Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Octavian Goga

    Poetul

    Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare,
    Cu braţ de fier, cu mâna albă, de zbucium şi de luptă dornic,
    Pe-un piept de stâncă solitară şi-a-ntemeiat un cuib statornic,
    O singuratecă cetate cu turn strălucitor în zare,

    Când raza zorilor dintâie zâmbeşte-n prag de cetăţuie,
    Pe năzdrăvanu-i cal sălbatic răsare-n noapte cavalerul,
    În soare-i fulgeră armura şi zboru-i întretaie cerul,
    Cu aripi meştere în albul nemărginirilor se suie.

    În furtunateca-i năvală se duce-aşa fără hodină,
    O lume se răsfrânge-n ochii adânci ca nopţile de vară.
    Din mii de tulnice răsună a vieţii veşnică fanfară,
    Când zburătoru-i prinde taina de sus, din unde de lumină.

    Avântul lui n-are popasuri, în drum el suie şi coboară,
    Şi nestemate fără număr culege mâna fermecată:
    El rupe-o floare, prinde-un zâmbet, o lacrimă-n ascuns vărsată,
    El fură-un vis dormit azi-noapte pe căpătâiul de fecioară...

    A străbătut atâta cale, cât ochii nu cuprind să vadă,
    Şi când amurgu-ncinge bolta în brâul lui tivit de aur,
    În goană el îşi smulge-o salbă din sfântul cerului tezaur,
    Şi vine-acasă călăreţul cu braţul încărcat de pradă.

    Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povară,
    Îşi scutură în faţa porţii vestmântul împletit din zale,
    O clipă mai priveşte-n urmă spre ceaţa risipită-n vale,
    Şi-apoi în pripă trece pragul... — dar praful a rămas afară!...

    Pe-un pat de marmură curată dintr-o cămară neştiută,
    El migălind în pacea nopţii aşează scumpa lui podoabă,
    Îşi frânge de zăgazuri mintea — de veci neadormită roabă —
    Şi taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mână mută...

    ...Şi ştie bine urzitorul că-n vremea trudei lui amare,
    Acolo, jos, în umbra neagră, ţin sfat atâtea duhuri rele,
    Să-i fure marmura măiastră, argintul coborât din stele...
    Dar mâinile nu-i dau odihnă, căci vor altar de închinare.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA