Editura Global Info / Literatură

Nicolae Filimon

Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun şi urşii făceau săpun, de-şi ungeau femeile feţele şi uncheşii bărbile.

A fost odată un împărat mare şi tare. După ce bătu pre toţi împăraţii pămîntului şi le luă împărăţiele, se însură şi făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineaţă iarăşi în frunte; şi toate erau mai frumoase decît zînele munţilor şi ale pădurilor.

Aceste fete se duseră la scăldat şi intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer şi le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima şi muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă.

Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul şi-l puse pe sobă, dar el sări şi de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiţi; şi aşa rămase grea şi născu un copil cu părul de aur.

Acest copil creştea în trei zile cît cresc alţi copii în treizeci de ani şi se făcu voinic ca brazii munţilor. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăţă toate măestriile lumei şi, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur şi-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilăreşti ca să-i treacă de urît.

Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu şi, trăgînd cu arcul îi sparse amîndouă tivdiile. Baba se uită în sus şi, văzîndu-l, îi zise:

— Lua-te-ar mama Vîntului turbat, care a luat pe cîtetrele surorile tale.

Feciorul de împărat, cum auzi blestemul babei, chemă pe mumă-sa şi-i zise:

— Ian spune-mi, mamă, am avut eu surori ori nu?

— N-ai avut, dragul mamei, nici o soră, răspunse împărăteasa.

— Spune-mi drept, mamă, că daca nu, mă vei pierde.

Văzînd însă că mumă-sa nu voia să-i spună adevărul, se făcu bolnav şi-i zise că, daca nu-i va da ţîţă de subt talpa casei, el va muri. Împărăteasa făgădui ca-i va împlini această cerere. Atunci el se sculă din pat şi rădică talpa casei şi mă-sa puse ţîţa subt talpă, dar el lăsă talpa cam greu peste ţîţă, zicînd iarăşi mă-sii:

— Spune-mi, mamă, am avut eu alţi fraţi sau surori?

Deocamdată mumă-sa nu voi să-i spuie, dar el lăsă talpa şi mai mult; atunci mumă-sa, nemaiputînd să rabde, zise:

— Să ştii, fătul meu, că ai avut trei surori mai frumoase decît zînele rîurilor şi ale pădurilor, dar le-au răpit cei trei zmei care lăcuiesc pe tărîmul cellalt.

— Spune-mi acum ce fel de om a fost tată-meu, care sunt armele care purta şi pe ce cal încălica?

— Tată-tău a fost un mare viteaz şi s-a bătut nouă ani cu zmeul Răchită-înflorită, ca să ia pe soră-sa de nevastă; armele lui sunt îngropate la rădăcina unui plop în grădină, iar calul paşte iarbă verde prin livede.

Atunci el, încredinţîndu-se despre toate, i-a dat drumul şi, ducîndu-se la un vrăjitor, i-a spus tot ce aflase de la dînsa.

— Ei bine — zise vrăjitorul — acum du-te şi ie frîul şi-l sună în trei părţi ale livezei.

El luă frîul şi-l sună la cele trei părţi ale livezei şi îndată veni la dînsul o mîrţoagă de cal şchiop şi plin de bube. Făt-Frumos îi dete un picior în piept şi se duse d-a berbeleacul cale de nouă zile şi nouă nopţi. Sună frîul de al doilea şi de al treilea, dar tot acel cal veni. Văzînd aceasta, scoase paloşul să-l înfigă în pieptul calului. Dar calul îi zise:

— Făt-Frumos, Făt-Frumos, nu mă omorî, ci du-te de taie trei sute de viţei de la trei sute de vaci şi dă-mi laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăşi frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu şi-i zise:

— Ian încalecă acum pe mine şi atinge-mă de trei ori cu scările.

Făt-Frumos împlini voia calului şi, după ce se plimbă puţin cu dînsul, îl atinse de trei ori cu scările; atunci calul deschise douăsprezece aripi şi zbură cu dînsul pînă la Vîntul turbat apoi, coborîndu-se tot pe locul de unde plecase, zise:

— Făt-Frumos, dacă vrei să te slujesc cum se cade, să mai tai şase sute de viţei de la şase sute de vaci şi să-mi dai laptele să-l beau.

Făt-Frumos împlini şi această poruncă a calului; iar peste trei zile veni împlătoşat şi încoifat şi sună frîul. Calul veni şi el numaidecît, înşelat şi înfrînat, apoi zise:

— Iată-mă, stăpîne, gata la poruncile tale.

Făt-Frumos încălecă pe cal şi se duse şi iar se duse cale lungă şi nătîngă ca Dumnezeu să ne-ajungă, iar cînd soarele ajunsese pe la chindii, intră într-o pădure neagră şi întunecoasă. După ce călători cîtva timp pîn acea pădure, calul se opri în loc şi-i zise:

— Stăpîne, uită-te bine înainte şi-mi spune ce vezi?

Făt-Frumos se uită, dar nu văzu nimic. Calul iar îi zise să se uite; atunci el se uită cum se cade şi văzu o mulţime de şerpi cu capetele rădicate pînă la cer şi vărsînd flăcăre de foc din guri; el spuse calului ce văzuse, dar calul îi zise:

— Stăpîne, noi trebuie să trecem prin mijlocul acelor balauri; bagă dar mîna în urechea mea cea dreaptă şi scoate un arc de săgeţi şi, cînd vom fi aproape de dînşii, să slobozi o săgeată şi ei ne vor face loc să trecem.

Făt-Frumos făcu cum îi zise calul; iar cînd ajunse aproape de balauri, trase o săgeată, şi ei de frică plecară capetile la pămînt şi-i lăsară să treacă. De aci plecă iar înainte şi dete peste o cîmpie cu păduri frumoase de chiparos, cu iarbă verde ca mătasea şi o mulţime de fîntîni cu apa limpede ca vioreaua şi rece ca gheaţa; iar la căpătîiul acei cîmpii era un palat cu totul şi cu totul de argint.

Cum ajunse la palat, bătu în poartă şi ieşi înainte o fată frumoasă; el îi arată un ineluş de aur, pe care, cum îl văzu, fata cunoscu că Făt-Frumos îi este frate şi-l strînse în braţe, apoi îi zise:

— Fugi, frate, că de te va găsi zmeul aici, te va omorî.

— Ian spune-mi — întrebă Făt-Frumos — ce semne are zmeul cînd vine?

— El îşi trimite buzduganul înainte, răspunse fata.

Nu trecu mult şi buzduganul veni; şi după ce bătu de trei ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos luă buzduganul şi, învîrtindu-l de trei ori, îl azvîrli înapoi la zmeu; apoi încălicînd pe cal, se duse de se ascunse subt podul de argint. Zmeul veni numaidecît, dar cum ajunse la capul podului, calul începu a sforăi şi a se trage înapoi. Zmeul îi dete cu scările şi-i zise:

— Hi! cal de zmeu, de paraleu, mergi nainte! că nu mi-e frică de nimeni, decît de Făt-Frumos, dar el este pe tărîmul cellalt şi nu crez să-i fi adus corbul osciorul şi vîntul perişorul.

— Ba poate l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieşind de subt pod. Zmeul se repezi la dînsul şi-i zise:

— Cum vrei să ne batem? În săbii să ne tăiem sau în luptă să ne luptăm?

— Ba în luptă, că-i mai dreaptă, zise Făt-Frumos.

Apoi după aceea amîndoi voinicii se luară la luptă: zmeul aduse pe Făt-Frumos şi îl băgă în pămînt pînă la genunche. Făt-Frumos învîrti pe zmeu şi, băgîndu-l în pămînt pînă la gît, îi tăie capul pe cînd calul lui omora pe al zmeului. Făt-Frumos scoase un bici şi, plesnind de trei ori, făcu palatul zmeului o nucă, o băgă în buzunar şi plecă înainte.

După ce călători cîtva timp, dete peste un palat cu totul şi cu totul de aur; bătu în poartă şi ieşi înainte-i o fată foarte frumoasă. Îi arătă şi ei inelul cel de aur, pe care, cum îl văzu, cunoscu pe Făt-Frumos de frate şi, strîngîndu-l în braţe, îi zise:

— Fugi, frăţiorul meu, căci de va veni zmeul, te va face mici fărîme.

— Ian spune — întrebă Făt-Frumos — ce semne face zmeul cînd vine?

— El îşi trimite buzduganul înainte, răspunse fata.

Nu trecu mult timp şi buzduganul veni; apoi, după ce bătu de trei ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos îl luă din cui şi-l azvîrli înapoi la zmeu, iar după aceea încălică calul şi se ascunse subt podul de aur al palatului. Zmeul veni, c-o falcă-n cer şi cu alta-n pămînt, dar cînd ajunse la capul podului, calul lui începu să se tragă înapoi; zmeul îi dete cu scările şi-i zise:

— Hi! cal de zmeu, de paraleu, mişcă înainte! că nu mi-e frică de nimeni decît de Făt-Frumos, dar el este pe tărîmul cellalt şi nu crez să-i fi adus corbul osciorul şi vîntul perişorul.

— Ba poate i l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieşind de subt pod. Atunci zmeul zise:

— Cum vrei, în luptă să ne luptăm sau în săbii să ne tăiem?

— Ba în luptă, că-i mai dreaptă, răspunse Făt-Frumos.

Apoi se luară la luptă şi se luptară zi de vară pînă seara; iar cînd ajunse soarele la chindii, Făt-Frumos trînti pe zmeu şi-i tăie capul; iar după aceea plesni din bici de trei ori şi tot palatul se făcu o nucă, pe care o băgă în sîn, şi plecă înainte.

Se duse şi iar se mai duse, pînă ce dete peste un palat de topaz, care strălucea atît de mult, încît la soare te puteai uita, iar la dînsul, ba. După ce se cunoscu şi cu soră-sa cea mai mică, ce lăcuia în acel palat, se ascunse iar subt pod şi, venind zmeul, se luă cu dînsul la luptă şi se luptară toată ziua, dar nu putură să se trîntească unul pe altul. Văzînd aceasta, zmeul se făcu flacără galbenă, iar Făt-Frumos se făcu şi el flacără roşie şi iar se luptară, dar nu putură să se biruiască. Zmeul se uită în sus şi, văzînd un corb, îi zise:

— Corbule, corbuleţule! du-te la zaana şi-ţi moaie o aripă în seu şi una în apă şi cu seul să mă stropeşti pe mine, iar cu apa să stropeşti pe Făt-Frumos, că ţi-l dau împreună cu calul lui să-l mănînci.
Făt-Frumos rădică şi el capul în sus şi zise:

— Corbule, corbuleţule! du-te la zaana şi moaie-ţi o aripă în seu şi alta în apă şi cu seul să mă uzi pe mine, iar cu apa să uzi pe zmeu, că-ţi dau să mănînci trei zmei împreună cu caii lor.

Corbul plecă şi, întorcîndu-se peste puţin, udă pe Făt- Frumos cu seu, iar pe zmeu cu apă. Făt-Frumos sări dasupra zmeului şi-i tăie capul, apoi plesni din bici şi, făcînd şi palatul acestuia nucă, o băgă în sîn şi se duse înainte, pînă ce ajunse la o grădină cu poame foarte frumoase. El întinse mîna să ia o pară, dar calul se opri în loc şi-i zise:

— Stăpîne, să nu mănînci din aceste poame, că vei muri; că este sora cea mare a zmeului prefăcută în grădină; dar daca ai poftă mare, dă mai întîi cu sabia în trei părţi ale pomului ş-apoi mănîncă cît vei voi.

Făt-Frumos tăie pomul în trei părţi şi începu să curgă sînge, apoi culese pere şi mîncă. Nu trecu mult şi văzu o fîntînă cu apă rece; dar cînd voi să bea, calul iarăşi îi zise să facă tot ce făcuse la grădină. Făt-Frumos lovi fîntîna de trei ori cu sabia şi, după ce curse sînge, bău apă şi se răcori. Iar după aceea merse înainte, pînă ce dete peste o vie cu struguri dulci ca zahărul şi mirositori ca chihlimbarul. El voi să rupă un strugure, dar calul iarăşi îi zise:

— Stăpîne, nu rupe struguri, căci via aceasta este sora cea mică a zmeilor şi de vei mînca numai o broboană, vei muri; dar daca ai poftă de struguri, taie o viţă cu sabia şi apoi mănîncă cîţi struguri îţi plac.

Făt-Frumos tăie o viţă şi, după ce curse un pîrîu de sînge, luă struguri şi mîncă.

Plecă şi se duse, măre, cale lungă şi nătîngă, ca Dumnezeu să ne-ajungă, căci cuvîntul din poveste mai înainte mai lung şi mai frumos este, dar cînd rămase soarele de o suliţă, calul zise lui Făt-Frumos:

— Stăpîne, ian uită-te îndărăt şi spune-mi, vezi ceva? Făt-Frumos se uită, dar nu văzu nimic. Uită-te mai bine, îi zise calul. Atunci Făt-Frumos se uită bine şi văzu o flacără cît gămălia acului de mică. Să ştii, stăpîne, că acea flacără este muma zmeilor şi a zmeoaicelor şi nu ştiu cum vom scăpa de dînsa. Ţine-te bine de coamă, ca am să ocolesc lumea cît te ştergi la ochi ca să ajungem la cetatea Omului-de-flori-cu- barba-de-mătasă, căci numai acolo e scăpare pentru noi.

Făt-Frumos ascultă povaţa calului, carele deschise toate aripile şi începu să zboare mai iute decît vîntul şi mai încet decît gîndul, dar flacăra din ce în ce se mărea şi începu să arză pe Făt-Frumos în spate. Calul, văzînd că nu-i nădejde de scăpare, se înălţă pînă la Vîntul turbat şi intră în cetatea Omului-de-flori. Atunci zmeoaica, rămîind afară de cetate, zise cu amărăciune:

— Făt-Frumos, Făt-Frumos, fă-mi o gaură în zid, să văz cine eşti tu care mi-ai omorît trei copii şi trei fete.

Făt-Frumos porunci să facă gaura, dar cînd zmeoaica băgă capul şi voi să-l soarbă, el îi aruncă în gură un buzdugan de fier ars în foc, pe care sorbindu-l, se umflă şi plesni.

Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă, auzind că Făt-Frumos se află în împărăţia lui, trimise ciohodari şi ideclii de îl chemă la împărăţie şi îl puse în fruntea mesei; dar văzînd pe fata Omului-de-flori, rămase încremenit de frumuseţile ei şi o ceru de la tată-său de soţie. Omul îi zise că i-o dă dacă-i va aduce apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete.

Făt-Frumos încălecă calul şi se duse spre soare-apune şi dete peste un om care bea apă de la nouă scocuri de mori şi se văieta că n-are ce bea. Făt-Frumos stătu în loc şi se mira de dînsul; iar el îi zise:

— Nu te mira de mine, ci te miră mai bine de Făt-Frumos, care a omorît trei zmei, trei zmeoaice şi pe muma zmeilor.

— Eu sînt acela, răspunse Făt-Frumos.

— Daca eşti tu, ia-mă cu tine, că mult bine îţi voi prinde.

Făt-Frumos luă pe omul ce nu se sătura de apă şi plecă înainte. Pe drum întîlni un alt om, care mînca pînea de la nouă cuptoare şi se văieta că moare de foame. Făt-Frumos se uită la dînsul şi începu să se mire, dar el îi zise:

— Nu te mira de mine, ci te miră de Făt-Frumos, care a omorît trei zmei, trei zmeoaice şi pe muma zmeilor.

— Eu sunt acela, zise Făt-Frumos.

— Daca eşti tu, apoi ia-mă cu tine, că mult bine ţi-oi prinde.

Făt-Frumos îl luă şi pe acest şi plecă înainte. Merse ce merse şi dete peste un om, care sărea din munte în munte cu nouă pietre de moară legate de picior şi se plîngea că n-are ce sări.

După ce-l luă şi pe acesta cu dînsul, merse înainte ca cuvîntul din poveste, că-nainte mult mai este, şi ajunse într-o cîmpie de unde se auzea zgomot mare. Atunci calul zise lui Făt-Frumos:

— Stăpîne, cată spre soare-apune şi spune-mi, vezi ceva?

Făt-Frumos se uită şi văzu doi munţi bătîndu-se în capete.

— Pintre aceşti doi munţi avem să trecem ca să luăm apă vie şi apă moartă, zise calul; să mergem încetişor şi, cînd om fi aproape de munţi, să-mi dai de trei ori cu pintenii şi să te ţii bine de coamă cu o mînă şi cu cealaltă să iei apă.

Cum ajunse Făt-Frumos dinaintea munţilor, dete pinteni calului, care zbură mai iute decît gîndul, trecu pe la fîntînă, luă apă şi ieşi dintre munţi mai nainte de a se lovi în capete.

Făt-Frumos aduse apă la Omul-de-flori-cu-barba-de mătasă şi ceru să-i dea pe fie-sa de nevastă. Dar Omul-de-flori îi zise:

— Eu ţi-oi da-o, daca mi-i găsi un om care să mănînce pînea de la nouă cuptoare, altul să beie apa de la nouă scocuri de mori.

Făt-Frumos zise împăratului:

— Găteşte cele nouă cuptoare şi arată-mi cele nouă scocuri de moară, că am oameni să-ţi mănînce pînea şi să-ţi beie apa. Omul-de-flori porunci vizirului să gătească pînea şi să arate scocurile; şi după ce le găti, veni împăratul să privească. Atunci Făt-Frumos făcu semne oamenilor săi şi, cît te ştergi la ochi, mîncară pînea şi băură apa. Dar Omul-de-flori nu voi: să-i dea fata nici după aceasta, ci îi zise:

— Daca voieşti să aibi pe fie-mea de soţie, să-mi aduci garoafa care miroase cale de nouă ani şi apoi ţi-oi da negreşit pe fie-mea.

Făt-Frumos plecă să caute garoafa şi se duse cale lungă ca Dumnezeu să ne-ajungă, pînă ce simţi mirosul garoafei. Atunci calul îi zise:

— Stăpîne, bagă mîna în urechea mea cea dreaptă şi scoate din ea o bucată de săpun, o perie şi o gresie şi mergi înainte fără frică. De ce mergea şi mergea, mirosul mai tare se făcea, pînă ce ajunse la un palat de sticlă; trase la poartă, bătu în ea şi nime nu-i răspunse. Atunci el intră înlăuntru, văzu garoafa şi o luă. Apoi încălecă pe cal şi plecă înspre Omul-de-flori. Nu făcu multă cale şi simţi că vine după dînsul zmeul palatului de sticlă, cu o falcă în cer şi cu una în pămînt. Dar tocmai cînd era să-i ajungă, calul îi zise:

— Stăpîne, aruncă săpunul.

El îl aruncă şi numaidecît se făcu un alunecuş care împiedică pe zmeu de a-l ajunge. Zmeul însă făcu ce făcu şi trecu cum putu alunecuşul; şi cînd era să ajungă iar pe Făt-Frumos, calul îi zise să arunce peria. Cum o aruncă, se făcu o pădure deasă, de nu putea nime să răzbată printr-însa; dar zmeul făcu ce făcu ş-o trecu. Apoi luă pe Făt-Frumos iarăşi în goană şi, cînd era să-l prinză, aruncă gresia, care se făcu un munte mare şi nalt pînă la cer. Zmeul roase piatra cu dinţii şi trecu prin ea. Atunci calul zise:

— Stăpîne, nu e bine de noi, o să pierim; dar mai avem o scăpare: să-ţi tragi sufletul de nouă ori, că am să mă rădic şi să trec de nori ş-apoi de acolo să cad peste zmeu şi să-l strivesc.

Făt-Frumos se luă după povaţa calului, se ridică pînă la nori, apoi se lăsă peste zmeu şi-l strivi, iar după aceea se duse şi dete garoafa Omului-de-flori, care, nemaiavînd ce-i cere, îi dete pe fie-sa. Dar cînd veni vremea să se culce cu dînsa, veni omul cel cu nouă pietre de picioare şi ceru să se culce şi el în cămară cu dînşii. Făt-Frumos îl lăsă, căci făcuse jurămînt să nu-i calce niciodată vorba. Peste noapte tocmai cînd Făt-Frumos dormea mai bine, ieşi un balaur din gura fetei şi cînd se întinse să muşte pe Făt-Frumos, omul cu pietrele de picere scoase paloşul şi-l tăie în mici fărîmele. Mai ieşi unul şi-l tăie şi pe acela şi cînd ieşi şi cel de al treilea, îi zdrobi capul cu o piatră de moară. Apoi după ce-i puse la o parte pe tustrei balaurii ce-i omorî, se culcă şi dormi.

A doua zi de dimineaţă palatul împărătesei era plin de vlădici şi de popi ce venisă să îngroape pe Făt-Frumos, crezîndu-l mort, ca şi pe ceilalţi gineri ai împăratului. Dar cînd îl văzură viu, se minunară şi i se închinară. Omul-de-flori veni şi el ca să se încredinţeze de este viu sau mort Făt-Frumos, dar cînd văzu pe balaurii cei morţi, se sperie şi întrebă. Dar omul cu pietrele de moară îi spuse că ei au ieşit din fie-sa; cînd era să-l muşte pe Făt-Frumos şi să-l omoare, ca pe ceilalţi gineri, el i-a ucis.

Atunci Omul-de-flori începu nunta şi o ţinu trei zile şi trei nopţi; iar după aceea Făt-Frumos îşi luă ziuă bună şi plecă cu nevasta sa acasă, la împărăţia lui. Şi făcu toate avuţiile zmeilor în trei părţi şi le dete celor trei oameni care-l ajutase. Omul cu pietrele de moară nu se mulţumi şi ceru să împartă şi nevasta cu dînsul. Făt-Frumos se împotrivi: dar el scoase paloşul şi, cînd era gata să taie pe împărăteasa, atunci ieşi din gura ei încă un balaur, pe care omul cu pietrele de moară îl făcu fărîme şi zise:

— Făt-Frumos, Făt-Frumos! ie-ţi avuţiile, ie-ţi nevasta şi trăiţi sănătoşi, că am scos acum dintr-însa patru balauri şi i-am mai lăsat numai unul, că nu e bine să rămîie femeia fără nici un drac. Făt-Frumos se prinse frate de cruce cu omul cu pietrele de moară şi-l rugă să nu se prea depărteze de pe locurile acestea, ca nu cumva dracul ce a rămas în femeie să-i răpuie zilele.

Apoi a ajuns acasă şi, după ce a văzut pe mumă-sa, a plesnit de trei ori cu biciul, şi cele trei nuci s-au desfăcut în trei palate frumoase şi cu cele trei surori ale lui într-însele, pe care, dupe ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat şi s-a făcut mare bucurie şi veselie în toata împărăţia.

Încălicai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA