Octavian Goga

Toamnă nouă

Atât de tristă-i dimineaţa
Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viaţa
Şi frunze galbene mă plouă.

O lume-ntreagă simţi cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o aşteptare
Şi-un vis în fiecare foaie.

Abia o brumă fără milă
Şi vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.

Ce taină le-a desprins în şoapte
Mai multe azi ca altădată,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atâta frunză spulberată?

Icoane negre mi s-arată,
Şi nu ştiu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.