Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Afaceri / Texte legislative

    ORDONANTA DE URGENTA nr. 94 din 28 octombrie 2010 privind unele masuri in domeniul asigurarii unor categorii de persoane in sistemul public de pensii


    ORDONANTA DE URGENTA nr. 94 din 28 octombrie 2010 privind unele masuri in domeniul asigurarii unor categorii de persoane in sistemul public de pensii
    Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I Nr. 729 din 2 noiembrie 2010

    Avand in vedere necesitatea implementarii unor masuri de largire a sferei de asigurati ai sistemului public de pensii, care sa dea posibilitatea exercitarii dreptului fundamental la pensie, prin includerea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat si care opteaza sa achite contributia de asigurari sociale pe o anumita perioada,

    tinand cont de existenta a numeroase solicitari din partea unor cetateni romani din tara si din strainatate privind asigurarea la sistemul public de pensii,

    luand in considerare principiul egalitatii de tratament pentru toti cetatenii,

    tinand seama de necesitatea de a imbunatati sistemul de protectie sociala in concordanta cu prioritatile nationale, astfel incat persoanele care nu indeplinesc conditia stagiului minim de cotizare pentru a accede la o categorie de pensii din sistemul public sa contribuie la sistem prin plata contributiilor de asigurari sociale,
    in scopul de a evita excluderea sociala a unor categorii de persoane care in prezent nu pot accede la o pensie din sistemul public de pensii, intrucat nu indeplinesc conditiile prevazute de lege cu privire la stagiul de cotizare, si cresterea numarului de persoane care, in lipsa indeplinirii conditiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenta sociala, fapt ce ar impovara bugetul de stat,

    avand in vedere deficitul inregistrat la bugetul asigurarilor sociale de stat,

    tinand seama ca elementele sus-mentionate constituie premisele unei situatii extraordinare care impune adoptarea de masuri imediate in vederea stabilirii cadrului normativ adecvat si ca neadoptarea acestor masuri ar avea drept consecinte negative afectarea unui interes public,

    In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

    Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

    Art. 1. - (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contributiei de asigurari sociale pentru perioadele de timp in care nu au avut calitatea de asigurat in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia.

    (2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta persoanele pentru care exista obligatia asigurarii in sistemul public de pensii, in conformitate cu Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

    (3) Perioadele pentru care se poate efectua plata contributiei de asigurari sociale sunt cele anterioare datei la care sunt indeplinite conditiile, prevazute de lege, privind varsta standard de pensionare.

    (4) Varsta standard de pensionare este prevazuta in anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, asa cum este detaliata in anexa nr. 9 la Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, cu modificarile si completarile ulterioare.

    (5) Perioadele pentru care, in conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, persoanele prevazute la alin. (1) achita contributia de asigurari sociale se considera stagiu de cotizare in sistemul public de pensii.

    Art. 2. - (1) Persoanele interesate prevazute la art. 1 alin. (1) incheie un contract de asigurare sociala, pana la data de 31 decembrie 2010, potrivit modelului prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.

    (2) Contractul de asigurare sociala prevazut la alin. (1) se incheie intre persoana interesata sau, dupa caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procura speciala, si casa teritoriala de pensii din raza teritoriala de domiciliu ori resedinta a persoanei interesate sau, dupa caz, a mandatarului.

    Art. 3. - Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contributiei de asigurari sociale sunt cele care se incadreaza in intervalul de timp cuprins intre data incheierii contractului de asigurare sociala potrivit prezentei ordonante de urgenta si ultimii 5 ani anteriori acestei date.

    Art. 4. - (1) Contributia de asigurari sociale datorata se calculeaza prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contributiei de asigurari sociale pentru conditii normale de munca, reglementata de legislatia in vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicita efectuarea platii in vederea considerarii stagiului de cotizare in sistemul public de pensii.

    (2) Baza lunara de calcul prevazuta la alin. (1) o constituie cel putin valoarea unui salariu de baza minim brut pe tara garantat in plata, reglementat de legislatia in vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicita efectuarea platii contributiei de asigurari sociale. Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este cel aprobat prin hotarare a Guvernului.

    (3) Valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, prevazut la alin. (2), utilizat la calculul contributiei de asigurari sociale datorate, este urmatoarea:

    a) pentru anul 2005 (octombrie-decembrie) - 310 lei;
    b) pentru anul 2006 - 330 lei;
    c) pentru anul 2007 - 390 lei;
    d) pentru ianuarie-septembrie, inclusiv, 2008 - 500 lei;
    e) octombrie-decembrie 2008 - 540 lei;
    f) pentru anul 2009 - 600 lei;
    g) pentru anul 2010 - 600 lei.

    Art. 5. - Cota de contributie de asigurari sociale, prevazuta la art. 4 alin. (1), care se utilizeaza la calculul contributiei de asigurari sociale datorate este urmatoarea:

    a) pentru anul 2005 - 31,5%;
    b) pentru anul 2006 - 29,15%;
    c) pentru anul 2007 - 29%;
    d) pentru ianuarie-noiembrie, inclusiv, 2008 - 29%;
    e) pentru decembrie 2008 - 27,5%;
    f) pentru ianuarie 2009 - 28%;
    g) pentru februarie-decembrie 2009 - 31,3%;
    h) pentru anul 2010 - 31,3%.

    Art. 6. - (1) Plata contributiei de asigurari sociale se efectueaza intr-o singura transa sau esalonat, in transe, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010.

    (2) Suma cu titlu de contributie de asigurari sociale calculata potrivit prevederilor art. 4 si 5 se actualizeaza cu indicele de inflatie publicat in luna in care se face plata contributiei fata de luna pentru care aceasta se datoreaza, pe baza datelor comunicate de Institutul National de Statistica.

    (3) Plata contributiei de asigurari sociale se efectueaza prin mandat postal sau prin orice alt mijloc de plata prevazut de lege, inclusiv in numerar, la casieria casei teritoriale de pensii in raza careia se afla domiciliul solicitantului.

    Art. 7. - Baza lunara de calcul la care se achita contributia de asigurari sociale, respectiv cea prevazuta la art. 4 alin. (2), se foloseste la calculul punctajului lunar utilizat, potrivit legii, la stabilirea cuantumului pensiei din sistemul public de pensii.

    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemneaza:
    Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,
    Ioan Nelu Botis
    Ministrul finantelor publice,
    Gheorghe Ialomitianu

    ANEXA:

    CASA NATIONALA DE PENSII SI ALTE DREPTURI DE ASIGURARI SOCIALE
    CASA JUDETEANA DE PENSII ............................................................./
    CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI

    CONTRACT DE ASIGURARE SOCIALA
    Nr. ............... din ziua ..........., luna .........., anul ..................

    Incheiat intre Casa Teritoriala de Pensii ........................., denumita in continuare Casa, reprezentata prin directorul executiv, in calitate de asigurator, cu sediul in localitatea ..........................., str. .......................... nr. ........., bl. ........,sc. ......., et. ........, ap. ......, Oficiul postal ............ Judetul ................., sectorul ..........,

    si Titular contract ........................ (numele si prenumele) ................................., CNP ..............................., sex (M/F) ...........
    Data nasterii ................... (an/luna/zi)
    Actul de identitate: .......... seria ........ nr. ............
    Adresa: localitatea: .........................., str. .............. nr. ..., bl. ...........,sc. ........., et........, ap. .........
    Oficiul postal ..................................................
    Judetul/Sectorul: ............................................
    Telefonul: ......................................................

    |_| Reprezentat prin mandatar .............. (numele si prenumele) ..................................
    CNP .............................
    Actul de identitate: ......, seria ........... nr. ................

    Art. 1. - Obiectul prezentului contract de asigurare sociala este asigurarea in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale solicitata de asigurat sau de mandatar.

    Art. 2. - (1) Perioada de asigurare si venitul asigurat sunt:

    a) anul 2005, luna/lunile .............................., venit asigurat ......... lei;
    b) anul 2006, luna/lunile .............................., venit asigurat .......... lei;
    c) anul 2007, luna/lunile .............................., venit asigurat ......... lei;
    d) anul 2008, luna/lunile .............................., venit asigurat ......... lei;
    e) anul 2008, luna/lunile ............................., venit asigurat ......... lei;
    f) anul 2009, luna/lunile .............................., venit asigurat ........ lei;
    g) anul 2010, luna/lunile .............................., venit asigurat ........ lei.

    (2) Cota de contributie de asigurari sociale pentru conditii normale de munca este de:

    a) 31,5% pentru anul 2005;
    b) 29,15% pentru anul 2006;
    c) 29,0% pentru anul 2007;
    d) 29,0% pentru anul 2008, lunile ianuarie-noiembrie;
    e) 27,5% pentru anul 2008, luna decembrie;
    f) 28,0% pentru anul 2009, luna ianuarie;
    g) 31,3% pentru anul 2009, lunile februarie-decembrie;
    h) 31,3% pentru anul 2010.

    (3) Totalul cuantumului contributiei de asigurari sociale este de ............ lei.

    (4) Suma totala prevazuta la alin. (3), reprezentand cuantumul contributiei de asigurari sociale, se actualizeaza cu indicele de inflatie publicat in luna in care se face plata, fata de luna pentru care aceasta se datoreaza, pe baza datelor comunicate de Institutul National de Statistica.

    (5) Plata contributiei se efectueaza:

    a) in transe - pana la data de 31 decembrie 2010;
    b) integral, intr-o singura transa - pana la data de 31 decembrie 2010.

    (6) Contul in care se plateste contributia de asigurari sociale, deschis la Trezoreria Statului pe seama Casei, este

    (7) Plata contributiei de asigurari sociale se poate face si in numerar, la casieria Casei, sau prin orice alte mijloace de plata prevazute de lege.

    Art. 3. - Obligatiile Casei sunt urmatoarele:

    a) plata pensiei cuvenita in sistemul public de pensii;
    b) certificarea stagiului de cotizare, a punctajului anual si a punctajului cumulat pentru perioada de cotizare.

    Art. 4. - Obligatiile asiguratului sunt urmatoarele:

    a) achitarea contributiei de asigurari sociale in cuantumul si in modul stabilite la art. 2;
    b) instiintarea Casei asupra modificarilor survenite in termenii prezentului contract de asigurare sociala;
    c) prezentarea asiguratului la sediul Casei atunci cand este solicitat, respectand termenul prevazut in invitatie.

    Art. 5. - Clauze:

    (1) Stagiul de cotizare se constituie din insumarea lunilor pentru care s-a achitat contributia de asigurari sociale.

    (2) Prezentul contract de asigurare sociala intra in vigoare la data semnarii lui de catre partile contractante si inregistrarea acestuia la Casa.

    (3) Durata contractului expira la data de 31 decembrie 2010, cu mentinerea efectelor dobandite in temeiul acestuia.

    (4) In caz de forta majora, partile contractante sunt exonerate de raspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a obligatiilor asumate prin prezentul contract de asigurare sociala. Cazul de forta majora se dovedeste de partea care o invoca.

    Art. 6. - Litigiile in legatura cu executarea prezentului contract de asigurare sociala, nesolutionate intre parti pe cale amiabila, sunt de competenta sectiilor de asigurari sociale, completelor specializate pentru asigurari sociale de la nivelul tribunalelor si curtilor de apel sau, dupa caz, se solutioneaza de instantele competente potrivit legii.

    Asigurator, ..................
    Asigurat, .....................




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA