Editura Global Info / Literatură |
Panait Cerna
După furtună
Sonet
Nu se mai luptă crengile-ntre ele,
La ţărmuri barca nu se mai frământă —
Oştiri de valuri, ce sălbatec cântă,
Nu-şi mai arată pumnii către stele...
Din nori apare luna, ca o sfântă,
Gonind din lume visurile rele...
Pădurile, cu stropi pe rămurele,
În strai de diamante se-nvestmântă.
În lung şi-n larg — tăcere şi lumină...
Natura se-oglindeşte-n ea, senină,
Uimită de schimbarea ei la faţă.
Al lumii geniu, împăcat cu sine,
Se odihneşte-o clipă pe ruine,
Visând o nouă formă de viaţă.
Lipsca, 2 aprilie 1913