Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Octavian Goga

    În codru

    Când rătăcind, bătrâne codru,
    Ajung la sânul tău de tată,
    La poarta-mpărăţiei tale
    Plec fruntea mea înfierbântată.
    Eu simt că-n lung şirag de lacrimi
    Se sfarm-al genei mele tremur,
    Şi ca un făcător de rele
    La poarta ta eu mă cutremur.

    Curat e duhul lumii tale,
    Căci Dumnezeu cel sfânt şi mare
    Sub bolta ta înrourată
    Îşi ţine mândra sărbătoare.
    Tu-l prăznuieşti cu glas de clopot
    Şi cu răsunet de chimvale
    Pe cel ce-atâtea înţelesuri
    Gătit-a strălucirii tale.

    Amurgul învestmântă-n umbre
    Smerita frunzei frământare,
    Şi pare tânguiosul freamăt
    Un glas cucernic de tropare.
    Nu-i jalea pătimirii tale
    Tremurătoarea ta plânsoare,
    Ci-i cântecul de-ngropăciune
    Ai doinei noastre, care moare.

    Departe s-a aprins un fulger,
    Lovind în creasta ta năpraznic,
    Şi-n tot hotarul tău mânia
    Şi-a început păgânul praznic.
    E-al răzvrătirii noastre tunet,
    Şi-n neagra ta cutremurare,
    Atâtea veacuri umilite
    Îşi gem strivita răzbunare.

    Iar dacă printre paltini luna
    Îşi frânge razele curate,
    Vărsând sfiala ei gălbuie
    Pe frunzele înfiorate,
    În picătura de lumină,
    Din geana zorilor albastre,
    Eu văd cum tremură şi-nvie
    Nădejdea visurilor noastre.

    Şi-ar oţeli piticul suflet
    Atunci când mila ta,-mpărate,
    Mi-ar lumina o clipă taina
    Măririi tale-nfricoşate...
    Pe strunele neputincioase
    S-ar zămisli cântarea sfântă,
    Dând înţeles vieţii mele
    Şi morţii ferecându-i ţântă!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA