Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Octavian Goga

    Mama

    E plin în jur de noi muzeul,
    Şi pare-un templu minunat,
    În care mii de robi ai vieţii
    Vin să se spele de păcat.
    Sunt călători din largul lumii,
    Ce-au pribegit pe ocean,
    Să-şi scalde ochii în lumina
    Din pânzele lui Tizian.

    Stau toţi cu mintea-ngenuncheată
    Şi-i mut cucernicul popor,
    Eternitatea prinsă-n cadre
    Îşi poartă sfântul ei fior.
    Învins de taina mare-a clipei,
    Se-nchină sufletul supus
    În faţa veşnicei icoane
    Cu răstignirea lui Isus.

    Ce blând se uită chinuitul
    De sub cununa lui de spini,
    Lumina resemnării mute
    E scrisă-n ochii lui senini.
    Nu-l dor piroanele din carne,
    Zâmbeşte paşnic, iertător,
    El ştie că de veci învie
    Acei ce pentru alţii mor.

    La poala crucii e Maria,
    Şi-n chipul ei, nespus de trist,
    A zugrăvit un chin sălbatic
    Penelul meşter de artist.
    Ea-şi frânge mâinile şi geme,
    În gândul ei a-ncremenit:
    Nu dumnezeul, care-nvie,
    Copilul ei, care-a murit.

    O văd şi mă întreb, pe gânduri,
    De rostul nepătrunsei firi:
    De ce şi chinul unei mame
    E-n preţul unei mântuiri?
    O văd şi simt în suflet patimi
    Din traiul nostru măsurat,
    Toţi răstigniţii mici ai sorţii
    Pe rând, în minte, mi s-abat...

    Şi stau pierdut... În jur de mine
    Se schimb-al oamenilor val...
    . . . . . . . . . . . . . . .
    Ce-o fi făcând acum o mamă
    Acolo-n satul din Ardeal?...




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA