Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Octavian Goga

    Un trandafir se stinge

    Cu trupul biruit de jale
    Un trandafir se stinge-n glastră,
    Stropindu-şi plânsul de petale
    Pe periniţa din fereastră...

    Se zbuciumă sărmana floare
    Şi moare-n patima ei mută,
    Ca-n inima de fată mare
    O dragoste nepricepută.

    Se zbuciumă şi până mâine
    Îşi scutură podoaba-ntreagă,
    Iar mâna gingaşei stăpâne
    Alt trandafir o să-şi culeagă.

    Şi rând pe rând au să mai vie
    Tot alte flori în vechea glastră,
    Asemeni viselor ce-nvie
    Şi mor zâmbind în calea noastră.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA