Octavian Goga

Lacrimi

Copilăria mea pierdută
Demult, prin rariştea de tei
Şi-a dus, cu râsul ei năvalnic,
Şi-a dus şi lacrimile ei...

De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricâte vifore mă frâng,
Vai, mă-nfior când mintea-mi spune
De câtă vreme nu mai plâng.

Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Şi-mpotmolind-se-n adâncuri
Îşi sap-acolo taina lor...

Încet s-aşează rânduri-rânduri
Sub vălul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mări.

Acolo dorm pân’ câteodată
Mi le urneşte-al vremii mers,
Ţesându-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers...