea v-a dat veşnic numai porunca blestemată;

Voi, ce muncirăţi pentru alţii, trudind cu mâinile-amândouă,
Veniţi, că zvonul meu acuma vesteşte învierea, vouă!

Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
Eu cerului vă strig durerea, şi Dumnezeu din cer aude!

Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate,
Zăvoarele mucigăite din temniţe întunecate!

Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea,
Şi prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!

Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
Şi-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.