Octavian Goga

Înviere

A fost o lungă, jalnic-agonie,
Cu stingere de fiecare clipă,
Mi-a fâlfâit pierzarea din aripă
Peste întinsa nopţii-mpărăţie.

Drumeţ înfrânt de-a patimii risipă,
Vâslaş bolnav, purtat de vijelie,
M-a doborât a valului mânie,
Gonind un vis ce nu mi se-nfiripă.

Erau să vie cioclii să mă-ngroape,
Când, stând închis în casa mortuară,
Tu te-ai ivit la patul meu, aproape.

Atunci, cu sfânta vieţii frenezie,
M-am ridicat din morţi a doua oară
Şi mi-am făcut din moarte-o cununie.